ELENA (LENUŢA) ZBANŢ

-,,omul care pictează simţind minunile dăruite de Cel de sus” (V. Ciucă)-

Pictura naivă…

A fost definită în fel şi chip. Unii o consideră pierdere de vreme, alţii lipsită de valoare. La vernisajul Salonului de Artă naivă de la Piteşti, care a avut loc în ziua de 27 octombrie 2007, s-a spus răspicat: „Pictura naivă este un curent aşa cum e cubismul, futurismul, abstractul şi altele. Spunem pictură naivă pentru că modul de interpretare nu respectă nici o regulă. Imaginaţia autorului nu are limite, de la utopie până la realitatea ce ne înconjoară sau o trăim, putem alege şi interpreta cum dorim o anumită temă. Nici în alegerea culorilor nu este o regulă. Imaginea ţăranului român, preocupările lui, visele şi frumuseţile din jur, sunt subiecte des întâlnite în pictura naivă”.

Victor Ernest Maşek, un critic pertinent al artei naive, adăuga: „Peisajul, portul, datinile şi obiceiurile despre care povestesc în pânzele lor pictorii naivi, sunt cele în mijlocul cărora au trăit, care le sunt sau le-au fost familiare şi pe care le evocă cu nostalgie. Chiar şi atunci când subiectul este imaginar, simbolic ori metaforic, el preia ceva din miraculosul şi feeria basmelor, fabulelor sau snoavelor populare ale folclorului şi literaturii ţării”.

Toate mi s-au confirmat când am văzut lucrările vii, frumos colorate şi pline de autenticitate ale Elenei Zbanţ.

Născută la Hăneşti…

… la 30 octombrie 1936, Elena Zbanţ s-a dedicat muncii în agricultură încă din copilărie, deoarece la vârsta de 11 ani a rămas fără tată. Gena picturii stătea ascunsă dar, deşi încă din fragedă vârstă visa să picteze, n-a fost remarcată de învăţătoarea sa, Tinca Porfir. Cât despre posibilităţi, ce să mai vorbim? Era imediat după război când avea o vârstă la care nu putea lua o hotărâre, vremurile erau tulburi, colectivizarea forţată bătea la uşă şi, în plus, erau şase copii în familie. Deşi tot amâna concretizarea visului de a picta, se bucura cu nepoţii dinspre surorile sale care au ales pictura: Angela Brumă (pictor decorator), Ion Buliga (pictor restaurator în Austria), Felicia Buliga (profesor la facultatea de Arte Plastice din Cluj) şi Rodica Buliga (arhitect). La vârsta de 35 de ani, Elena Zbanţ părăseşte satul natal Hăneşti şi, după câţiva ani de muncă la o fabrică de cărămidă, se va încadra pe postul de confecţioneră în industria uşoară de unde va ieşi la pensie. Din acest moment se hotărăşte să concretizeze visul copilăriei sale pe care, după cum a spus într-un interviu, şi l-a rezervat ca „timp pentru joacă la bătrâneţe”.

În interiorul casei…

…din Hăneşti i-am admirat picturile intitulate: La treierat, Învierea, La joc, Vara în câmp, Nunta, Început de toamnă, Dimineaţa în sat, Drumul vieţii, Plimbări în sat, Obiceiuri de anul nou, Ajunul Crăciunului, Casa părintească, Toboşarul satului, Obiceiuri de iarnă, Nuntă vara, Interiorul casei părinteşti, Ajunul Bobotezei, Cu colinda, Urători sau Lucrări de primăvară.

Toate fac referire la satul natal, respectă topografia locală în cele mai mici amănunte, casele au înfăţişarea pe care o aveau cu ani în urmă, iar dinamica, trăirile, obiceiurile şi fazele lor sunt exprimate perfect. A fost să fie să n-o descopere nimeni din Botoşani şi să fie apreciată la Iaşi de însăşi criticul de artă Valentin Ciucă. Fiind foarte entuziasmat de valoarea artistică a picturilor, Valentin Ciucă i-a organizat şi prezentat prima expoziţie.

Privilegiile imaginaţiei…

…este titlul unei cronici pozitive făcută de criticul amintit în „Flacăra Iaşului” din 8 ianuarie 2007 şi din care spicuim: „Lenuţa Zbanţ, la cei 70 de ani ai săi, a decis să iasă în spaţiul public sub impulsul nevoii de a istorisi prin intermediul culorilor, a formelor plastice însufleţite de sentimentul obârşiilor, rămas intact chiar dacă buletinul indică o adresă ieşeană, parcursul unei vieţi. Farmecul narativ, ingenuitatea trăirilor, plasticitatea imaginilor fac din satul botoşănean unde s-a ivit în lume un univers pământesc şi cosmic totodată. Practic, talentului înnăscut i-au trebuit şapte decenii până când să izbucnească năvalnic ca o apă de munte şi este de aşteptat ca acest miraculos izvor să continue irigarea imaginaţiei autoarei şi bucuriile noastre pline de nostalgia trecutului aureolat de fantasmele visului”; „Ca într-o subtilă mişcare cinematografică, ochiul artistei trece de la planurile ample, largi, original perspectivale, şi se apropie de silueta bisericii, de casele şi ogrăzile gospodarilor. Totul are o ordine celestă, fiecare casă e un loc unde ţăranii se odihnesc, se nasc copii, locul de unde se pleacă deseori spre lumea largă spre a putea reveni. Lenuţa Zbanţ ştie să revină şi din darurile amintirilor ei scrie cu pensula şi culorile unui veritabil roman autobiografic, unde prezenţa ei capătă doar chipul iluzoriu al naratorului. Casele sunt curate ca o lacrimă, pure ca un gând sfios, ca o rugăciune murmurată spre a nu distruge atmosfera de evlavie şi sfinţenie. La un război două femei ţes visurile adolescenţei şi fiorii primei iubiri, nunta şi maternitatea, cântă ca să sporească frumuseţea ţesăturilor. Pe pereţi, mai întâi icoana, candela aprinsă, un ştergar de borangic. Curăţenia din casă sugerează imaculatul suflet. Pe uliţa mare se aude ritmul tobei şi oamenii ies în stradă sau se suie de curiozitate pe garduri şi urmăresc ştirile”; „Când vine iarna, satul se animă şi alaiurile transformă aşezarea într-o imensă sală de spectacol. Copiii şi tinerii împodobesc steaua, îşi pregătesc măştile, împodobesc plugul străbun, colindă, joacă ursul sau capra. În aer pluteşte duhul minunilor şi al speranţei. Fiecare tablou face parte dintr-un spectacol plin de vitalitate şi culoare, fiecare fapt de viaţă ţine de ritual”.

Prima expoziţie…

… a fost o personală, un adevărat debut, vernisată pe 27 decembrie 2006 şi intitulată „Obiceiuri de iarnă la sat”. Organizată sub egida Societăţii Culturale „Junimea” din Iaşi, Muzeul Literaturii Române şi Bojdeuca „Ion Creangă”, autoarea a beneficiat de prezentarea criticului Valentin Ciucă. Gina Popa scria în „Evenimentul” din 30 decembrie 2006: „Lucrările au făcut mare senzaţie printre vizitatorii prezenţi în număr impresionant, în postura de „Colindători la Bojdeucă” – o manifestare devenită tradiţională pentru fiecare sfârşit de decembrie”. Despre prima expoziţie a Elenei Zbanţ, Valentin Ciucă scria în „Flacăra Iaşului”: „Expoziţia are meritul autenticităţii, sincerităţii şi harului de a povesti o experienţă personală, un mod de a retrăi lumea prin vraja sărbătorilor, a obiceiurilor ce marchează definitiv existenţa românească. Refugiul în trecut poate fi privit şi ca o formă de elogiere a celor dispăruţi, a căror amintire ne urmăreşte încă. Lenuţa Zbanţ ştie, instinctiv, să facă din fiecare compoziţie picturală un comentariu aplicat pe suprafaţa unei realităţi apuse şi o reînvie cu acurateţea unui lucid interesat de atmosfera locului, de viaţa care a palpitat şi continuă să palpite într-o comunitate care se luptă spre a-şi păstra rostul”; „Credincioasă ca orice bun creştin, evocă momentele faste ale Crăciunului, preotul din sat şi biserica fiind personaje privilegiate ale tablourilor. Se smereşte în faţa icoanelor şi zămisleşte, la rându-i, alte icoane. O face cu sentimentul că nimic din ceea ce a fost cândva nu trebuie uitat, ci transmis nealterat urmaşilor direcţi sau urmaşilor urmaşilor aceastora, ca o misiune nobilă şi nestinsă”; „Văd în acest debut imprevizibil un semn de vitalitate al artei noastre populare. A fi pictor naiv înseamnă a mai crede încă în poveşti”.

A doua expoziţie…

… tot o personală, a fost vernisată pe 12 aprilie 2008 şi a fost organizată sub egida Muzeului Literaturii Române, Uniunii Scriitorilor din România şi a Primăriei din Iaşi. Apreciind Nuntă vara, Călin Ciobotari spunea: „Elena Zbanţ aruncă o privire dual-oglindită asupra nunţii săteşti”. Valentin Ciucă adaugă: „Mai întăi, cu farmecul ingenuităţii, evocă plastic împrejurimile satului, bucuriile primăverii cu copacii împovăraţi de coroanele înflorite, rodul pământului în toamne dumnezeieşti. Aici culorile seamănă cu brunurile ţarinei şi azurul cerului, cu lumina soarelui la amiază sau în amurg”.

Rezultatele muncii artistice…

… s-au concretizat în numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, dintre care amintim pe cele din anul aceste: Premiul I la pictură naivă pentru lucrarea Nunta prezentată la Salonul de Primăvară al Asociaţiei Artiştilor Plastici, Iaşi, 15 mai 2009 şi Premiul I la pictură naivă pentru lucrarea Început de toamnă prezentată la Salonul de Toamnă al Asociaţiei Artiştilor Plastici, Iaşi, 12 septembrie 2009. În acest moment, câteva lucrări ale Elenei Zbanţ se află la Bucureşti, la Anuala de artă naivă din 15 octombrie 2009.

  Revista Luceafărul.net, Anul 1, Numărul 10, 11 octombrie 2009