Dorina RODU

Eclipsa iubirii trandafirilor

O adiere de vânt –
O mângâiere trimisă pe pământ…
Un strop de ploaie rece –
Un sărut pur, ce repede trece…

O lacrimă vărsată de dor –
Începutul unui nou amor,
O rază de soare trimisă spre lună –
O-mbrățișare ce se-ncheie-ntr-o cunună.

Pe cer, scrie cuvinte de dor cu nori,
Desenând în culor, apoi
Lunii îi trimite-un vers din petale de flori,
Care, sub cer, iscă noi rumori.

Soarele pe cer ușor trecând
Își caută sosia, o melodie melancolică, fredonând,
Cu razele-i de aur, mereu arzător
Îngână dulci cuvinte, șlefuite de-un adânc dor.

O iubire între doi trandafiri astrali:
Unul de foc, iar altul de gheață,
Amândoi alergând printre nori banali,
Stingându-și dorul într-o eclipsă, când totu-ngheață.

Tăcerea se-așterne îmbietoare,
Apoi Hiadele prind amploare;
Îmbrățișarea celor doi, treptat dispare,
Lăsând în umbra lor petale de stele sclipitoare…