Unde am văzut lumina…

Motto: “Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)
Parodie-pamflet cu acente, ecouri şi reverberaţii din „Aţi fost vreodată la Abrud?” de Octavian Goga şi din “Evrika literaturii! S-a găsit veriga lipsă!” de subsemnatul, D.M.G. Cu dedicaţie Primăriei, Consiliului local şi locuitorilor din Vereşti-SUCEAVA.

Îmi revine, obsedantă, întrebarea lui O. Goga,
Lista de “chestionare” cu turiştii la Abrud,
Răspicată şi… directă, ca o statuetă-nud
Ce, la prezentări de modă, mai mereu îşi uită toga…

Amatori de carpe diem (*), care, clipa o trăiţi,
Tot la fel, păstrând modelul, îmi permit să vă întreb,
Dacă aţi văzut vreodată- nu la „TiVi” sau pe web,
Cum arată azi Vereştiul, printre merii înfloriţi…
…………………………………………………………
Un captiv printre coline… pajişti pline de verdeaţă,
Îmbrăcând râul Sucevei, un frumos aşezământ,
Pomenit spre neuitare ca… Edenul pe pământ,
Se trezeşte sub alintul soarelui de dimineaţă…

Atestat de multă vreme- şase trepte de mileniu,
De pe când, la cârma ţării, după cum bătrânii spun,
Îşi scria cronologia Alexandru zis cel Bun…
O confirmă mari istorici – stâlpii castei din domeniu…

Situat pe firul aţei drumului ce le străbate,
Leagă două centre grele pe traseu naţional,
Cu legende şi istorii, unele, fără egal,
Iaşi-Suceava… capitale- din Moldovele uitate…

E magnific peisajul, te încântă, te îmbie,
Un reper peste hotarul Ţării Verdelui Aprins,
Nu ştiu câţi aţi fost acolo, dar pe mine m-a convins…
Ca un vis fără de capăt din eterna veşnicie.

Buni vecini, cei de aproape… săritori, nevoie mare,
Pe potecile-memorii se văd urme încă vii-
Trecătoarele amprente de pe când eram copii-
Salcea, Dumbrăveni, Udeştiul- nişte „pete de culoare”…

La Vereşti, geneza lumii, parcă ar fi fost mai ieri…
Mărul sănătos de ţară, cu bujorii pe obraz,
Pe un tron cu pietre grele de opal şi de topaz,
E simbol naturii-mame darnice peste puteri.

Mi-au plăcut… gara cu linii de pe vremea lui Păcală,
Şcoala şi biblioteca de la casa de cultură,
(Replică alexandrină- una în miniatură),
Oamenii- localnici etnici dintr-o eră feudală.

O biserică străveche dăinuie de două veacuri,
Mărturie unor meşteri făurind arhitecturi-
Pe pereţii dinăuntru, vezi podoabe cu picturi-
Cu grădini de flori superbe şi cu buruieni de leacuri.

Descifrez, cu multă trudă, nume de figuri trecute…
Un mitropolit Miclescu, Cuza, Moise, „pălimarul”,
Irimie şi Ilie, … Ioan- complicat tiparul,
Caracterele slavone îmi sunt totuşi cunoscute…

… Acvila pe monumentul plin cu nume de eroi…
… S-a topit…”topitoria”, nu ştiu cine-i vinovatul,
Nu mai regăsesc „iscipul”,”feneceul” şi „gostatul”,
Nici balastiera veche… ce e drept, sunt patru noi…

Îngropat sub praf de cronici, sufocat de amintiri,
Micul „orăşel de ţară”, cu liceu şi stadion,
(Mi-aş dori, măcar odată, să-l privesc din avion,
Să-l cuprind până la margini şi să-l mângâi din priviri).

Fără ritmuri trepidante, lină, viaţa se îngână,
Este multă acalmie, chiar suspectă uneori,
Nimeni şi nimic nu sparge taina liniştii din zori,
Târgul, forfotă şi zumzet, e o zi pe săptămână…

Da, aici te simţi acasă, la izvor de inspiraţii,
Te cufunzi în meditaţii… timpul, parcă se opreşte,
Te împaci de tot cu soarta şi nimic nu îţi lipseşte,
Nu mai vrei nici bogăţie, nici râvnitele ovaţii…

Absolut firesc aceasta, tot mai multe să-ţi doreşti…
O spun unii- cu temeiuri- să vezi Roma şi să mori!
Cu umor, le voi răspunde bravilor cugetători:
Mergeţi voi la… Sfântul Scaun, eu voi merge la Vereşti!

Dorel Mihai Gaftoneanu, 2012

(*) trăieşte clipa! (lb. latină)