Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    EMINESCU PLÂNGE…

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
    V-ați iubit vreodată țara?
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    EMINESCU PLÂNGE…

    Primit pentru publicare: 13 Ian. 2020
    Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
    Publicat: 13 Ian. 2020
    © Ciprian Antoche© Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


     

    EMINESCU PLÂNGE…

    Născut am fost din patimi în lunile de iarnă
    Sub clar de lună lucie ce stele vru să cearnă,
    Un tril de paseri negre cântata-mi căpătâi
    De-am inspirat o moarte la ceasul cel dintâi.

    Dovadă de dorință de-a fi primit în lume
    A cam lipsit din semeni, n-oi ști nicicând anume
    De ce născut în obște, plivit din rădăcină
    Închis mi-i orizontul purtând asupra-mi vină.

    Descătușat de lacrimi îmi frâng calea prin viață
    Să pot a-mi crește mintea și-o singură speranță
    De a-mi purta picioare cu mentor doar pe mine
    Stând vertical sub fulger, descoperind ce-i bine.

    Din laterale părți, din față și din spate
    Vrăjmași aproape mie, îmi tot vorbesc din carte
    O carte ce-au uitat-o și chiar de au cetit-o
    N-o pot a-mi povesti-o și astfel au pitit-o.

    N-au dram de cult în simțuri și mintea greu le geme
    Se cred mai mari în viață, născuți-fiind mai devreme
    Cu toți formează-o șleatcă ce-și plâng în pumni de milă
    Iar cel ce știe carte le cam provoacă silă.

    Inopinat din toate, cu vină mă acuză
    Nu lasă loc de replici, dreptatea nu-i o scuză
    Prin drum cu colb și ceață răzbat printre ciulini
    Corect mă cresc prin viață și-mi sunt rărunchii plini…

    De suflu, de căință, oftat din greu apasă
    Mișcat adânc în trupu-mi mă simt ca într-o plasă,
    Cuprins de neputere și tot sărac lipit
    Căci uneori mirare-i de cum nu am murit.

    Adun prin neputință din vrafuri strâns legate
    Idei lângă idee și carte lângă carte
    Să pot scăpa aievea din breasla cea din turmă,
    Să-mi cat menirea singur, să nu privesc în urmă.

    Colind popoare multe, tot singur, doar cu mine
    Adulmec noi științe din alte minți mai pline,
    Îmi las soroc ales în urmă să se-nchege
    Mă nasc din nou din oameni ce vor a mă-nțelege.

    Descopăr iar iubirea, demult cam prea uitată
    Tânjesc spre toate-n viață, chiar om, chiar soț, chiar tată
    Valori din alte timpuri îmi dau speranțe nalte
    Dar chip de înger pașnic se luptă să mă salte.

    Ajung să văd blândețea, iubirea și alinul
    Să uit amărăciunea, necazul și suspinul
    Întorc spatele-n tihnă spre viața ce-am avut
    Respir un aer proaspăt prin noul început.

    Mai plâng în sine singur, închis și amărât
    Fiind conștient de chinul și obștea ce-am târât,
    De sus, din alte culme, mă rog în gând, voit
    Să-i înțeleagă alții că eu nu mi-am dorit.

    Noi nu ne naștem viață s-o trecem fără rost
    Nici să forțăm deșteptul să creadă că e prost,
    Deținem o suflare ce viu ne ține plinul
    Să creștem mult în minte de-a ne crea destinul.

    Acelor ce-mi stimară umila mea prezență
    Mă-nchin în fața voastră, prelungă reverență!
    Iar celor ce de mine n-au încăput pe Glie
    Un bine vă doresc în draga-mi Românie!

    O cinste Țară Mamă că tot m-ai suportat
    Atât amar de vreme ce stima ți-am luptat,
    Iar ție, Botoșani, alean ce n-am pierdut
    O cinste și-o onoare că-n sânu-ți m-ai născut.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5