ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 18 Iul. 2018
Pamflet de Marin IFRIM
Publicat: 18 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Eternitatea scârbei de partid

   După Băsescu pisica a violat șoarecele și șoarecele a mușcat gaura pisicii. Niște derbedei eterni, de la PNL și PD, se tot agită pentru întâietate politicianistă. Proști de colo până dincolo(n). Rahați peste țară. Noi muncim și ei ne dau peste muncă. Ca paraziții. La ce e folositor țării noastre o iscoadă precum Ragnea? Sau o tută tutelată precum Fiorica de partid? Pe vremuri, pe timpurile comunismului favorizat ca națiune de înaintașii lui Trumf, aveam o singură dilemă de pleș filozofic, înțelegeam că americanii au apucături rusești. Și invers. Nu e nicio socoteală și nicio ideologie la mijloc. Suntem ”tratați” ca și cum nu am fi. Doi moșieri se ceartă de ochii lumii pe o parcelă de teren arabil cu burta plină de petrol și gaze. Nu sunt naționalist. Sunt doar un ins scârbit de politica dintotdeauna. În ciuda manualelor de istorie, pentru mine, Napoleon, Garibaldi, Macedon etc. au fost niște sulifrici din cauza cărora au murit milioane de oameni. Nu așa se face politică. Mă uit acum, așa, ca fapt divers, la cucul din fruntea ceasului USA, un pulică frezat la patru ace care e convins că lumea a început cu mecla sa tutankamonată. Dacă te uiți mai bine la dumnealui, seamănă leit cu klingonianul C.T. Popescu! Dincolo, în ”restul lumii”, un alt închipuit, un pitic herculean, o creatură care bate leii, tigrii și toată natura, crede că el e stăpânul planetei. Înșii ăștia nu frecventează bisericile și nici femeile. I-aș zice ăluia cu părul ”lin”, că celălalt e chel inclusiv în cerul gurii: ”Du-te mă la femei, pune mâna pe rânza puței, fă și tu ceva ca să fii viu”. Vorbim de politică. De partide. Suntem în rahat. Acum, mai nou, ca să ne fie din ce în ce mai rău, securiștii își umflă guștereala împotriva lui Ludovic Orbanistul sătesc. Îl vor pe Blaga, acest bulfog de fier forjat în locul lui, la partid. Halal partid. Scârba de partid e o coabitare le vedere cu râia. Pe posturile periculoase ale nației, vorbește unul gras, umflat, cu nene de prin Caragiale, Chireac parcă, securist la vedere, mâncător de resturi după ce hienele își fac treaba culinară. Nu merge, nu mai ține, lumea e alta, e tânără, revigorată, optimistă. Un chireac e cât un cristoi. Asta e realitatea. Scârba de partid e ceva împotriva spiritului.