Evrika… literaturii! S-a găsit veriga lipsă!

Parodie-pamflet, prozopoem satiric (autoironic!) cu o idee din poezia „Aţi fost vreodată la Abrud?” de Octavian Goga, pe o imagine de fundal a operei lui Stephen Leacock, autorul nemuritoarelor Povestiri umoristice… Cu dedicaţie specială d-lui prof. Florin Lâiu, Bucureşti….

Motto: „Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)

 …Îmi revine, obsedantă, întrebarea lui O. Goga,

Lista de „chestionare” cu turiştii la Abrud,

Răspicată şi… directă ca o statuetă-nud

Ce, la prezentări de modă, mai mereu îşi uită toga…

 

Amatori de… carpe diem, care spuneţi: „Azi, e clipa!”,

Tot la fel, păstrând modelul, îmi permit să vă întreb

Dacă l-aţi privit vreodată, nu la TiVi sau pe web,

Cum arată, nou la faţă, M.N.I.N.(*) -ul „G. Antipa”.

 

Muntele de exponate, când îl vezi, te înfioară,

La o scurtă estimare, peste două milioane,

O istorie rescrisă cu figuri de lighioane,

După unii- paradisul- n-ar avea egal în ţară!

 

Împrejur, vitrine multe, complicate diorame,

Câtă frunză, câtă iarbă, gânduri multe te încearcă,

Magazin bio-legendă cu secvenţe dintr-o arcă,

Peisaje, zeci de plasme şi proiecţii-holograme.

 

Ca demult… orientalii, la Rovine, pe câmpii,

Păsări multe şi insecte locuiesc ca buni vecini,

De la şoareci marca Jerry la balene şi delfíni,

Mamiferele cu blană lângă puii lor cei vii.

 

Un capitol mai aparte pentru peştii fără număr-

Orci, rechini şi barracude, fierăstraiele cu dinţi-

Căutând din ochi copiii, deci, atenţie, părinţi!

Niciodată, cred- nu strică!- o privire peste umăr…

 

M-a surprins o arătare, un bau-bau din lunga listă…

Heyerdahl de pe Kon-Tiki (**)… aici simt, ceva îmi scapă,

L-a luat frumos de coadă şi l-a aruncat în apă

Cu expresia celebră: „Ăsta… sigur, nu există!”

 

 

Latimeria chalumnae, celacantul i se spune,

Îmbrăcată în albastru cu nuanţe de maro

Şi sincope de culoare ca refrenul de tango,

O dihanie frumoasă. Straşnică sălbăticiune!

 

De aproape tare aspră, la distanţă pare… fetru,

Şaptezeci de milioane le găseşti în contul ei,

Depăşeşte bine suta, naşte nişte pui-pigmei,

Se scufundă când doreşte până la un kilometru…

 

Complicată şi ciudată, cu un craniu de poveste,

Cu articulaţii neo plus o coadă… „trilobită!”

Spun ihtiologi, cu patos: „Este nemaiîntâlnită!”

Cu înotătoare-braţe ca picioarele cu creste!

 

Poreclit ca zoo-bomba (***) secolului douăzeci,

Desenat cu bile albe, anticul „aeroplan”

S-ar părea că se retrage în străfunduri de ocean,

Unde stă pentru… siestă! Asta, vasăzică, deci!

 

După peşti, veriga lipsă până la amfibieni,

Broaştele cu gura mare şi nepoţii de dragoni,

Crocodili, varani, şopârle, salamandre şi tritoni,

„Podul Londrei” ce uneşte „cimpanzei” de…„pământeni”.

 

Se credea că acest peşte dispăruse de demult,

Dar a stat pe după colţuri şi apoi din nou apare…

Pe experţii lui C. Darwin, bineee… data viitoare

Să nu-i văd sau, chiar mai bine… nici măcar nu-i mai ascult!

……………………………………………………………………………………..

 

Cu umor în formă scrisă mi-a spus unul dintre critici,

Un confrate de cultură, F. şi L., iniţiale,

Autor de poezie bună pentru manuale,

Amintit spre neuitare printre… cei şapte magnifici:

 

«Precum peştele în apă, eşti în proză excelent,

Dar pe ţărmul poeziei te târăşti cu chiu cu vai,

Urme de talent răzleţe… cine ştie ce, mai ai,

Inspiraţie există… asta este evident…

 

Teme limpezi, idei clare, rimă la sfârşit de versuri,

Teancuri de documentare şi memorii-elefant,

Despre cum şi ce mai face… preadistinsul celacant,

Cu dureri de cap şi… mână peste multele demersuri…

…………………………………………………………

 

Din întinsul fără capăt de expresii şi cuvinte,

Cu un haos printre rânduri, fără nici o rânduială,

Să-l numim Oceanul Prozei, spre totală aiureală,

Cum spuneam şi altădată, cinci decenii înainte…

 

Că, din… ditamai Pacific a ieşit un peşte mic,

Măgăruşul de la centru, bun subiect de combinaţii,

Îmbrânceli cu multă larmă, ţipete şi altercaţii,

Când, jucându-ne în „cercuri”, alegeam câte-un pitic…

 

Astăzi văd cum dintre valuri a ieşit încă un peşte,

Dând din coadă cu sfială printre aripi de rechini,

Totuşi, dinţii de piranhii, cam vreo două-trei duzini,

Îmi spun: specie-pericol!… mai încolo, când va creşte!

 

Peştele de legătură între proză şi poem,

Ca un somn-bibano-ştiucă şi „apucături” de crap,

O stafie, o nălucă, zăpăcind lumea de cap,

Unii spun: „O caracudă!”, alţii: „Peştele suprem!”

 

După toată prezentarea… peşti, reptile şi acvarii,

S-a sfârşit cu perioada asta lungă de… eclipsă,

Evrika… literaturii! S-a găsit veriga lipsă!

„Dixit!”… a mai spus maestrul, ridicându-şi ochelarii…»

 (*) Muzeul Naţional de Istoria Naturii Bucureşti (n.a.)
(**) Licenţă poetică asumată (n.a.)
(***) Descoperit în 1938 (n.a.)

   D.M. Gaftoneanu, Botoşani, februarie 2011