Emoţiona(n)ta falsitate

Un fapt petrecut nu demult m-a pus pe gânduri şi mi-am făcut o revizuire a comportamentului recent. Nu am găsit devieri, nu am descoperit ceva ce eu numesc în glumă ,,perisabil”, dar am insistat cu presupunerile conform amprentelor emoţionale şi m-am tot întrebat: ,,dar dacă nu…poate că eu…par aşa mai…dau impresia de …dar, chiar eu…”
Mi-am adus aminte cum…şi am constatat că durerea a pus stăpânire pe mine.
Când părinţii mei au considerat că pot înţelege câte ceva din lumea în care am venit, cu orice ocazie îmi spuneau povestioare cu tâlc. Îmi plăceau, mă puneau în situaţia să dau răspunsuri la  întrebări, să pun întrebări, să judec faptele după merit, să deosebesc răul de bine şi câte or mai fi fost, dar mai târziu am înţeles care le era scopul lor.
Lumile pe care le ştiam atunci, după teoriile dragilor mei părinţi, erau două, două lumi clare şi inconfundabile. Una se numea lumea iubirii şi alta,  lumea falsului.
Prima lume mi-a stat la baza devenirii mele ca om în tot ceea ce am făcut şi voi face. Din iubire poţi face tot ce se poate pentru cel de lângă tine şi ce poate fi mai frumos?
Compatibilitatea cu cineva din acest punct de vedere este crearea unei conexiuni profunde şi indestructibile pentru că are la bază ingredientul sublim, iubirea.
Nimănui nu trebuie să i se ridice monument pentru dăruire fără măsură, pentru implicare sufletească până la maximum, întrucât astea se fac fără calcule, ci din simţire, din iubire. Nu am avut mândrii, complexităţi, manifestări de arogantă, superioritate ori zeflemeli jignitoare.
Toleranţa şi îngăduinţa fac parte din armele ascunse ale unui om cu bune intenţii. Ader şi înţeleg sensul. Nebănuita bogăţie de duioşie şi tandreţe fac din tine un om avut şi special.
Uneori o singură excepţie te face să te căieşti, să nu dormi bine, să nu mai ai curaj, să mocneşti şi să te condamni, tocmai pentru că ai vrut să arăţi acel frumos cuiva care nu era în măsură să priceapă sau nu a vrut.Te simţi vinovat şi te zbuciumi ca după un exces de medicamente luate fără prescriţie.
– Cum ai putut cădea în capcană?
– Chiar, cum am putut?
– Lasă, nu merită agitaţia.
– Poate nu, dar ce mă fac cu sufletul? Mă doare, mă simt în poziţia de fraieră, mă simt minţită, mă doare. S-a desfăcut un ghem cu supărare şi se tot deapănă. Nu credeam, nu voiam, nu credeam. M-ai minţit, de ce?  Te-a dominat minciuna, răul, lăcomia? Te-ai gândit numai la propriile tale vicii, chiar dacă peste lumea ta venea apocalipsa? Ai spus minciuni atât de des încât au devenit avantaje, beneficii, adevăruri? O, Doamne! Nu ai înţeles că-ţi ştiam sufletul? Adevărat, poate nu prea bine. Nu ai înţeles că ţi-l voiam reparat? Şi tu? Ai lovit în al meu? Nu ştiai că este destul de fragil? Dar te cred. Pe undeva mă resemnez. Prin viclenie, disimulare, ceva minciună ambalată frumos, nu cumva te-ai minţit pe tine? Nu aş fi vrut să spun aceste lucruri, dar tu nu ai fi văzut niciodată ce greşeală ai făcut. Poate te ajut. O fac din iubire şi să ştii că te-am iertat. Eu nu ştiu să fiu rea. Mă frământ şi caut tot eu scuze, dar oare de ce? Nu cumva am altă treabă? Vezi? Nu pot trece mai departe că mă ţii tu în loc.
Lumea falsului domină multe, multe persoane. Nu vreau să fac diferenţa dintre adevărul inutil şi falsitate. Ţie, poate, nu-ţi ajută la nimic. Pe mine mă doare orice acum.
Am fost prea insistentă în a te ajuta să-ţi dai răspunsuri dinlăuntrul sufletului tău, dar nu ştiu dacă iubeşti florile, nu mai ştiu. Odată umblam printre nori ca prin cea mai captivantă poveste şi-acum?
Nu am vrut să te plictisesc cu ajutorul, poate ţi s-ar fi părut că sunt preacunoscătoare, nu, nu asta mă stăpânea, ci doar voiam să vezi câtă bucurie există în jurul nostru, câtă iubire este de dat şi de primit.
Cuvintele mele erau pilule magice şi scopul mi-a fost să-ţi fie bine, şi? Ai înghiţit prea multe şi-ai uitat că cineva bun ţi le-a administrat? Nici nu voiam să ştii că eram eu, doar să nu mulţumeşti altcuiva care, te denigra şi-o făcea cu satisfacţie. Mi-era milă de tine, dar stăteai cu spatele la mine şi-am uitat de toate, având grija ta. Poate erai în schimbare şi atitudinea era de indiferenţă faţă de cineva liniştit, dar nu cumva era aroganţă neasumată? Îmi cer scuze, nu mi-am dat seama că eram în poveşti diferite.Oare eram?
Între timp am învăţat să tac nu că nu aş fi ştiut, dar mi-am pierdut ceva.
Pe unde umblă falsitatea? Prin multe locuri şi cred că ştii şi tu pe cine atinge. Mi-am adus aminte de câteva cuvinte frumos spuse şi de luat în seama. Atunci când există falsă modestie, este deşertăciune, falsa glorie este o nesocotinţă, falsa măreţie este micime, o falsă virtute este făţărnicie şi o falsă înţelepciune este prefăcătorie.
Simt o amărăciune în suflet şi ştii de ce. Mă doare şi ştii de ce. Nu am vrut să-ţi spun eu de ce şi cum, dar sunt sigură că …sau stai! Nu mai sunt sigură de nimic. În toate situaţiile unde se află şi inima mea, nu admit falsitate.
Să nu uit! Când o miciună este impusă de circumstanţe, nu este prejudiciabilă şi nu este interesată, pentru mine nu are importanţă, o scuz şi nimic nu s-a întâmplat, dar când…ştii tu, aproape mor!
Mă grăbesc, lumea iubirii mă aşteaptă, pe tine cine? Dacă nu are cine…te aştept la mine!