Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

EUFORIE

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

EUFORIE

Primit pentru publicare: 12 Febr. 2020
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 12 Febr. 2020
© Ciprian Antoche© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


EUFORIE

Am visat cum dorm în iarbă, cum miros natura vie
Ce presară iz de izmă peste sufletu-mi novac,
Flori de câmp ce-mi șad în plete cheamă soarele să-adie
Cu a sale raze coapte, alinând trupu-mi posac.

Paserile, zbor de aripi, îmi descântă tril frumos
Peste visele sihastre ce-mi plutesc în zări departe,
Cerul nalt cu nori hoinari, glastru falnic și mănos
Se revarsă peste mine și-mi alungă simțuri moarte.

Am visat satul departe ce-a rămas în urma mea
Unde colbul de pe uliți astupat-a pașii-mi moi,
Frunza nucilor din dealuri ce-ascund tril de cucuvea
Mă tot cheamă să o scutur și să-i mângâi anii goi.

Pârâiașul din grădină ce-a secat de al meu dor
Tot mă strigă și mă plânge ca să viu să-l iau la brață,
Am să viu de toate-s bune și în lume n-am să mor
Ca să-i cânt frumosul vieții sub salcâmul ros de scoarță.

Plâng livezile mănoase după versul ce-l iubeam
Când scriam pe foi de frunze oful lor neprihănit,
Și cu tălpile-mi golașe rodul ierbii îl călcam
Trezind somnul de albine din umbrarul amorțit.

Valul fluturilor albi îl stârneam buimac să zburde
Astupând lunca apoasă cu mărgele dalbe-n rouă,
Cât frumos era în zare când minunea de flori ude
Se-ntreceau sub zbenguiala norilor ce lacrimi plouă!

Sălciile ce-și plecară creștetul sub greu pământ
Tot mă cheamă să le mângâi plângătoarele divine,
Palma mea alină viața și frumosul cel mai sfânt
Ce străbate cu iubire prin potecile virgine.

Mărgărite stele-aprinse se scobor peste apus
Făurind un candelabru de lumini amăgitoare,
Soarele-i cherit cu totul, către somnuri s-a tot dus
Să-și hodine pale frânte și-a lui rază plutitoare.

Brazii nalți dau vârf în stele, mirosind lumina lor
Ce pe cetină se varsă și se culcă peste ace,
Se aprind poieni cu astre, flamuri albe de ador
Și-apoi sting tot policandru cu o liniște de pace.

Luna curge valuri, valuri și se-ntinde-n zări înalte
Cu-n umbrar cerat de moarte și cu-n somn adânc divin,
Tot burică către vârfuri ca spre codrii-adânci să salte
Bruma morții sidefate și lăuntrul de venin.

Simțul palid îmi alungă și-l trimete să se culce
Și mă poartă către viața celor veșnice iubiri,
Nu visez lumina vieții, ci-mi trăiesc lumina dulce
Ce prin zâmbetul naturii poartă trupu-mi în simțiri.

Of ce vis, of ce zvâcneală s-a ițit din zori cu soare
Și-mi treziră trup cărunt de asfințire amăgit!
Am crezut că am apus și că sufletul îmi moare
Dar nu-i chip să mor chiar astăzi când eu sat mi-am regăsit…

Iaca azi, trupul mi-i satul, prețuit prin lumi cu mine
Ce cândva lăsat-am urmă să se coacă din străbuni,
Tot ce-i sat îmi este suflet, este sângele-mi din vine
Regăsit după o vreme într-un sân de oameni buni.

De-oi muri, să-mi moară trupul, obosit de umblătură
Tot cătând frumosul lumii când de fapt era în sat,
Suflet să-mi rămână-n vatră, plantat fie-n arătură
Să răsară-n veșnicie neamuri demne de urmat.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.622 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5