Publicat de Ionel Novac, 27 ian.2014

Eminescu şi Oradea

 Deşi în scurta şi zbuciumata sa viaţă paşii l-au purtat prin aproape toată ţara, până în prezent nicio urmă, scrisă sau nescrisă, nu stă mărturie trecerii Poetului Nepereche prin Oradea. Cu toate acestea, putem vorbi despre o legătură spirituală între Mihai Eminescu şi municipiul de pe malul Crişului Repede, stabilită de naşul său literar, Iosif Vulcan, chiar dacă la debutul în revista „Familia” (1866), aceasta apărea la Pesta.

În primele decenii care au urmat morţii lui Mihai Eminescu, din iniţiativa unor entuziaşti şi fervenţi admiratori ai acestuia, prin contribuţie personală sau prin colecte publice, în multe localităţi din ţară (Botoşani, Dumbrăveni, Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Sânnicolau Mare etc.) au fost ridicate o serie de statui impunătoare ale Poetului. Din rândul acestora nu putea lipsi Oradea, astfel că la 11 iunie 1934, într-o atmosferă de mare sărbătoare, la care erau de faţă toată intelectualitatea oraşului, elevi, studenţi, muncitori etc., episcopul Roman Ciorogariu dezveleşte solemn bustul lui Mihai Eminescu. Acesta a fost amplasat în parcul de pe esplanada Crişului Repede, aproximativ  vizavi de actuala redacţie a revistei „Familia”.

În deschiderea manifestării, primarul de atunci al Oradei,  prof. univ. Tiberiu Moşoiu, afirma în faţa unei mulţimi entuziaste care umpluse esplanada: „De multă vreme Oradea trebuia să se cinstească, înălţând chipul lui Eminescu… Acest eveniment are o îndoită semnificaţie: biruinţa gândului românesc de pe aceste meleaguri şi marea recunoştinţă ce o purtăm celui mai mare poet român. Ne dă, chipul lui Eminescu, încrederea şi atitudinea pe care trebuie să o avem în orice moment. Trebuia să se înalţe lui Eminescu un monument în Oradea deoarece aici şi-a primit numele consacrat în istoria naţională”.

Aşezat în parcul cu acelaşi nume, bustul Poetului fusese realizat de către sculptorul Oscar Han şi „avea o înfăţişare plină de măreţie”, aşa cum afirma Gheorghe Bacaloglu   într-o menţiune în revista orădeană „Cele trei Crişuri”.

Manifestarea a fost grandioasă, cu invitaţi de marcă din toate zonele ţării. Din partea Societăţii Scriitorilor Români a luat parte o delegaţie numeroasă, în frunte cu Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Pamfil Şeicaru, Ludovic Dauş, Eugeniu Speranţia, Mircea Damian, George Bota, M.G. Samarineanu, George A. Petre, Octav Şuluţiu.

Luând cuvântul, în uralele celor prezenţi, Ion Minulescu i-a saluat „pe toţi intelectualii din acest oraş, cu emoţie şi recunoştinţă pentru fapta frumoasă că i s-a făcut din bronz chipul lui Eminescu. Bustul lui Eminescu nu este numai o frumoasă podoabă pentru oraşul acesta, ci el este o cumpănă de fântână, care arată cetăţenilor că de aici se poate bea apă limpede, este o creastă de pădure verde, aşezată la margine de câmpie, care arată că aici orice suflet se poate răcori. Bustul lui Eminescu mai este şi un stindard care flutură peste aceste meleaguri, dând încredere urmaşilor”.

La rândul său, Liviu Rebreanu a adus un cald elogiu Poetului Naţional: „Scriitorii români de azi şi de totdeauna văd în Eminescu pe adevăratul reprezentant al scrisului românesc. Eminescu n-a fost decât poet şi scriitor, care de pe urma scrisului său a trăit cum a putut, mai mult rău decât bine. N-a ajuns în ţara sa, pe care a iubit-o atât de mult, că i-a înţeles toate palpitaţiile, nici măcar ministru. Bunurile pământeşti nu i-au fost hărăzite… înaintea lui şi chiar după el, scriitorii şi poeţii, ca să fie priviţi cu adevărat mari, au fost şi oameni politici, au făcut sau au condus partide politice, s-au frământat… Eminescu n-a făcut decât o singură politică, aceea a neamului românesc. În vreme ce alţii se zbuciumau pentru scopuri mărunte şi ticăloase, el a avut un singur ideal şi idealul lui a rămas idealul tuturor”.

Prezenţa lui Eminescu la Oradea avea să fie, din păcate, efemeră: la începutul lunii septembrie 1940, la câteva zile după diktatul de la Viena, cete de extremişti maghiari au dat jos statuile româneşti din oraş, între care şi pe cea a lui Eminescu. Au fost dărâmate atunci, rând pe rând, bustul regelui Ferdinand, statuia reginei Maria, bustul principelui Carol, statuia ecvestră a regelui Ferdinand, bustul lui Iosif Vulcan, bustul lui B. Şt. Delavrancea, statuia lui Carol al II-lea, bustul generalului Traian Moşoiu etc.

Ce s-a întâmplat în acele zile cumplite, nu se ştie cu siguranţă, cert este că bustul Poetului a dispărut fără urmă. Anumite persoane au afirmat că acesta ar fi fost distrus de furia dezlănţuită de extremiştii maghiari împotriva a tot ceea ce era românesc, altele au susţinut că bustul ar fi fost aruncat în apele învolburate ale Crişului Repede, de unde a fost recuperat mult mai târziu. Recent, în urma unor minuţioase cercetări, atraşi de asemănarea izbitoare dintre cele două busturi, unii eminescologi au afirmat că acesta ar fi ajuns la Timişoara. Şi acolo există un bust Eminescu, realizat tot de Oscar Han şi amplasat în 1968, în scuarul cinematografului „Capitol”,  la aniversarea a 100 de ani de la trecerea Poetului prin urbea de pe Bega.

Deşi cursul istoriei a revenit pe făgaşuri normale, a trebuit să treacă multă vreme până când Oradea avea să se mândrească cu o nouă statuie închinată Poetului Naţional. În 1973, sculptorul Ovidiu Maitec a câştigat un concurs având ca temă realizarea unei statui Eminescu pentru Oradea. Din cauza unor greutăţi birocratice şi financiare, amplasarea acesteia s-a realizat abia în 1990, cu prilejul reluării sărbătorilor revistei „Familia”, când, la 12 octombrie, în prezenţa unui numeros public, statuia lui Eminescu a fost  dezvelită în zona centrală a oraşului, pe malul Crişului Repede.

Lucrare monumentală, având 3,80 m înălţime, statuia a fost amplasată pe un soclu înalt conceput de arhitectul Horea Goga, care a elaborat şi planul de ambientare. Pe soclu este aşezată o placă din bronz, pe care este scris cu litere din metal fixate cu bolţuri „MIHAI EMINESCU 1850-1889”. Monumentul este aşezat pe un piedestal din beton armat, placat cu marmură, din două trepte.

Zece ani mai târziu, la 12 octombrie 2000, pe faţada stradală a Muzeului memorial „Iosif Vulcan” a fost aşezată o placă din marmură albă, inaugurată în prezenţa primarului urbei de pe Crişul Repede şi a Ambasadorului Indiei la Bucureşti. Pe această placă sunt gravate următoarele: „Omagiu marilor poeţi MIHAI EMINESCU şi GURUDEV RABINDRANATH TAGORE şi însemn al prieteniei româno-indiene, această placă comemorativă a fost dezvelită de excelenţa sa dl. Rajiv Dogra, ambasadorul Indiei în România, şi dl. Petru Filip, primarul Municipiului Oradea. 12 octombrie 2000”.

Astăzi, numele Poetului Naţional este indisolubil legat de municipiul de pe Crişul Repede: pe lângă cele prezentate mai sus, o renumită unitate de învăţământ, construită la 1872 şi devenită colegiu naţional, l-a desemnat patron spiritual, în timp ce o stradă îi poartă numele. Nu putem încheia fără a preciza că, an de an, ziua de naştere şi cea de trecere în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti sunt marcate prin ample manifestări culturale (simpozioane ştiinţifice, concursuri literare, spectacole omagiale etc), organizate atât la statuia Poetului, cât şi în majoritatea şcolilor şi instituţiilor culturale orădene.

Este mult, este puţin pentru prezenţa lui Eminescu la Oradea? Cine ştie… „Eminescu să ne judece”.

Bibliografie