Eseu cu…o zi pentru istorie

Sunt Culiţă Chirtoacă, de la Radio-Chişinău, şi am bafta să vă transmit returul meciului dintre Zimbrul moldav şi Manchester-ul Sainz, pardon United, returul manşei duble din Liga Campionilor. Acum două săptămâni, flăcăii Cetăţii Albe au terminat nimic la nimic, deşi atacul lor nimicitor dădea iluzia că apărarea noastră ar fi curechi în Teatrul Nălucirilor. Am scăpat cu năvodul fără a fi bortit, iar faptul că ei au jucat cu rezervele, odihnindu-i pe titulari, arată că nici banca de rezerve anglicană nu poate dovedi leul întărit. De data asta, Alex Ferguson a deplasat dincolo de Prut o formaţie muc şi sfârc: Van der Sar-Brown, Rio Ferdinand, Evans, Evra-Giggs, Nani, Valencia-Parc, Rooney. Tălmaciul ne-a grăit că oaspeţii n-au venit aici pentru o plimbare prin Park. Dacă vor avea ghinion şi, vezi ghini, flăcăii chişinouţi îi vor trimite să facă Nani, Valencia din Regat! Nu-i lucru de şagă. Dar să prezentăm vestita trupă răzăşească „în Ghi”: Ghioagă-Ghiliţiu, Ghioc, Ghinea, Ghişe-Ghionoaie, Ghidon, Ghizdeanu-Ghioagă, Ghimpe, struniţi de încercatul antrenor Ghilotină, care îi ghidează meşteşugar între ghiftueala de talent şi ghiduşiile giocului.

            Cum ne aşteptam, englejii au tăbărât pe noi din primul minut, pe un câmp cu destule ghiorci, fiindcă în capitala moldavă, până mai alaltăieri, a turnat cu cofa. Care va să zică, glodul ţinea cu cei viteji, astfel că centrările colac din iuţeală ale lui Giggs au cam dat chix, Ghioc, nalt ca o prăjină, controlând ţarcul de 16 metri. Lumânările fundaşilor nu ne fericeau uitătura, dar închedicau pe albioni să ne bage mortul în casă: vorba ceea, decât să bocească mama, mai degrabă mă-sa. Straşnica buluceală în ţarcul lui Ghijoagă, cu o droaie de pălituri din ungher şi pălituri descătuşate („free kics”, cum le zice Ferguson). În minutul 69, ţignalul arbitrului ne-a luat răsuflarea:pălitură chiar de la marginea ţarcului de 16 metri. Izghitura în forţă a lui Valencia a zgâlţânat parul porţii lui Ghijoagă, care s-a zvârlit în gol după băşîcă. Chibiţii ultras au fost al 12-lea jucător al zimbrioţilor, făcând o gălăgie de nedescris, ca să-i hemeiască pe aşa-zişii lorzi şi pairi ai luţărnii stadioanelor.

            Returul avea să dureze 120 de minute, cu tot cu prelungiri, când bătăuşii din ambele tabere, storşi de vlagă, au tras de timp (cred că nici Maradona, „polobocelul atomic”, n-ar fi destrămat acea stare de status-quo). Au urmat păliturile de osândă, unde, după cum se vor învârti babaroazele, Zimbrul va deveni un „dream team” sau un „dric team”. Pe rând, Ghioagă, Giggs, Ghica, Evans, Ghidon, Valencia, Ghionoaie (cu scăriţă!), Parc au urcat scorul la 4-4. Urma Ghimpe, care nu ratase în carieră o asemenea pălitură, Se răpede la băşîcă şi când nu ţi-o licheşte nervos o dată, o dă aiurea-n bălării. Rio Ferdinand ocheşte vinclul şi Manchester merge mai departe:5-4! Dracii roşii ne-au aruncat în iadul disperării. De atâta cătrăneală nu se vedea om cu celavec. Am fost doar la un pod de palmă, o săritură, de o ispravă care ne-ar fi făcut mândri că suntem strănepoţii străluciţi ai străvechiului Fane Barbaru. Să nu ne ofticăm pe flăcăii care au luptat, până la ultima chicătură de energie, cu nişte staruri ale băşicii.

            La chitrofăneala de protocol, închinată în onoarea băftaşilor engleji, oaspeţii au fost invitaţi la pivniţele „Moldova subterană”, unde s-au degustat, iar apoi s-au transvazat băuturi ale acestor dealuri molcome. O Zghihara le-a lăsat gura apă, ajungând tot şpiţ în stomag. Le-a plăcut mult ambianţa cu balerinele poale-n brâu şi desertul cu plăcinte vaporoase. Una dintre ele, Tamarucica, mi-a mărturisit cu francheţe: „Măi Culiţă, eu nu pricep, bre, cum au rezistat flăcăii noştri în faţa asalturilor engleze, fără a primi gol, în vreme ce pe noi, măiculiţă, ne-au penetrat din prima încercare.” Vestiţi sunt calul moldovean şi călăreţul persan, dar nimic nu egalează călăritul moldovencelor pe persan…