Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    ELOGIUL POEZIEI

    Primit pentru publicare: 10 Dec. 2021
    Editor: Ion Istrate
    © Livia Ciupercă, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


    Pentru generațiile prezentului, Ziua de 15 Ianuarie este Zi Sfântă. Elogiem pe Mihai Eminescu, deopotrivă, Poezia Românească și pe artizanii ei.

    Răsfoind presa interbelică, vom avea surpriza să constatăm că Poezia Românească a devenit sărbătoare națională, prin înfrățirea tuturor creatorilor ei – în diferite perioade. Trecutul și-acel prezent se-ngemănau întru recunoștință, pentru toți creatorii de artă.

    Tocmai de aceea propun, spre lectură, un poem scris special de către poetul-jurist Horia Furtuna (1888-1952), la vremea când poeților le era dedicată o Săptămână a Poeziei!   

    Săptămâna Poeziei

    O dată cu seninul și cu-atâta floare
    Ne-aduse primăvara o nouă sărbătoare.
    Nu-i scrisă pe răbojul nici unui calendar
    Frumoasa săptămână care-am primit-o-n dar.

    O vor păstra-o oamenii cu dragoste-ntre zile,
    Cum cartea scump păstrează garoafa între file.
    Aprilie de-acuma o s-o aducă iară
    Cu-atâta rândunică și-atâta tămâioară.

    Era în pieptul nostru și-acum e-a tuturor
    Mândria de a spune: Cântați! Versurilor.
    Și sufletele noastre se regăsesc uimite
    În sărbători cu care n-au fost obișnuite.
    Sub soarele-nvierii, sub cerul bucuriei,
    Îngenunchem cu toții în fața poeziei.

    Toți rătăcim prin lume cu pleoapele deschise,
    Ca să gustăm lumina și să culegem vise,
    Dar când învinși ne-ntoarcem plângând înspre trecut,
    Poeții vin cu visul pe care l-am avut.
    Căci poezia este în lumea ei curată
    Mai mare decât viața și mai adevărată.

    De câte ori pe drumuri de vis sau căi de mers
    Nu-ți parfumă aurul frântura vreunui vers?
    De câte ori, în tine, pe rimele-i trufașe
    Nu s-a-nălțat destinul cu aripi uriașe?
    Și când, ca tine singur, ședeai în nopți senine
    De câte ori de pază sta versul lângă tine?

    Nu, nu sunt morți poeții ce au putut să lase
    În urma lor și graiul, și viața mai frumoase,
    Poeții ce trecură cu vers tulburător
    Prin frumusețea lumii, cu frumusețea lor.

    În orice colț de țară câte-un poet trăiește,
    Grigore Alexandrescu spre Cozia privește
    Și ne arată Oltul cu valuri spumegate,
    Când umbrele de turnuri pe unde stau culcate.

    Alecsandri, tot tânăr, ne povestește iară
    Romanța de iubire în nopțile de vară,
    Când tremură sfioase, în vântul ce adie,
    Steluțele pierdute în neagra veșnicie.

    Vezi: drumul vieții tale cum s-a pierdut departe,
    Vezi: negurile vremii cum se duc spre moarte,
    Cum te-au lăsat atâția prieteni – și sunt mulți!
    Și-asculți în vântul toamnei ce-ncepe, și asculți…
    Și-auzi copilăria ce trist și greu te cheamă
    Când Eminescu spune: „O, mamă, dulce mamă!”

    Ca tunetul ce urlă în ceru-ntunecat,
    Ca ropotul de grindini în lanul blestemat,
    Coșbuc a pus în versuri amarnicul cuvânt
    Al celor ce în versuri gemeau: „Noi vrem pământ!”

    Cu stele mari în noaptea de mai înfiorată
    Cu Macedonski-alături simțim cum înc-o dată
    Privighetoarea cântă și – vegetal ecou –
    Cum liliacu-n umbra a înflorit din nou.

    Iar Cerna, care-n moarte de tânăr adormi,
    Cu ochii spre iubire lumina părăsi:
    „De-i un păcat iubirea, mărire cui l-a scos,
    El a făcut păcatul atâta de frumos”.

    Poeți, la gândul vostru ne-aprindem câte-un gând,
    Dinversurile voastre desprindem câte-un rând.
    Și stăm cu voi în suflet la poarta veșniciei,
    În sărbătoarea nouă și sfântă-a Poeziei.

    Se cuvenea serbarea să fie în april –
    April, copil al iernii și rimă la „copil”,
    April, pământ ce luptă ca să renască viu,
    April, întinerirea sub cerul vioriu,
    Sub cerul care râde în înălțimea zilei
    Și-apoi albastrul pică în cutele zambilei,
    April, când tot parfumul și sufletul supus
    Al florilor se-nalță la ceruri, la Iisus
    April, cu săptămâna de patimi sfâșiată,
    April, cu săptămâna din urmă luminată –
    Privește Poezia sub bolta ta senină,
    Căci Poezia este și patimi și lumină!

    E patima ce roade, ce-ntreabă greu și sapă
    Și pentru mântuire în chinuri se îngroapă
    Și-apoi, când înviază în forma ei divină,
    Căci s-a învins, prin chinuri, pe sine, în lumină!

    Acest poem a fost publicat, mai întâi, în revista „Cele trei Crișuri” (mai-aprilie 1940), apoi, în revista „Munca literară” (nr. 21, mai 1935, p. 2), cu titlul Prolog pentru Săptămâna Poeziei

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5