ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 27 Apr. 2018
Pamflet de Marin IFRIM
Publicat: 27 Apr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

E timpul să tăcem mâlc. Pauză cu vată-n urechi și publicitate TV…

Toată viața am primit sfaturi. Unii mi-au spus să fac ”pliscul” mic, alții m-au încurajat cu tunete și fulgere. Eu am stat ghemuit la mijloc, resemnat între filozofi. Femeia mea dragă are o singură grijă, să nu mi se întâmple ceva rău, că, de restul, de bine, se ocupă ea. Tac cum am tăcut tot timpul. Nici cuvintele mele nu pot urla. Nu mai am urechi pentru ele, nu le mai aud, sunt doar niște semne aritmetice îmbăiate în sentimente ritualice trecute de fix. Aș vrea să strănut cu voce. Nu e posibil, se sictirește omenirea. Se supără Decebal, Hefaistos, Traian NeBăsescu, Primarul (H)urbei etc. Sunt dezolat și trezolat. De-aș fi în locul meu să fiu, l-aș supăra pe Cel de Sus, tocmai acuma, spre apus, că m-a lăsat atâta vreme, că-s viu și nu mai am de ce mă teme, decât de mine, ca netotul, crezând că sunt și că voi fi, altoiul mărului de mâine, cu Eva-n splină și-n ficat, ceva mai greu de digerat. Trec peste aceste ispititoare rime și vreau să vorbesc (demi)sec. Îmi iubesc tot ceea ce am în gând, inclusiv părerile de rău.  Am o telecomandă prin care aleg toate posturile de televiziune. Mă uit inclusiv în gura de spițe de bicicletă a lătrăului național Cristoiu. Mă uit și la jigăritul retoric al unuia care se pretinde că e Cetepopescu. Mă uit și la mairareșbogdan sau la Radu Banciu de la B1 (vitamină!). Mă uit și la bădel sau la radu al lui tudor. Mă uit ca să știu. Ca să nu fiu manipulat la greu. Am dreptul să-mi aleg o părere din părerile tuturora. Consoarta mea are preferințe. Se uită la ceea ce îi convine și atât. Ea are dreptate, eu am dreptăți. Eu nu mă uit la televizor cum se uită acesta la mine. Îmi iubesc puținul confort pe care-l am. Inclusiv peretele în care stă să mă vadă televizorul. Scriu cu năduf. Nu-mi plac palatele, am în sânge o colibă literară, cum era, pe vremuri, cea a unchiului Tom. Am citit cu toleranță aproape orice. Gura mea e mai simplă decât tot alfabetul. Când strig tac ca și cum aș vorbi în pustiu. La loc telecomanda. Pe micul mare ecran vorbelește generalul Abraham și alți patrioți cu ceafă afumată. Mă rog să tac. De parcă aș putea. De ce unora le-o fi sărind placa dentară din gură, când strănută pe fund, nu pot înțelege. Tăcere! E timpul să tăcem. A venit vremea lui dragnea și musai trebuie ca, urechile noastre, să audă doar ce vrea motanul său câinărit. Mai du-te mă prin mărăcini. Am spini pe limbă și sub limbă. Așa mi-au pus ai mei în școală, și-n laptele matern de început. N-o să te uit ca să dispari. Și sunt aici, aici mereu, eu doar cu tine-n  Dumnezeu, ca să văd cum te zbați în neputință. Nu am și n-am avut vreodată vreo stimă dinspre ochii tăi, în van privind spre dumnezei. Tu ești doar unul, eu sunt eu. Te lacrimă la Dumnezeu…