Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Editorialul Revistei Luceafărul. IARNA, CÂND SE NASC POEȚII

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

IARNA, CÂND SE NASC POEȚII

Primit pentru publicare: 14 Febr. 2019
Autor: Lucia OLARU NENATI
Publicat: 14 Febr. 2019
© Lucia Olaru Nenati, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro                     

                                       Treptat luna februarie a fost asociată cu imaginea lui Grigore Vieru, așa precum ianuarie a devenit de multă vreme regatul astral eminescian. Iată, așadar, cum poeții adevărați, adică cei născuți cu har, și nu cei ce se prefac ori se străduiesc a mima harul, pot deveni stăpâni ai unor tronsoane de timp. Da, dar asta se petrece după  ieșirea din timp și din existența lor fizică, atunci când ajung în largul eternității, acolo unde nici o suferință, nici o boală, nici o supărare nu-i mai afectează și când ființa lor eterică, spirituală, cea pe care au clădit-o prin creația și trăirea lor intensă, evoluează singură în volutele celebrității sau uitării, independentă de viața lor cea trăită și suferită.

       Căci, da, nu știu cum se face că la noi parcă e ceva menit de vreo vrăjitoare rea sau o ursitoare neinvitată la ospăț ca marii, adevărații poeți, să mănânce pâinea suferințelor și supărării mult mai mult decât mierea fericirii. Despre viața lui Eminescu știm mai toți câte amărăciuni a trăit, cât de  plină de drame a fost viața familiei sale și cât de înverșunată a fost lupta lui pentru adevăr și pentru destinul neamului său și cât de nedrept a fost sfârșitul său.

      Dar și viața lui Grigore Vieru a fost sfâșiată de frământări și suferințe iar noi, cei ce am avut șansa de a-l cunoaște, am putut afla chiar de la el atâtea motive de suferință și supărare,  atât din meandrele vieții personale de copil orfan și trist, dar, ca și la Eminescu, din profunda implicare în destinul neamului său. Dacă Eminescu lupta și suferea pentru soarta românilor din ținuturile românești ocupate de alții, străduindu-se din junețe să urnească mentalul colectiv în direcția Unirii, Vieru a suferit de  neputința de-a ajunge la frații români de peste Prut și de absurditatea de-a visa să ajungă mai degrabă pe lună decât în țara mamă. De aceea, atunci când a venit, în sfârșit, în România, a trăit o bucurie dureros de intensă și parcă incredibilă. Îmi amintesc cum, atunci, în vara anului 1989, când am reușit prin ingenioase stratageme să obțin aprobarea de-a invita pe scena Teatrului botoșănean o echipă de basarabeni conduși de Grigore Vieru, aceștia, când au pășit prima dată în țară, au fost atât de marcați încât au sărutat pământul cu adevărat sfânt pentru ei, iar soții Aldea Teodorovici au dat glas în premieră absolută cântecele lor legendare azi, compuse mai de demult dar păstrate cu răbdare pentru clipa când aveau să răsune la obârșia eminesciană. Iar Poetul, etericul și evanescentul visător, căpăta parcă puteri de poveste atunci când vorbea  publicului, numeros în fiecare localitate a turneului, iar această comunicare dintre ei devenea parcă materială și sidefie, vibrând de o emoție unică într-o viață de om. Atunci Poetul devenea Tribun și se contopea cu auditoriul său trăind, în sfârșit, fericirea…

     Din păcate, această stare nu avea să dăinuie prea mult căci după ce orânduirea s-a schimbat și într-o parte și în alta de Prut, s-au găsit destui netrebnici care să-i împrospăteze nefericirea, cei de dincolo acuzându-l că e vândut românilor, iar cei de aici că e rus și că a avut privilegii nemeritate. Îmi amintesc concret cum un tânăr poet de pe aici m-a apostrofat destul de dur și ireverențios, acuzându-mă că-l apreciez pe Vieru care nu merită, firește, să fie prețuit, căci nu are valoare și că a fost un comunist profitor. L-am întrebat de unde știe așa ceva și mi-a răspuns că de la unii poeți de dincolo.

        O, și cât suferea Vieru din pricina acestor vorbe și cât se șubrezea făptura lui atât de fragilă! L-am vizitat o dată la spital la Chișinău și am putut auzi litania lui cutremurătoare provocată de asemenea calomnii insuportabile.  Căci s-a demonstrat, iar și iar, că, de fapt, în oricare timp și loc, există niște oameni de cea mai joasă speță, invidioși din oficiu pe cei cu har și gata la orice mârșăvii și grosolănii din dorința instinctivă de-a diminua statura Creatorului spre a se simți egali sau superiori acestuia.

            Dar azi, de ziua lui, el, cetățeanul regatului Februarie, trăiește acum eternitatea netulburată de suspine, prețuit și iubit de cei cu sufletele frumoase și capabile să nutrească sentimentul sublimului!                   

                                                    Lucia Olaru Nenati

Publicat în Monitorul de Botoșani din 14 februarie 2019

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.577 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5