Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu…preamărire

Vasilescu CezarAutor: Cezar VASILESC

            După ce te-ai lăsat subjugat de lumea materială, cu greu accepţi că destinul tău ar putea depinde de poziţionarea astrelor la data şi ora când ai ţipat de uimire la vederea acestei lumi. Chiar şi atunci când anumite „profeţii” ale zodiei se confirmă aproape matematic, nu eşti convins pe deplin. Suntem prea flămânzi de certitudini absolute, deşi relativismul şi…relativitatea ne domină. Îndeobşte în perioadele de criză sufletească ( ce să mai zicem de cea mondială!), tot mai mulţi oameni simt nevoia să consulte, după punga fiecăruia, un astrolog sau ghicitor ( variante pentru poeticul „cititor în stele”), aşteptând cu speranţă să se ivească „luminiţa” de la capătul Carului Mare. Dar în Balcania profundă – şi nu numai – şarlatania se infiltrează, insidioasă, printre (pre)zicerile cu spoială de ştiinţă. Şi astfel, tu, om cu facultate, te laşi escrocat de o analfabetă, care semnează cu buricul degetului.

            Dar la ce cote se poate ajunge printr-o exacerbare a ocultismului vom vedea în schiţa „Preamărirea ucigaşilor” a lui Mark Twain. Se întâmpla acum un secol şi jumătate…Scriitorul se prezentase la o celebră prezicătoare Atmosferă de Colentina (colea-n…tină?!), nu de New Hampshire. Cu tenul negricios, cu bucle pana corbului, tulpan roşiatic în pătrăţele („şi se vede clar că alt tulpan întârzie să sosească de la spălat”). „Clientul” ilustru o bănuise că prizează tutun, dar avuse certitudinea că adora usturoiul, după un lung oftat al „oracolului”. Tot usturoiul va fi ghidul strecurării musafirului printr-un coridor labirintic întunecat. La vizuina ei oficială tainică i s-a cerut data şi ora naşterii şi ce fel de culoare de păr avea bunica. Îmbărbătându-l, îi promisese a-i dezvălui trecutul, deşi pe Mark Twain îl interesa viitorul.

            Ghicitoarea, neclintită în tehnica ei, l-a somat ca nu cumva să o întrerupă din transă: „Ai avut multe supărări, ceva bucurii, unele noroace, câteva ghinioane. Străbunicul dumitale a fost spânzurat, dar nu din vina lui”, l-a consolat, atât de tardiv, pe nepot. Vai, stupoare: „Steaua lui se întretaie cu a dumitale în a patra diviziune, a cincea sferă. Carevasăzică şi dumitale vei fi spânzurat.” Şi continuase, ignorând protestul formal al „predestinatului”: „Firea dumitale nu a fost dintru început păcătoasă, dar împrejurările au schimbat-o. La vârsta de 9 ani ai furat zahăr. La 15 ani ai furat bani. La 30 de ani, nărăvit în rele, ai ajuns gazetar. Acum ţii conferinţe publice. Te aşteaptă lucruri şi mai rele. Vei ajunge membru al Congresului. Apoi vei lua calea temniţei. În cele din urmă, vei fi din nou fericit, totul va fi bine şi vei fi spânzurat.”

            Cum de-a ajuns să fie considerată spânzurătoarea o fericire? Probabil datorită cazului Pike-Brown, primul omorându-l pe al doilea. După condamnarea ucigaşului la moarte, celula sa a devenit loc de pelerinaj. Un caz similar s-a produs şi în Anglia, la 13.12.1841, când cizmarul John Jones şi-a ucis iubita din Nottingham, Mary, care-i refuzase cererea în căsătorie. Până la executarea sentinţei capitale (22.3.1842) a fost vizitat de mii de persoane, care-l asigurau de simpatia lor, fiindcă promisese că îşi va întâlni victima în ceruri. Admirat de confesorul închisorii, ba şi de episcopul de Lincoln, a ţinut ca în ziua urcării pe eşafod să poarte, prinsă la rever, camelia albă dăruită de o doamnă afectată.

            Inspirată de aceste întâmplări, ghicitoarea îi va croi finalul previziunii pe acelaşi calapod: „Te vei întoarce la credinţă, da, de îndată ce îţi va fi respinsă orice cerere de graţiere, comutare sau amânare a pedepsei (…) Vei fi un erou. Toţi mardeiaşii te vor invidia. Toţi vor căuta să te imite”. După ce o lună a fost stigmatul societăţii, iată-l adoratul neprihănitelor fecioare ale ţării. Iar ghicitoarea văzând mâhnirea clientului, îl dăscălise aspru, în timp ce-şi primea tariful: „Netotule! Cum mai poţi sta amărât, când te aşteaptă o soartă atât de nobilă?”



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 27 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5