Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Ecuația lui Dirac – fragment

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Ecuația lui Dirac – fragment

Primit pentru publicare: 09.02.2021
Autor: Ana Ramona ROMAN

Publicat: 11 Febr. 2021
© Ana Ramona Roman, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Ecuația lui Dirac – fragment


La început a fost Ilarian. Pe urmă, Cici. Sau întîi a fost Cici și pe urmă, Ilarian. Nu știu. S-a născut ea înaintea mea dar eu am găsit-o primul. Sau tot ea m-a găsit pe mine. Nu, că ea era într-un loc unde eu trebuia să ajung, fără ca eu să știu că ea e acolo. Nici ea nu știa că o să ajung acolo. Sau poate ea știa. Clar, cred că știa că eu o să vin. În fine. Ilarian și Cici sau Cici și Ilarian. Tot acolo. Important e că dacă două sisteme interacționează între ele pentru o anumită perioadă de timp și apoi sunt separate, ele nu mai pot fi descrise ca două sisteme distincte, ci devin un singur sistem. Da. Ecuația lui Dirac. Toți zic acum că nu asta e ecuația iubirii. Nu au iubit cum iubesc eu. O iubesc pe Cici ca pe Dumnezeu. Sper să îmi fie iertat păcatul ăsta, că o iubesc la fel ca pe El, dar parcă Dumnezeu mi-a străpuns inima așa cu ea. Are Cici o intensitate a spiritului, a energiei, extraordinară. Eu nu înțeleg cum nu o iubește toată lumea așa ca mine. E la fel ca și cu Iisus. Batjocorit de aproape toți, înțeles, crezut și iubit de puțini. Așa e cu Cici. Nimeni nu o iubește pe Cici așa ca mine. Au iubit-o părinții ei, sora Ecaterina o iubește. Însă nu cum o iubesc eu. Între mine și ea stă ca fundament ecuația lui Dirac. Noi ne-am întîlnit cîndva, înainte de nașterea noastră trupească și sufletele noastre nu mai pot fi despărțite. Și acum, după ce moartea ne va lua, pe fiecare la timpul său, noi tot vom fi legați la infinit. Dar ei nu știu asta. Ei nu cred în lucruri ca și ăsta. Mai bine. Lasă-i să nu creadă, că nu are importanță. Să cred eu. De aș face-o și pe Cici să înțeleagă! Ea ar trebui să înțeleagă ce-i mai bine. Că ea crede în Dumnezeu cu tărie, ea crede în energii, în uniune pe pămînt și în cer. Dar ei îi stă mintea la altele. La problemele astea lumești. La cum să trăim mai bine. Să îmi ofere ea mie tot ce e bun. Se gîndește atît de mult la toate lucrurile astea lumești. Și toate astea sunt deșertăciuni. Ea e conștientă de asta, dar nu se mai gîndește la așa ceva. Iar eu nu știu cum să o scot din lumea asta care a înghițit-o cu răutate… Se trînti pe fotoliu, epuizat de gîndurile lui. Se uită la Cici. Dormea ca un prunc, neclintită de grijile ei. O căută cu privirea pe cățea, pe Gaia lui. Îi descoperi o lăbuță ieșită dintre cearceafuri. Zîmbi în sinea lui, bucuros că se înțelege Gaia a lui așa de bine cu Cici. Poate că ea înțelege, mai bine decît toți, ecuația lui Dirac. Clar! Gaia știe multe. Ei care nu pot vorbi, știu mult mai multe. Au o conexiune mai profundă, cea mai profundă! Cu Dumnezeu… Ele, necuvîntătoarele. De aia ni s-a dat nouă să ne înțelegem cu ele. Să ne facă ele, defapt, să înțelegem ceva mai presus de noi, de trup, de materialisme, de Pămînt. Să credem. Uite aici. Ea nu se înțelege cu nimeni. Și uite-o cum stă cu Cici! În pat cu Cici. Mănîncă din palma lui Cici. O așteaptă pe Cici în fața ușii la baie. Cici crede că eu nu observ toate astea. Că nu mă gîndesc la nimic. Atunci par puțin pierdut cînd sunt într-un punct fix cu privirea. Dar atunci la ea mă gîndesc. Numai la ea. La Cici. I-am spus de multe ori, dar numai de-ar ști, de-ar avea încredere în mine că nu mă gîndesc la nimic, nu mai vorbim de alte persoane, nu mă gîndesc la nimic altceva în afară de ea. Cînd scriu, scriu despre Cici. Fac mîncare cu dragoste, pentru Cici. O trimit pe Gaia la Cici să stea mai mult cu ea, să o iubească așa cum o iubesc eu. Deși cred că
Gaia o iubește mai mult decît o iubesc eu. Că eu mă mai supăr pe Cici. Gaia nu se supără niciodată pe Cici, nici cînd stă în picioarele ei și Cici o gonește. Ilarian căzu iar pe gînduri și se întrebă cît o fi ceasul, dacă să facă de mîncare sau să scoată cățeaua să-și facă nevoile. Dar Gaia se ducea ea singură afară. Pe urmă își aduse aminte că deja a făcut de mîncare, mai devreme, cînd Cici se pusese la somn. Dar asta a fost cu ore în urmă! se gîndi el. Se uită la ceas. Două după masa. Știuse clar că la două fără un sfert luă un loc pe fotoliu, asta după ce fusese lîngă fereastră și avusese toate gîndurile despre ecuația lui Dirac. Înainte de asta terminase de făcut mîncare. Cred că înnebunesc. Sau am fost nebun și astea sunt semnele clarității. Acum încep să devin normal. Sau mă adîncesc mai tare între o nebunie și alta? Mă simt ca pe marginea prăpastiei. Nu! Nu! Despre ce vorbesc? Mă simt de parcă sunt în gol, cad tot timpul în gol. Sau eu sunt golul? La asta nu m-am gîndit pînă acum!

Se duse la fereastră și o deschise. O înăbușeală prăvăli în casă. Nu era strop de aer răcoritor afară. E miezul zilei… La începutul lui iunie! Normal că e așa de cald! Ce mi-am închipuit? Închise geamul și se opri lîngă pat, unde Cici dormea acum cu Gaia în brațe. Interesant! gîndi el. Știe Gaia de Dirac, de ecuația iubirii. Știe fetița mea! Intră în bucătărie, își luă o țigară din pachet, se cotrobăi prin buzunare de brichetă pînă o găsi, și ieși pe ușa din spate, pe verandă. Uitase pe moment de zăduf, de vară, de lipsa aerului. Toate astea nu l-au împiedicat să rămînă afară. Se strecură cu grijă printre cactușii imenși din grădină, pînă ajunse la smochini. Doamne, și tu Cici, cu toți cactușii aștia și labirintul ăsta ce l-ai făcut! Cici se luase după modelul de labirint din lanurile de porumb și îl personalizase, făcînd unul printre cactușii de un metru în diametru. Insistase chiar Ilarian să ia 42 de cactuși, să îi pună strategic în toată curtea, ca nu cumva cineva să vină peste ei, neinvitat, și să nu aibă parte de o înțepătură zdravănă. În loc de gard de fier sau beton cum vezi prin alte părți, ei și-au pus un rînd de trestie, apoi un rînd de smochini. Mai aveau și portocali, lămîi, și un rodiu, fix lîngă casă. Măslinii erau în livadă, împreună cu migdalii, pe urmă via, și apoi un rînd zdravăn de aloe vera. Își făcuse Ilarian în curte și un iaz micuț, iar Cici imediat îl populase cu nuferi. Gaia îl luase drept piscină, în zilele astea toride. Ajunse pe băncuța dintre doi smochini. Ce bine s-o gîndit Cici să pună băncuță aici! Chiar că e răcoare! O văzu pe fată ieșind pe ușa din spate, pe verandă, cu mîinile ridicate deasupra capului, căscînd și făcîndu-și întinderile de după somn. Deja îi știa ritualul pe care îl făcea în fiecare dimineață. La picioarele ei se strecură, mai mult ca o felină decît un cîine, Gaia. Se întinse și ea pe labele din față, căscă prelung, la fel ca și Cici. Amîndouă stăteau în fața casei, privind spre Ilarian. Gata? V-ați trezit? Gaia fugii repede spre el, unduind din coadă. Cici nu-i răspunse, venea și ea spre el. Păi am dormit destul. Mîncăm? Mi-e foame. Au mers toți trei în casă. De obicei luau masa în living-ul deschis, unde aveau și bucătăria. De data asta au mers pe balconul umbrit de rodiu. Ușa din spate se închise în urma lor, făcînd un clinchet grav. Un susur din ce în ce mai solemn se porni de afară, proptindu-se în ușă. Ilarian auzi toate acestea, însă nu luă în seamă nimic. Știa că nu ușa are ceva. Spania e frumoasă. Eu am auzenii și vedenii. Sinestezia mea e de vină. Cine știe ce energii au mai trecut pe aici, și poate, rămas. Le ating și le simt, le aud. Asta e viața. Nu am ce să fac. Sunt energiile alea ale sufletelor ce tot cutreieră împreună, că nu mai pot fi despărțite acum. își spuse în sinea lui. Da… Clar asta e. Dirac și ecuația lui! Ha! Cum să se gîndească Dirac la așa ceva! Dar e drept. Ăsta e adevărul. O privi pe Cici. Apoi pe Gaia. Da… Gaia știe de Dirac, de Ilarian și Cici. Sau Cici și Ilarian.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.660 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5