Primit pentru publicare: 23 nov. 2016
Autor: Cezar VASILESCU
Publicat: 23 nov. 2016
Editor: Ion ISTRATE

Eseu cu…Patricia

             Domnișoara Patricia cântă blues. De fapt o mixtură interesantă de pop, cabaret și jazz. Născută la 5.12.1966 la granița Franței cu Germania. Numerologic, Parcele s-au străduit a-i atrage atenția asupra undelor sale de nenoroc: numărul 13 din data nașterii sale are destule reprezentări (12+1; 1+6+6; 1+2+1+9; 5+1+1+6; dispariția prematură a mamei și a unui frate; plus eșecurile ei în dragoste, ar fi argumente suficiente). A aparținut unei familii mixte: francezul Joseph Kaas și nemțoaica Irmgard du Saar. Mezina dintr- familie cu 5 frați și 2 surori. Tatăl, miner, aparținea unei epoci în care „nu se mânca pe măsura foamei”.

            Debut oarecum ezitant (sub protecția soției lui Gerard Depardieu, care i-a scris textul cântecului, deoarece francezii nu mai doreau o altă Piaf. Patricia nu dezarmează, participând cu una din surorile sale a trupa de majorete și cântând la un club de noapte. În aprilie 1987, cântecul lui Didier Barbelivien „Mademoiselle chante le blues” atrage atenția. La 5.12.1987, la 21 ani, vedeta din „Estul Franței” debutează la „Olympia” la concertul solistei Julie Pietri. Entuziasmat, publicul i-a cerut un bis, spre disperarea impresarului Juliei (logodnicul ei), care, furios, o trage prin…cortină să iasă din scenă?! Urmează succesul cu imnul reconcilierii „D Allemagne”, primirea premiului „Victoire de la musique”, o Honda de 118.000 franci, dar, vai, mama ei, nelipsitul ei impresar de suflet, va fi diagnosticată cu cancer. Se vor așterne peste songuri umbrele tristeții iremediabile. Taică-su, orgolios, n-are decât pretenția ca fiica lui să facă o baie de mulțime la berăria amicilor săi. „Întunericul sfârșește prin a învinge”, va reflecta amar Patricia, când la 7 ani după moartea mamei, va pleca la ceruri și sobrul Joseph. Se conturează un trio de cursă lungă: Cyril Prier, inima, Richard Wagner, creierul, iar ea, sufletul, cutreierând în lungi turnee mapamondul.

            Se bucură de prietenia unui idol, Alain Delon, este hărțuită de un fanatic vreme de 2 ani, își cultivă familia de frați și surori, acuzând lipsa propriului cămin. Gestionându-și propriul talent, modernizându-și muzica, pe glob nu vizitează decât un singur monument: publicul” Pentru a scăpa de agitația pariziană, s-a retras 6 ani la Zurich. Va cunoaște măreția suprarealistă a rușilor și enigmatica Asie îndepărtată, va fi reținută la o întrevedere cu președintele Mitterand peste durata protocolului, va participa la aniversarea de 60 de ani de la debarcarea aliaților (6.06.2004), cântând „L’hymne à l’amour” al lui Edith Piaf. Albumul ei „Kabaret” și spectacolul cu „Mademoiselle chante Piaf” ( la 50 de ani de la moarte) cunosc un succes planetar.

            În cartea memorialistică „Umbra din vocea mea” va pomeni, printre amorurile sale frugale, și de un miliardar român romantic (Truică) cu flori, cine fastuoase și automobil la scară. Vestea proastă e că Patricia s-a prins că ea reprezintă doar un trofeu pentru el; vestea bună că „face bine dragoste”: Plus minciuna provenienței averii: „din proiecte strălucite și inovatoare”.

            Și așa s-au întâlnit bluesul cu buff-ul, Kaas cu cashul, Rhonul european cu baronul balcanic. Dar nimic n-o împiedică pe Patricia să-și urmeze destinul, ce i se refuzase la început, de urmașă legitimă a nemuritoarei Edith Piaf.