Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu …amulete

Eseu cu …amulete

Se spune că nu există nici un lucru pe lume, nici măcar aparent banalul fir de iarbă asupra căruia să nu domnească un spirit. Şi atunci nu te mai miri că mărul reprezintă un mesaj erotic (inspirat din Biblie), fructul muşcat declanşând atât de invocatul şi blamatul apetit. Sau că iarba „marsus diaboli”, culeasă în ajunul Sfântului Petre, aduce noroc la cărţi.
Jean Marques-Riviere, în lucrarea „Amulete, talismane şi pantacule”, ne relevă ştiinţa folosirii pietrelor şi metalelor în apărarea sănătăţii şi norocului. Diversitatea amuletelor întrece orice imaginaţie: os găurit (în tradiţia ebraică), scoici, inele, corali, tatuaje, brăţări sau un simplu fir roşu legat în jurul încheieturii mâinii, Tot ce era socotit sacru în depozitul primar al legilor se încearcă a se transmite asupra acestor amulete, în cadrul unui ceremonial obligatoriu. De exemplu, luminile pietrelor preţioase se concretizează în numărul 7, câte braţe are menora (candelabrul sacru). Oracolele se emiteau de marii preoţi prin citirea, în amalgamul razelor luminoase ale rubinelor, onixurilor, agatelor sau smaraldelor, înlocuite apoi de lumânările puse în braţele candelabrelor. De la oracole la profeţii, calea de străbătut nu mai e aşa de lungă. Şi, desigur, se va dezvolta o inventivă negustorie mistică! Unele pantacule au forma unor cadrane solare (sugerând ideea că vor putea indica ora destinului). Când trecerea stelelor coincidea cu aşezarea pantaculelor, statuetele (amulete de pământ ars, având chipuri omeneşti) puteau da răspunsuri la unele întrebări tulburătoare, căpătând astfel darul divinităţii.
Se semnalează tendinţa spre inefabil, chiar spre o iniţiere ocultă, doar ca o stare primară a creării unui alfabet secret (nu pare străin de el nici suprarealismul de mult mai târziu). De aici să provină oare magia cuvântului sau a sufletului (or coborând prea pe pământ, magia, atât de gustată de omul simplu, a unui dribling pe stadion)?
În fond, ce e un pantacul? „Hotarul peste care cerurile nu puteau să treacă!” Expresia superbă a acestei sfidări metaforice sunt piramidele (locurile de odihnă veşnică al faraonilor şi împăraţilor). În Asia Minor, vocalele alfabetului aveau o valoare magică, fiecare fiind legată de un astru şi o sferă (planetă), dar având în acelaşi timp, corespondenţe cu cele 7 note muzicale ale Heptacordului (de aceea se folosea doar lira grecească la ceremonii, cea alcătuită din şapte coarde). Amuletele se închideau în cutii de piele sau de fier alb, iar acolo unde se găsea argint, se prefera acest metal nobil. La arabi, Mahomed chiar va interzice utilizarea oricărui alt metal, în afara argintului. În tradiţia islamică, un rol important îl joacă Kala, o piatră sfântă căzută din cer, pe care arabii o adoră. Numele ei ar proveni de la asemănarea ei cu un zar. Cele patru unghiuri ale cubului corespund celor patru puncte cardinale. Acestea sunt întotdeauna acoperite cu un covor negru, ţesut în Egipt şi adus de pelerini. La mijloc, sunt brodate verseturi din Coran. Prin tăierea broderiei în bucăţi mai mici se fac talismane. În circurile romane, luptătorii credeau că pot fi apăraţi de moarte de nişte lamele de aramă. Pantacule malefice, făcute din rămăşiţe de vase cu inscripţii pe ele, se îngropau sub amfiteatrele arenelor unde aveau loc cursele de cai. Numele trăpaşilor se dădeau după anumite formule cabalistice şi după rostirea unor fraze răzbunătoare. La rândul lor, creştinii aveau obiceiul de a purta bucăţi rupte din crucea pe care a fost răstignit Cristos. Şi câte n-ar mai fi de spus despre aceste pantacule (tentacule întinse spre noroc).
Îl rog pe cititorul meu să nu mă suspecteze de o eventuală erudiţie în domeniu. Sunt resturi de lecturi (fragmente mici, ce ar putea fi socotite amuletele spiritului meu), datorită cărora mă resemnez, copleşit de câte taine ne rămân în veci nedesluşite, să rostesc aidoma filosofului Platon: „Ştiu că nu ştiu nimic!”
Cezar Vasilescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5