Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Elveția, dragostea mea! 

Primit pentru publicare: 30 Oct. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 31 Oct. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

        Îmi doream foarte mult să ajung în  Elveția. Și am ajuns. Țară frumoasă, cu oameni primitori dacă ai bani și le plătești serviciile. Ca turist ,ești fascinat de tot ce vezi: catedrale, piațete, locuri de agrement… Te uiți atent în jur și ești bucuros că nimeni nu claxonează, că nimeni nu se enervează, că toți sunt dispuși să te ajute dacă ai o problemă.

Ei bine, aceasta este pojghița, pelicula protectoare. Lucrurile au și altă proiecție. În țara cantoanelor nu curge numai lapte și miere. Prima impresie poate dispărea la primul eveniment.

       Întâmplarea a făcut să cunosc Elveția, chiar fiind în inima ei, în Berna, și sub o altă fațetă: promptitudinea în caz de accident. O colegă de excursie  s-a împiedicat de un colț de zid și a suferit un accident grav.Fractură de gambă. Osul era ieșit proeminent în exterior. Doamna , sprijinită de colegi, avea dureri insuportabile. Era chiar în centrul Bernei, lângă un magazin de top. Un angajat  a sunat imediat la serviciul de ambulanță. Minutele treceau greu. Noi românii , eram convinși că ambulanța a pornit din momentul apelului. Eroare! S-a revenit cu alte telefoane. Așteptarea părea nesfârșită. Eram în inima capitalei. Ei și? La noi ar fi ieșit scandal de televiziune, cu cererea demisiei lui Arafat. Aici nimic. Nu se simțea nicio apăsare. Accidentatul nu are decât să aștepte. Ce putea face altceva? În sfârșit, după 40 de minute de așteptare, în plină toamnă, înainte de înserare , a sosit și ambulanța. Graba nu-i caracterizează pe neutrii elvețieni.  Însoțită de ghid, doamna ghinionistă a ajuns la urgențe, fără nicio urgență în ceea ce privește rezolvarea cazului. Totul a început după vreo trei ore , cu măsuri simple. O pastilă, o injecție… Asigurarea prezentată trebuia studiată, verificată. Să tot ai necazuri medicale în Elveția! În caz de deces, cred că e nevoie de intervenția ONU. Nu ar fi exclus ca sicriul să fie cerut din România!

        Ce vreau să spun? La noi, dacă un turist ar fi avut o asemenea problemă, ar fi fost trimise două elicoptere, cinci medici, trei telefoane la ambasade și două ieșiri în stradă pentru a cere demisia șefului ISU. Românul e milos din fire și nu-i pasă când străinul se face că nu-l vede. Suntem prea omenoși sau prea slugarnici? 

    Pentru mine, singura dragoste rămâne România. M-am convins încă o dată că pentru alții rămânem doar vaci de muls. Vă rog frumos, dragi conaționali, când vorbiți de grozăvia altora, mai încet cu pianul pe scări!