Emil ARITON
Nimeni nu m-a-nvăţat să zâmbesc şi să râd,
     viaţa n- a scuturat peste mine flori albe de măr
     şi-am trăit zbuciumat ca în turnuri
     o limbă de clopot.     
     O divă care mă încântase mai ieri,
    făcându-mă să deosebesc şiretenia femeiască
de chipul sfielnic şi-ngrijorarea fecioarei,
sporovăia născocind dizertaţie.
     Obişnuinţa de-a ignora clevetirea
    a izbutit la sfârşitul lui mai să m-apropie
de-o vale unde se năzărea un peisaj,
verificând ce e scris într-o carte,
că ochiul boului este nume de pasăre
şi de floare.
     În ziua când i-am greşit primăverii iscând
    şuier de coasă prin leurdişul
cu-mbobociri stacojii şi gălbui,
vioiciunea din sânge a picurat şi-a stropit
pâlcul de Florile-Paştelui, (scânteiţe).
     O măiestrie întrezărită ca un prilej
    de nesupunere şi percepţie efemeră
insinuându-se, prefera să rămână
dependentă de viclenie.
     Dar, mai de neuitat mi se pare-ntâmplarea,
    când mă ademeneau în septembrie
merii unei livezi din Agapia,
unde de hesperide netemător un tâlhar
se furişează nestingherit când se-ngână
după-amiaza cu o eclipsă.
     Sceptic, sfios în amurg răzgândindu-mă.
    am ocolit singuratic puhoiul,
roiul de viespi mânioase,
mai înfiorătoare-n dezordine
decât spinii mărăcinişului.
     Fiică a măreţiei o stea
    înscrisă cu evanghelică slovă
într-un atlas astrologic,
imperceptibil se deplasa către alte meridiane,
mai sclipitoare decăt un ochi de felină.
      Un imn al iubirii întâmplătoare
     dintr-o lagună cu lebede şi lăstuni
s-a răspândit prin diverse broşuri
în sudul Peninsulei Scandinave.
      Adolescenţii din Hamburg citindu-l
     se-ndrăgosteau şi se întâlneau predispuşi
la taclale şi dezmierdări,
ludici în estompări de iluminări,
prin cafenele, cofetării, cinematografe.
      Întâmplâtor ascultădu-l, sopranele jinduiesc
     o strămutare în Carpaţii Apuseni
ori în provincia Chiclana din Cadiz,
în care spanoli şi alte naţii se delectează
cu-amăgitoare dansatoare de flamenco.
      În săli de bal unde-atingeri şi zbânţuiri
     înteţite-s de-ademenirea romanţioasă,
cei ce se-ndeamnă spre ghiduşii şi prilejuri
ca din din instinct primar să treacă-meargă
în exaltarea cu reverii iluzorii,
vor zăbovi însoţindu-se cu nesomnul, cu gelozia,
fără rictus zeflemitor, fără riduri,
să-şi revigoreze bătăile inimii. 
      Ca dintr-o colivie eliberat
    când se destăinuie libertin un extaz,
     nu-s imnuri pentru stăncuţe şi gaiţe să-l întreacă,
nici melodii pentru clavecin şi oboi.
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania