Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

EMINESCU, PROFET ŞI LUPTĂTOR AL MARII UNIRI

Editorial – Lucia OLARU NENATI – scriitor
Publicat în Monitorul de Botoșani
Preluat din sursa primară, ediția online: https://www.monitorulbt.ro/centenar/2019/01/14/eminescu-profet-si-luptator-al-marii-uniri/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

EMINESCU, PROFET ŞI LUPTĂTOR AL MARII UNIRI

Iată că acolada Centenarului Marii Uniri îndeamnă la revederea informațiilor și cunoștințelor despre traseul identitar eminescian și la reconsiderarea acestora dar, pentru cel aflat constant în proximitatea universului său conduce chiar la revelarea unui adevăr aflat, de fapt, dintru început la îndemână, dar străluminant acum pregnant și quasi-truistic sub spotul acestei direcționări tematice. Ei bine, da, ceea ce știam de decenii se revelează acum în aura unei structuri unitare. Căci da, de fapt, era clar din prima, dar acum, adunate toate fragmentele sub spotul acestui moment aniversar, se coagulează revelația că Eminescu a fost nu numai poetul de geniu, cum e prezentat de atâta vreme, ci a avut și o altă ipostază, revelată prima dată de către Iorga, nu numai aceea a poetului de geniu, ci și a unui “om mare al nației”. Adică o personalitate ce interesează nu numai arealul literar și cultural, ci și cel național, sub aspect istoric, în speță, un vizionar profetic al Marii Uniri, dar și un actant conștient și eficient în această direcție.

Argumentarea acestei aserțiuni poate cuprinde multe pagini și fapte doveditoare din biografia lui, din care spațiul acestui corner poate cuprinde doar câteva, spicuite parcimonios. Astfel, chiar din familie el va fi văzut că, la vremea realizării Micii Uniri, în casa căminarului s-au confecționat obiecte cu semnul tricolorului întrucât, după cum au susținut unii cercetători, tatăl său a avut orientare unionistă, ba chiar, așa cum susțineau pe vremuri bătrânii ipoteșteni, la vremea acelei uniri acesta ar fi arborat steagul tricolor pe bisericuță. Personal, ca muzeograf, odinioară, al casei memoriale de la Ipotești, am intrat în posesia unei scoarțe tricolore vopsite în culori vegetale – acum decolorată, dar încă expusă – ca fiind țesută cu acel prilej în casa părintească a viitorului poet.

Plecarea la învățătură în Cernăuții Bucovinei a însemnat pentru copilul ce răspundea grănicerului că dorește să devină dichter (adică poet) un șoc formator de conștiință. Nu numai prin întâlnirea destinală cu magistrul patriot Aron Pumnul, dar și cu membrii Societății pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (S.C.L.R.B) înființată acolo în 1862, în care magistrul era membru de frunte, alături de frații Hurmuzăchești și alți intelectuali români. Având scopuri culturale înalte, societatea a produs efecte istorice majore în timp și a pus, mai ales, accent pe dezvoltarea și unificarea valorilor naţionale, consolidând o adevărată conştiinţă naţională, atmosferă psihologică asimilată formativ de poet. Lecturile cărților românești, în calitate de bibliotecar în casa magistrului, apoi peregrinările prin spațiile românității îi revelează tânărului hoinar unitatea limbii și atributelor românești și-i relevă posibilitatea și necesitatea unificării acestor ținuturi, ceea ce va deveni pentru el un scop primordial. Devenit student, el reușește să unifice două societăți studențești într-una singură, aceea numită “România Jună”, după care, în chiar primele sale manifestări jurnalistice, luptă pentru organizarea unui congres dedicat întrunirii reprezentanților studențimii românești. După unele amânări, acest fapt se reușește până la urmă, contribuind decisiv la realizarea Serbării de la Putna, o reușită magistrală care a creat un uriaș vector multidirecțional de conștiință națională. Iar artizanul ideologic al acestei reușite a fost tânărul Eminescu, cel ce pe atunci avea acea înfățișare edenică atât de multiplicată și admirată până azi. Nu degeaba confratele Slavici avea să afirme că ideile lui Eminescu despre rolul acelei serbări în constituirea și răspândirea ideilor unioniste au fost “profetice și providențiale”, iar contemporanul Stefanelli va afirma despre ideea de-a aduna la Putna participanți din toate zările locuite de români, ca preambul al drumului către o viitoare realizare a unirii că, nota bene!: “ideea aceasta a purces de la Eminescu!”

Ideea unității naționale – “un mit lucrător”

Apoi, în publicistica lui, în fragmentele teatrale, în poezia sa, în însemnările sale, ideea unității naționale devine un mit lucrător exprimat constant în exemple pe care le-am relevat în multe rânduri, subliniind faptul că hotarele geografice ale viitoarei țări unite corespundeau în viziunea lui Eminescu celor ale vechii Dacii, fiind desenate, pur și simplu, în metafore poetice expresive.

Cât despre lupta sa acerbă întru apărarea românilor din teritoriile ocupate de alții – Basarabia, Bucovina, Ardealul – aceasta a animat zeci de pagini din publicistica sa, deopotrivă lucidă, dar și patetică, ceea ce nu o dată i-a atras pernicioase animozități.

Pentru că trebuie totuși să se încheie acest text ce poate continua încă mult, voi releva doar un singur și truistic exemplu. Și anume, acela că celebrul său poem “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, este recitat atât de des la manifestări patriotice și culturale, fără ca lumea să conștientizeze însă faptul că acest poem a fost scris – în chip de proiecție profetică! – în junețea lui visătoare, pe când România mai avea încă atât de mult până să devină o realitate.

Această ipostază eminesciană reliefată succint mai sus este încă o confirmare a faptului că celebrarea zilei sale drept sărbătoare națională a culturii române constituie încă unul dintre semnele noastre destinele majore. Rămâne, iar și iar, ca noi cu toții, dar nu în ultimul rând, concetățenii săi botoșăneni, să înțelegem și să merităm acest înalt semn heraldic.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.568 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5