Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ELEGIA X pe firul gândului călător

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Irina Lucia MIHALCA

 

 

 

 

 

ELEGIA X pe firul gândului călător

 

Pi tini omu, ti mutrescu ciudusitâ!
Criştemu cafi noapti,
cama-n dzeanâ,
tutu ma multu,
tutu ma aproapea,
tutu ma largu

Pânâ la ţzeru,
Ma înclo de njirleatza ţzerlui, ma înclo di njirleatza lui
strâbâtemu ghislu,
Ditu paradislu urdzâtu tu noapti
mi tornu tu ghislu a meu arâspânditu
Intru tu a ta inima ca arodiile coapti di cânjina soarilui –
muşhuteaţzâ di buiei, njiurizmi şi minduiri…

Maşi luna, rutunda lunâ
s-aspuni pitu niorii avinaţzâ di vintu,
Maşi luna, rutunda lunâ
nâ lunjineaţzâ ghislu ţi doarmi pi arâu
ţi nâ minteaşhti multu înlâcrimata puizii di vreari,
pitu crendzâli
cu chitchi a bitârnului arodiu *

El: – Bună seara, draga mea!… Ea: – Bună seara, dragul meu!

El: – Ţi-am furat un zâmbet, dacă-ţi lipseşte căldura închide ochii şi instant o vei avea, căldura de orice fel! Am să revin!…  Ea: – Mulţumesc pentru tot ce mi-ai dăruit!

El: – Priveşte marea întâmplare – petrecerea unui om pe pământ! Înţeleg maturitatea ca un fruct zemos şi aromat! Comunicarea emoţiei nescrise au încercat poeţii s-o definească!… Ea: – Viaţa unui om e-o mare taină, misterul ce se dezleagă, clipă de clipă! E suficient să intrăm în unda noastră, acolo durerea e înţelegătoare, blândă. Spre adâncimi nebănuite înaintam, pas cu pas, spre noi, spre Lumină, important este să nu renunţăm, pe drum!

El: – Unde eşti draga mea? Ai reuşit să-mi tulburi apele, arunci cu stropi în apa mea şi-apoi te uiţi la cercurile ce se formează!… Ea: – “Daca-ţi fac apa jucăuşă şi sălbatică n-o să-mi mai apropii barca de malul tău”, parcă aşa mi-ai spus cândva! Stelele când le priveşti nu au colţuri, uneori, doar puncte strălucitoare, intens luminoase, pulsând vrajă, iubire, mister! Contează mult trăirea, urcarea, nu atât privirea de pe vârful muntelui. Realitatea este acolo unde eşti cu gândul!

El: – Oare ce este un om îndrăgostit?… Ea: – Un om frumos, un om care vede totul altfel, i s-a deschis o tainică uşă spre adevăr, spre El! E ceva profund, intens simţit, nici tu nu eşti conştient, Lumina e în noi, în fiecare! În stele suntem noi, în lumina veşnică ce-nchide două suflete în aceeaşi crisalidă! Totul se aşează în armonia timpului şi-a spaţiului de dincolo de geneză, de dincolo de nimic!  

El: – Prea conştient! Timpul este exact ce pierdem în fiecare zi, prea puţini cunosc ce este timpul prezent, catalizatorul dintre timpii trecuţi şi cei posibili să mai fie!… Ea: –  Doar unii reuşesc să între pe acea poartă, spre Cerul din noi, e ceva din straturile adânci ale noastre, acel undeva-cândva! Ai să-i înţelegi mai târziu profunzimea, esenţa! E duioşie, e simţire, e gingăşie în gând şi om, e ceea ce simt eu, o floare de lotus, o frumuseţe aparte. Tu simţi flăcăra, flacăra vie!

El: – Te percep şi rezonez uşor şi fantastic de frumos cu tine!… Ea: – Am deschis floarea sacră simţind dincolo de realitate, ai simţit intens puterea gândului meu alb, rezonanţa noastră, ai simţit-o pe Fata din Vis sau ce e dincolo de o imagine, de anumite lanţuri ale diamantului!

El: – Iubirea este o opţiune la îndemâna tuturor, mulţi n-o bifează! Este un sacrificiu sfânt s-o întâlneşti, în cuvinte simple îţi voi antrena emoţia!… Ea: – Iubirea merită totul! Fericirea celuilalt contează mai mult decât a ta. Simplitatea e doar acel pur şi simplu, e cea spre care ne întoarcem atunci când coborâm în inimă!

El: – Intuiam că aşa va fi şi dacă m-am uitat puţin la tine ce s-a întâmplat?!… Ea: – Ai simţit cu mult mai mult decât ce credeai că poate simţi un om pentru că ai coborât în inima ta, în fundaţia petalelor! El: – Mă duci în apa mării şi mă scoţi uscat şi călcat! Eu ştiu să stau la soare şi pe câmpul cu petale!… Ea: – Şi ce frumos e să stai la soare, să laşi să pătrundă lumina lui, un prag pe care păşeşti pe urmele paşilor cândva ştiuţi!

El: – Dacă de mâine nu voi mai fi, tu cum vei reacţiona?… Ea: – E posibil să mă sting uşor-uşor, sunt oglinda stărilor lăuntrice. De ce gândeşti aşa sumbru? Să ai încredere în tine, speranţa, vindecarea va fi!

El: – Păstrează-ţi lacrimile pentru acele momente atât de insuportabile din prea multă plăcere!… Ea: – Într-un râu nu putem intra de două ori, chiar dacă intrăm în apa din acelaşi loc ea va fi totuşi alta! Realitatea e ca o curgere a unui râu!

El: – Fericirea e un vis, înseamnă atât de puţin, o regăsire, o pot atinge, aş vrea să dureze!…Ea: – Un vis, un vis frumos! Fericirea depinde de foarte puţin! Sufletul îşi doreşte doar continuarea, eternitatea verbului a fi în care suntem spectatorii şi actorii istoriei, ce nu înţelegem rămân litere moarte pe urmele paşilor tăi cândva ştiuţi.

El: – Este un câmp acolo jos! Unii dau lupte, în realitate fericirea este în afară câmpului, nu implică lupte, cere atât de puţin!… Ea: – Fericirea diferă în funcţie de om, de limitele şi aşteptările lui,  adevărata fericire e dincolo de simpla realitate fizică!

El: – Nu, fericirea nu e la îndemâna oricui, este foarte simplu să fii fericit!… Ea: – E simplu dar câţi ştiu şi pot asta, totul depinde de om! Tu ce-ţi doreşti, cu adevărat ?

El: – Nu-mi pot dori decât să mi se întâmple acele lucruri ce aduc fericirea pur şi simplu! Dacă va fi să fie, nu trebuie să le caut!… Ea: – Atunci când nu cauţi, când nu te agiţi, intri în acea stare de simplitate!

El: – Mă bulversează uşor multe lucruri!… Ea: – O fericire nesfârşită şi o bucurie continuă se menţine?

El: – Nu cred că putem spune asta, nimic nu-i permanent, ar însemna să ajungi acolo unde greu se ajunge, deşi pare atât de simplu!… Ea: – Oare de ce se complică omul?

El: – Nu se complică, complicată e viaţa omului aici, nu are informaţia şi totuşi are ceva amprente rămase de dincolo! Nu vă temeţi, veţi fi oricum martirii judecătorului din faşă! Orice nevoie se satisface, altfel psihicul va îmbolnăvi un organ intern! Un om senzitiv trebuie să-şi găsească corespondentul, nu stoca emoţia, eliberează-te!… Ea: – În urma umbrelor noastre culeg fiecare boabă de rouă, fiecare lacrimă!

El: – Un tablou frumos este acolo, o lume dorită, interzisă uneori! Să nu mai plângi, draga mea! Mult timp am stat cu ochii închişi! Să simţi că eşti şi că nu poţi să fii, este cumplit!… Ea: – Catrinel multe ţi-a şoptit, a stat mereu lângă tine, ţi-a strâns mâna în luna neagră a vieţii tale, în luna albă a zilei tale!

El: – Draga mea, dacă sufletul nu se simte bine cu tine caută să plece! Ştii ce greu devine nimicul rămas fără el?! Atât de greu încât genele sunt porţi din fier forjat; când se reaşează în câmpul nostru,  zorii de zi vin iar!…  Ea: – Doar el, sufletul, decide plecarea!

El: – Înainte de toate, se zice că, este cuvântul! Orice cuvânt ajuns la noi, face înconjurul lumii, se opreşte exact acolo unde trebuie, are un mesaj. Din păcate, nu toţi citim mesajul, nu puţini sunt cei ce vor spune „n-am înţeles nimic de la viaţa asta!”. Posibil să fi fost un mesaj, posibil încă să mai fie vreme să-l desfaci!… Ea: – Trebuie să fii în visul cuiva pentru a-l visa şi tu!

El: – O iubire imposibilă în care mă cufund, rămânând dincolo de această lume în care există acţiune, legi, destin, măreţie! Pe tine te cheamă inima mea, de-atâta aşteptare iarba a crescut de-o palmă! Ca nopţile de altădată, vei veni să-mi aprinzi stelele stinse de singurătăţi!… Ea: – Un vis devenit realitate, un ecou din trecutul îndepărtat, dincolo de graniţa realului m-ai adus din lumea visului! Cine trece de simpla imagine, ajungând să intre printr-un resort pe poarta din straturile adânci ale fiinţei, acela va iubi profund!

El: – Ascultă cântecul, un dulce preludiu la simţirea din adânc, asta nu vine oricând, dar când vine, vine şi te surprinde!… Ea: – Departe în mine ajunge acest cântec! În aceste zile te-am simţit între cer şi pământ!

El: – Exact acolo, pe pământ incapabil şi în cer nu aveam voie! Iubirea e-o dulce energie, o mângâiere nesfârşită, o adiere de vânt, o simţire subtilă, o cutie pe care nu o poţi deschide oricând, simt că n-o pot cuprinde în cuvinte, aici găseşti emoţia şi vibraţia ei de astăzi!… Ea: –  Astăzi eşti altfel, cu noi percepţii şi înţelegeri a vieţii! Iubirea e dincolo de viaţă şi moarte, lumină şi izvor, vibratie şi frumuseţe! Te-am privit, am simţit asta, dincolo de simpla imagine, de reuşeşti să pătrunzi!

El: – Nemaiavând cuvinte, simţirile trec în altă sferă, apare dorinţa! Când treci de o vamă aştepţi să vezi un alt teritoriu!… Ea: – Rămân o efigie în interiorul tău! Aşa ai să mă găseşti, deschide palma!  

El: – Un vis de vise, dacă îl coborâm mai jos, posibil să ne împotmolim!… Ea: – Iubirea are multe trepte, stări, emoţii, şi când ne regăsim, ce facem? Punem interzis iubirii, ne blocăm stările, cenzurându-le!

El: – Să nu mă laşi să ies din fotografie!… Ea: – Să închidem atunci albumul! Simţim emoţia şi lumina ei, dincolo de o realitate sau alta, ştii şi tu asta! Catrinel s-a întors în câmp să culeagă petalele margaretelor, nu-i iese numărătoarea!

El: – Era o petală căzută pe care-am cules-o eu!… Ea: – La tine era petala răsfirată, cea pe care n-o avea, căci unele se mai ascuns sub roua frunzelor tăcerii?!

El: – O să-i explic eu, aşa-s petalele! Tot un soi de petală este şi ea, o poţi ascunde uşor!… Ea: – O Fată de Petale! Se spune că se vor căuta mereu, până vor deveni UNU, dar până atunci se vor întoarce în locurile lor dragi, iar în moartea ce-i va uni vor fi doar – EU SUNT.

El: – Tu de unde crezi că vii?… Ea: – Cu efigia lui am venit aici, căutându-l, ştiindu-l! Vin din inima ta, din fundaţia creată din lăcrima câmpului, rubinele presărate şi transformate în flori cu petale purpurii; ţi-ai dorit lăuntric asta şi, astfel, am intrat în povestea creată, citindu-ne, simţindu-ne! Prin privirea ta am intrat lumina ta, în unda noastră! Dincolo de cuvinte am simţit gândul, dorinţa ta! Ştii care a fost întrebarea pe care mi-ai repetat-o cel mai des?

El: – “Cine eşti Tu?” Lumina ne veghează până ne descifrăm mesajul şi să ne-mplinim misiunea!… Ea: – Noroc de lumina de veghe! Dincolo de lumea noastră de umbre, spectrul culorilor e mult mai mare. Să ascultăm acest cântec! Va deschide fereastre spre inimă şi minte, lăsând să pătrundă lumina, eliberând divinul, fixându-ne ochii spre infinit, asemeni marinarului în căutarea ţărmului!

El: – Cu asta mă faci bucăţele bune să le-aşezi unde vrei tu! Sunt situaţii în viaţă pe care dacă nu le trăieşti pleci neîmpăcat, vorbesc despre viaţa asta despre care ştiu prea puţine! Regret că fără voia mea mi se iau zile şi nopţi!… Ea: – Vibrăm pe aceleaşi acorduri, în ritmul profund al muzicii din adâncul ei, în adevarul din adâncul adevarului! Multe nu reuşim să le înţelegem direct, doar prin întoarcere vom regăsi drumul spre lumină!

El: – Eşti o temă de meditaţie, de impulsuri şi reacţii sugrumate din faşă!… Ea: – Sunt cât de aproape îţi doreşti! Ascultă cântecul, ascultându-l mă simţi lăuntric? Pictând cerul cu stele, numai noaptea va şti de ce nu-şi arată cerurile, în adâncuri sunt poveştile, numai visele ei nu rezistă!

El: – Ştii cum este senzaţia asta, draga mea? Ca un fruct pe care-l vezi, îl pregăteşti să-l savurezi, abia aştepţi…şi-i totuşi departe! Cam asta face simfonia, un singur lucru regret, regret că văd o elegie în tot ce mişcă!… Ea: – Da, e dureros să fii atât de aproape şi totuşi departe… de neîmplinire! Noi şi amintirile noastre ce se întorc ca rândunelele în retina noastră, seminţe înflorite în primăveri, cristale despărţite care vor reaprinde scânteile focului lor, odată reîntâlnite! Să vâslim pe râul de argint, căutând în depărtare pierdutele vele albe!

El: – Odată intrat în labirintul inevitabil al iubirii, probabil, prima piesă care îmi va ceda va fi inima!… Ea: – Inima va ceda prima în toate! O lacrimă! Picături de ploaie din inima mea! Alergăm spre-acele sunete lipite de noi, asemeni muzicii ce curge pe sub arcada interiorului nostru, asemeni ploii de stele ce se revarsă în nopţile verilor noastre. Cu roua dimineţii ne ascultăm bătăile inimii, ca apoi, să înţelegem întreg înţelesul tandreţii, liniştea din noi! O distanţă inevitabilă într-o falie a timpului ne-a fost trasată de destin, Luceafărule! Atât de aproape şi totuşi departe…

Tutu iasti înghrâpsitu, tutu-i uftare, clipitâ,
Tutu iasti un ahurhitu nibiţzitu,
Tutu iasti câftarea iholui di ninti,
Tutu ma aproapi di tini, di noi,
Tutu ţi tricu tu ghisu dinău bânămu,
Ahâtu di aproapi şi ahâtu di largu,
Mi cafţzâ, ti caftu
Pitu adânca mutritâ ditu ghilia apâei ditu niori.

Aclo iu zbiţzeaşti chirolu
himu noi –
Largu di dzâli,
Largu di meşhi,
Largu di anji,
Pi calea câtâ Videala Ti Totna. **
________________________________
                          – traducere din aromână
*
Privesc uluită spre tine, omule!
 În fiecare noapte creştem, 
 ne înălţăm, 
 tot mai mult,
 tot mai aproape,  
 tot mai departe

Până la Cer,  
 Dincolo de albastrul cerului, dincolo de albastrul cerului 
 străbatem visul,  
 Din taina urzită în noapte 
 mă întorc în visul meu risipit 
 Intru în inima ta cu rodiile coapte de lumina soarelui –  
 simfonii de culori, miresme şi gânduri… 

Doar luna, rotunda lună 
 se iveşte printre norii îndepărtaţi de vânt, 
 Doar luna, rotunda lună 
 ne luminează visul plutitor pe râul 
 ce ne tulbură elegia peste măsură, 
 Doar luna, rotunda luna ne îngână şoaptele  
 prin ramurile bătrânului rodiu înflorit
**
Totul e soartă, totu-i suspin, clipă, 
 Totul e un început nesfârşit, 
 Totul e căutarea îndelungatului ecou, 
 Tot mai aproape de tine, de noi,  
 Tot ce-a trecut se continuă-n vis, 
 Atât de aproape şi totuşi departe, 
 Mă cauţi, te caut
 Prin adânca privire oglindită în apa din noi  
  
 La capătul timpului  
 suntem noi –  
 Departe de zile, 
 Departe de luni, 
 Departe de ani, 
 Pe drumul înspre Lumina Veşnică. 

 

1 septembrie 2011

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5