15 iunie 2025… Au trecut 136 de ani de când s-a stins o inimă, dar s-a aprins o stea. În fiecare vers al lui Mihai Eminescu bate inima unei țări întregi. În fiecare cuvânt tresare lacrima unui neam care nu l-a uitat – și nici nu-l va uita vreodată. El nu a fost doar un poet. A fost suspinul codrului, glasul dorului, visul unui popor spus în cea mai frumoasă limbă care i s-a putut dărui. A fost Luceafărul ce nu apune, vocea care s-a făcut cer, izvor, tăcere și rugă. Astăzi, când lumea aleargă grăbită și totul pare să se piardă, el rămâne nemișcat, ca un altar de lumină. Cu fruntea în stele și rădăcinile în glia noastră, Eminescu e dorul care nu moare.

Când uităm cine suntem, să-l citim. Când nu mai știm să iubim, să-i ascultăm versurile. Când ne pierdem, să-l căutăm. El va fi acolo – între o pagină și o lacrimă, între un vis și o lumină.

La 15 iunie 2025, se împlinesc 136 de ani de la moartea celui care a devenit eternul simbol al literaturii române: Mihai Eminescu, poetul național, supranumit pe drept cuvânt „Luceafărul poeziei românești”. Născut în inima Moldovei, la Ipotești, în anul 1850, Mihai Eminescu a fost mai mult decât un poet. A fost un vizionar, un spirit romantic profund, un jurnalist combativ și un filosof al sufletului românesc. Opera sa a schimbat definitiv destinul literaturii române, ridicând limba la un nivel de rafinament artistic nemaiîntâlnit până atunci. Deși a murit la doar 39 de ani, pe 15 iunie 1889, Eminescu a lăsat în urmă o operă poetică monumentală.

Poezii precum „Somnoroase păsărele”, „Scrisorile”, „Glossă” sau „Odă (în metru antic)” sunt studiate și recitate și astăzi, iar poemul „Luceafărul” rămâne o culme a poeziei românești și una dintre cele mai impresionante creații romantice din literatura universală. În acest poem, Hyperion – simbol al geniului – este condamnat la singurătate și neînțelegere, reflectând drama profundă a poetului însuși. „Luceafărul” nu este doar o poveste de iubire imposibilă, ci o meditație asupra condiției artistului, a zborului înalt, dar solitar, al spiritului în lume.

Pe lângă activitatea poetică, Eminescu a fost și un jurnalist redutabil, care a scris cu luciditate și pasiune despre problemele politice, sociale și culturale ale vremii. A militat pentru unitatea națională, pentru identitatea românească și pentru adevăr, într-o perioadă în care aceste valori erau în pericol.

Prin întreaga sa operă, Eminescu a reușit să împletească într-un mod unic folclorul, filozofia, mitologia și realitățile vremii. Limbajul său poetic a devenit model de expresie artistică, iar viziunea sa – o temelie a culturii române moderne.

Într-o lume în care valorile par tot mai relative, opera lui Mihai Eminescu rămâne un reper de profunzime și frumusețe. Lectura sa ne reamintește cine suntem și ce putem fi. La 136 de ani de la plecarea sa în eternitate, Eminescu trăiește în inimile elevilor iubitori de poezie.

O activitate de acest fel, care a marcat cu emoție dorul de Eminescu, a venit chiar la propunerea unor elevi de clasa a VII-a:

Clasa: a VII-a
Durată: 45 de minute
Scop: Descoperirea și aprecierea personalității și operei lui Mihai Eminescu, dezvoltarea creativității și a exprimării artistice.

În debutul activității, elevii s-au pregătit cu materiale provenite din surse diverse de informare și au discutat despre:

• Când s-a născut (15 ianuarie 1850)
  
• Când a murit (15 iunie 1889)
  
• Ce înseamnă și cine l-a numit  „Poetul nepereche”
  
• Ce a reprezentat poezia lui pentru cultura română
  
• Lectura unui fragment emoționant din „Luceafărul” sau „Ce te legeni…”
  
• Cum ne imaginăm că era Mihai Eminescu ca om și ca poet?

Elevii au ales (pe grupe) una dintre următoarele activități și au realizat un mic text artistic:

1. Scrisoare către Eminescu
Cerință: Scrie o scrisoare imaginară adresată lui Mihai Eminescu, în care îi spui ce ți-a plăcut din poezia lui și cum îl vezi tu ca poet.
2. „Dacă aș fi prieten cu Eminescu…”
Cerință: Imaginează-ți că ești coleg cu el la școală sau trăiești în vremea lui. Ce ați discuta? Unde ați merge?
3. Versuri desenate
Cerință: Alege un vers dintr-o poezie și ilustrează-l. (Exemplu: „Floare albastră” – metafora ochilor albaștri.)

Ritmul activității a fost completat de lectura scrisorilor create, recitarea unui vers preferat din Eminescu și motivarea alegerii poeziei alese.

Pe fundal, iubitorii de muzică au pus o melodie instrumentală inspirată din folclor. Propunerea din final a fost ca fiecare copil să scrie pe tabla inteligentă un cuvânt care să descrie ce simte despre Eminescu după această activitate. Inspirați, au scris cuvinte precum visător, trist, genial, stea, cuvânt, suflet, romantic, melancolic, etern…

Există încă elevi iubitori de poezie care înțeleg că Mihai Eminescu nu a plecat niciodată cu adevărat. Dincolo de tăcerea mormântului, cuvintele lui continuă să vibreze, ca o doină eternă a sufletului românesc. A fost și rămâne voievodul stelar al limbii române, cel care a urcat printre constelații purtând dorul unei națiuni întregi. Când privim cerul nopții și vedem cum luceafărul răsare, parcă auzim și azi ecoul pașilor săi prin pădurile Ipoteștilor, prin paginile poeziei, prin sufletul nostru.

Căci Eminescu nu este doar trecut – este steaua care ne luminează drumul și ne învață, în fiecare vers, cum să fim mai adânci, mai sensibili, mai vii.