Primit pentru publicare: 10 oct. 2016
EVOCĂRI  DIN  CULISE  de  MARIN  IFRIM
Publicat: 10 oct. 2016
Redactor de ediție: Georgică MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

EVOCĂRI  DIN  CULISE  de  MARIN  IFRIM

Valentin Silvestru: „Să le urăm izbândire continuă şi puterea sufletească…” !

       În finalul excepţionalului eseu „Seara plină şi solemnă”, referitor la inaugurarea Teatrului „George Ciprian”, apărut în ziarul „Muntenia”, din 12 aprilie 1996”, teatrologul Valentin Silvestru reduce totul la esenţe: Principalul însă e coerenţa interpretării şi păstrarea, pe parcursul spectacolului, a ideii ce-l vertebrează. Teatrul <George Ciprian> îşi inaugurează astfel lada de zestre cu o operă scenică merituoasă. Dacă se va îmbogăţi, până la vacanţă, cu încă două montări – aşa acum au făgăduit directorul Paul Ioachim, directorul adjunct Mihai Adamescu, colaboratorii lor, şi cum a convins că se va întâmpla starostele culturii buzoiene, inimosul şi grijuliul domn Lazăr Izvoranu, înseamnă că în chiar anul întâi al noii instituţii se pot pune temeliile unei activităţi rodnice şi fluente”. Chiar aşa, conform optimismului lui Lazăr Izvoranu, în prima stagiune a noului teatru au mai fost puse în scenă încă 3 trei piese de excepţie. Din câte îmi amintesc, e vorba despre „A douăsprezecea noapte”  de Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag – spectacol de licenţă, ca să-i zicem aşa, realizat de studenţii regizorului Gelu Colceag. A urmat „Nebuniile iubirii”, o comedie de Dan Tărchilă, premieră absolută, regizată de regretatul Ion Lucian, şi „Desculţi în parc” de Neil Simon, în regia lui Dinu Manolache. Şi astfel, teatrul buzoian a intrat în propriul său bioritm artistic şi administrativ. Iar acum, după 21 de ani de la primul gong, se poate lăuda cu un palmares fabulos. Aceasta este avantajul teatrelor de proiecte: libertatea de a-şi alege actorii doriţi şi repertoriul cel mai convenabil. De la înfiinţarea teatrului, şi până în prezent, la conducerea acestuia, dincolo de clasicul Paul Ioachim, au fost numai oameni ai breslei: Răzvan Dincă, Marilena Ţepuş şi Gina Chivulescu. Primul, un regizor tânăr, deschis teatrului modern prin definiţie. La rândul ei, Marilena Ţepus a condus instituţia îmbinând repertoriul tradiţional cu modernisme temperate, de efect categoric la public. Actualul director, Gina Chivulescu, provine chiar din pepiniera Teatrului „George Ciprian”, făcând parte din prima generaţie de angajaţi ai noii instituţii de cultură. Toţi merită felicitările publicului buzoian pentru că au reuşit să ţină la turaţie maximă viaţa culturală a unui oraş de provincie cu nimic mai deosebit decât altele. Teatrul a făcut diferenţa! Drept pentru care găsesc tare nimerit să citez încă vreo câteva rânduri din eseul lui Valentin Silvestru: „Să le urăm izbândire continuă şi puterea sufletească de a rezista la feluritele intemperii. Căci în jurul unui teatru, locaş de frumuseţe şi înălţare, se stârnesc, de regulă, din te miri ce pricini, furtuni (chiar şi într-un pahar de apă), ruperi de nori ce ridică nivelul pâraielor locale, cutremure de gradul întâi, tornade, care stârnesc praful şi gunoaiele dar, desigur, şi ploi binefăcătoare ce spală şi purifică totul”. Profunde observaţii! Mai ales că, astfel de „intemperii” s-au abătut, dintr-un exces nostalgic, şi asupra subsemnatului, un fost şef peste cultura buzoiană ajungând să-mi dea cu tifla, confundând fostul său scaun de staroste cultural cu actualul scaun fiziologic, reproşându-mi şi ridiculizând până şi amărâta mea contribuţie tehnică la bunul mers al treburilor de odinioară. Din fericire, eu sunt în inima teatrului şi acum. El e acolo unde a muncit toată viaţa sa, mai nicăieri!