Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

EMINESCU, GENIUL NEPERECHE

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

EMINESCU, GENIUL NEPERECHE

Primit pentru publicare: 15 Ian. 2020
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 15 Ian. 2020
© Ciprian Antoche© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


EMINESCU, GENIUL NEPERECHE

​ ​ ​ ​ Despre Mihai Eminescu omul, poetul și mai cu seamă gazetarul s-a scris, se scrie și se va tot scrie atât timp cât în această țărână va mai rămâne plantat acel sâmbure românesc ce va aprecia, respecta și recunoaște valoarea unei entități naționale. Ce dacă a trecut peste un veac de când Eminescu a urcat la cele sfinte scriind și recitind din stihurile sale poeților și scriitorilor ajunși îngeri, ce dacă au să mai treacă veacuri de acum înainte, veacuri ce vor da naștere altor și altor oameni de valoare a țării noastre dragi, personalități care se vor ridica pe propriile lor culmi ale laudei ori ale denigrării, ce dacă unii vor să-l uite pe Eminescu crezându-l prea slăvit și prea adulat pentru un clasic adormit într-un mileniu trecut, ce dacă alții​ îl vor înrăma precum icoana dinspre răsărit, ca pe un simbol al țării, al omului sărac, horopsit de soartă, hulit și batjocorit tocmai spre a nu i se acorda meritul ce i s-ar fi cuvenit în timpul vieții și nu după ce a încheiat socotelile cu traiul, fară voia sa! Ce dacă toate astea și unii ori alții nu au avut loc în lumea largă tocmai de firavul său trup!

​ ​ ​ ​ Eminescu va rămâne Eminescu indiferent de cine se naște și cine moare, de cine va fi proscrisul ori sfântul vremurilor ce au să vină, căci indiferent de valoarea culturală și în speță literară, cuvântul unic este atribuit celui ce nu a avut și nu are să aibă vreodată egal. Degeaba unii au luptat și luptă cu înverșunare storcând și ultimul gând al intelectului spre a depăși ceea ce Eminescu a adunat în manuscrisele unei vieți cărate într-o ladă de lemn, degeaba alții au vrut și vor să demonstreze prin fals de rău voit că meritul îi este prea împopoțonat de laude și nu în ultimul rând degeaba ne batem gura cu toții în bine ori rău, căci a te naște spre a avea propria soartă, propriul loc pe treapta literaturii și propria cale, chiar dacă una amară și plină de neajunsuri este un lucru și o stare ce trebuiește considerată unicitate.

​ ​ ​ ​ De la cele dintâi scrieri critice, urmate de altele și altele timide și nesemnificative aparținând unor nume fără de prea mare însemnătate în istoria literară începând cu anul 1888 și până în zilele noastre s-au derulat mii și mii, zeci de mii, sute de mii de pagini de înscrisuri, volume, ediții, biblioteci ticsite, poate și mai mult, care au întors pe toate părțile viața, traiul și activitatea lui Eminescu, unele scrieri ridicând valoarea eminesciană, altele scormonind și în cele mai mizere clipe ale unui destin curmat prematur, unele evocând într-o ordine ce se vrea a crede cronologică umanizarea lui Eminescu, altele punctând suprema imagine a geniului.

​ ​ ​ ​ S-a scris adânc și apăsat despre poezia, proza și publicistica Luceafărului românesc, despre manuscrisele ajunse treptat pe mâna Academiei Române și despre descifrarea lor, despre personalitatea și posibilitățile literare de scriere infinite, despre viața atât de neașteptată, zbuciumată și nemărturisită de poetul însuși, cât și despre urâta ură a unora ori altora față de Eminescu, o persoană incomodă vremurilor și celor ce se abăteau de la un mers normal al lucrurilor, ură ce a scos la iveală mâlul de articole și însemnări seci și amorfe comandate parcă la ordin spre a fi anchilozate spre așteptarea momentului potrivit în sertarele cu etichete și număr de ordine.

​ ​ ​ ​ S-a scris și tot scris despre echivalentul poetului cu înțelesul și însemnătatea patriotică și națională a omului Eminescu, despre credință și crezul în Dumnezeu, despre marea sa iubire a sufletului, prietenii și respect, despre jindul și dragostea de țară, despre ciocoii de neam ce au reușit prin acțiunile și comportamentul lor să-l facă pe Eminescu să sufere și să muște prin scris, despre contextul angajării marelui publicist la problemele majore ale epocii sale, despre pătrunderea lui Eminescu în literatura universală, despre poezia țesută în noutăți literare, despre măiestria poetică și armonie, îmbogățire de vocabular și noutatea expresiei, despre reluarea motivului popular pe un plan superior artistic, toate realizate de către Eminescu în mai puțin de două decenii.

​ ​ ​ ​ S-a scris despre cum străluminarea eminesciană a acaparat întreaga cultură românească, despre lirica de dragoste și erotica eminesciană, despre alte literaturi ce l-au primit alături de ei pe Luceafărul botoșănean pentru farmecul scrisului unic ca formă și conținut, despre răspândirea creatiei operelor sale​ în păturile cele mai largi, despre includerea în programele analitice la toate nivelele și gradele școlare, despre scrierile celui mai reprezentativ creator al românilor și intrarea definitivă în librării și mai ales despre Eminescu în scrierile basarabene, unde mare parte dintre literații moldoveni au dus o adevărată luptă pentru a păstra vie scrierea poetului nepereche.

     S-a scris despre orice și despre oricine a făcut și face referire la numele de Eminescu și iată, constatăm că după atâta vreme trecută se tot scrie ca și cum nu s-ar fi reușit a afla decât oarece frânturi din viața, opera și influența sa majoră asupra entității naționale și nu numai. Să se scrie că de asta există scrisul și dacă niciunui alt simbol de țară nu i s-a acordat o atâta de amănunțită atenție se cuvine a constata lăudabil neasemănarea, unicitatea și neperechea celui fără de moarte în sufletele și trupul culturii românești și mai cu seamă în cele ale universalității.

​ ​ ​ ​ Totodată, recunoașterea deplină a geniului absolut a luat frumoasă formă de-a lungul vremii și nu are să se încheie nicidecum aici, căci prin prețuire și respect în arta scluptată au prins ,,viață” statui, busturi și plăci comemorative ce au fost și sunt omagiate de la cele mai lăturalnice ținuturi românești până la urbele mici, mijlocii și mari ale gliei naționale, dar și prin desene, grafică, schițe și mai ales pictură, acolo unde oameni însemnați s-au ,,duelat” spre reușita celei mai reprezentative asemănări cu chipul poetului național unic. Muzica, teatrul, filmul, emisiunile radiofonice și de televiziune, opera și baletul nu s-au lăsat nici ele rugate spre a pune umărul la omagierea celui ce a lăsat o neprețuită zeste națiunii mamă, mergând alături de filatelie și numismatică până acolo unde s-a vrut o încercare de înfăptuire integrală, dar nu definitivă, a întregului corpus eminescian.

​ ​ ​ ​ Și dacă unii sunt de aplaudat pentru toată stăruința de a respecta și da în același timp o adevărată și corectă valoare ce o merită distinsul Mihai Eminescu, studiind de la cele mai amănunțite dovezi ale nașterii și până la trecerea în adormire a trupului și mai ales după neființă, dedicându-și studiului eminescian întreaga lor viață, alții, mâzgâlitori de idei și consumatori inutili de hârtie și cerneală, ce au mușcat câinește, blamează și vor a vârî într-un con de umbră pe acel ,,Cineva și Ceva” ce România nu va mai avea ocazie a întâlni vreodată, acești alții să aibă în vedere că genialitatea lui Eminescu a fost plămădită și a erupt într-o perioadă istorică anapoda și diferită celei de azi, așa cum scria G. Ibrăileanu în ,,Eminescu, 1930″:
,,… care ar voi să-și de-a sama de genialitatea lui Eminescu, ar trebui mai întâi să cetească pe îndelete literatura română dinainte și din vremea aceea, să foileteze în răgaz publicațiile anterioare și contemporane lui Eminescu, să trăiască în închipuire acea epocă, să aibă prezente limba, stilul și arta acelei vremi. Să-și imagineze starea culturală a țării, preocupările intelectualilor de atunci, cultura lor, nevoile lor sufletești. Atunci va vedea, va simți bine ce săritură a făcut Eminescu. Va înțelege noutatea totală și excepțională în dezvoltarea literaturii a operei lui. Căci Eminescu nu este muntele măreț care se înalță ca Ceahlăul deasupra culmilor dimprejur. El este muntele care izbucnește deodată spre cer din câmpia plată…”

​ ​ ​ ​ Și nu avea cum să fie altfel Eminescu față de cuvintele lui G.Ibrăileanu și iaca și de ce… Când te naște Botoșaniul spre a fi un geniu de țară este un lucru măreț și sfânt, iar dacă acest privilegiu ți-a fost acordat ca pe un respect ce trebuiește a duce la bun sfârșit menirea acestei nașteri aparte, nu poți face altfel. Asemeni altor valori umane, unice și domniile lor, ce au fost plămădiți din pământ botoșănean și au coborât la vale spre pântecul țării acolo unde au avut un cuvânt de spus, Eminescu a coborât nu spre a descoperi lumea mare, căci nu de asta avea dumnealui nevoie, ci mai degrabă, pot a spune, spre a afla întreaga națiune română și cea universală despre Botoșaniul său, locul ce l-a plămădit, înflorit și i-a deschis aripile spre larga zare. Chiar dacă lumea descoperită nu era tocmai cea sperată și așteptată, sufletul lui Eminescu a rămas moral ancorat în țărâna nordului de țară, un târg botoșănean ales ce l-a sfătuit părintește că-n viață, chiar dacă pleacă spre zări departe, să-și lase mlădițele înfipte în brazda locului spre a se alimenta cu puterea unicității.
​ ​ ​ ​ Și asta a făcut, căci oriunde a purces a merge și oricâți pași a numărat prin lumea mare, rădăcina sa a rămas acolo unde a primit educația locului de acasă și acolo unde târgul natal îl așteapta de fiecare dată chiar dacă nu se ivea să vină.

​ ​ ​ ​ Cinste ție, Botoșani, cinste ție, căci de cinstea poetului nepereche Eminescu s-a ocupat, se ocupă și se vor ocupa întregul neam românesc, întreaga literatură națională și universală, cât și întreaga omenire ce-și poartă capul limpede pe umeri, omenire ce va dăinui pe acest pământ și va rezista ca și entitate doar prin valorile sale respectabile!

Ciprian Antoche
15 Ianuarie 2020



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

2 comentarii la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Deosebit de frumos, memorabil articolul Dvs.!

  2. Ciprian Antoche spune:

    Stimate domnule D.M.Gaftoneanu!
    Profund onorat asupra aprecierii dumneavoastră!
    Rog a primi cele mai calde urări de bine cât și respectul ce vi-l împărtășesc!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania