Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Există politică și în junglă !

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 27 Mart. 2018
Tabletă de Marin IFRIM
Publicat: 27 Mart. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

Există politică și în junglă !

 

Am doar două mâini. Niciuna politică. Nu există dreaptă fără stângă și invers. Sunt un om clădit după regulile trupurilor încolțite-n femei cărătoare de viață. Normal fizic, complicat metafizic. Grea sarcină, ca mamă, să duci în lichidul amniotic vreun cine știe ce bulgăre nuclear. Cu mâna stângă, apolitică, îmi duc mâna la inimă. La drapelul grupei mele sangvine. Patria mea e sângele meu.  Cu mâna dreaptă îndoi săbii de plastilină, solidific regi de turtă dulce, prințese de beton vătuit. Sunt între mâinile mele, apolitic, analfabet în treburi de stat împotriva mulțimii, aceste puncte și virgule din/spre retina evereștilor eviscerați tocmai în toiul gloriei lor subordonate efemerului. Mă uit la mine, precum o maimuță academică în oglinda apei. Evrika! Sunt (și) eu! Mă uit și la celelalte maimuțe din jurul oglinzii ascunse sub blănuri milenare. Aceiași păroși cu nerușinare adamică în susurul purecilor politici. Există politică și în junglă, iar jungla e bine mersi cu fundul pe toate fotoliile șefilor de state-trib, mai mari sau mai mici. Ne-am întors acasă, în viața din peșteri electronice, în sânul extirpat al naturii. Să ne trăiască netrăirile, să aplaudăm șoriciul președinților de cocini, să le rânim rugina de sub limbile lor mereu erecte peste cuvinte infecte. Avem motive. De stânga, de dreapta, de mijloc, împărătești, regale, tribale, excentrice, extremiste, anarhice. Stânga politică e o frecție a dreptei zgubilitice, dreapta zgubilitică e o erecție mortală a cerșetorului miliardar cu voie de la o stângă bancomată. Suntem duși cu vorba și cu talanții, cu muci în gât de propovăduitori ai nației. ”Nu există să existe cetățeni cu fețe triste”, vorba poetului cu dotă în dotare de la dotați. Nu am nimic cu nimeni. Scriu ca și cum aș învăța de unde mi se întorc cuvintele înapoi, la mama lor politică, la stânga și la dreapta acestui joc ticălos de la natură. Scriu. Nu sunt un țambalagiu literar, nu-mi plac sunetele bătute în urechi de protocol electoral. Flămânzesc de dorul țării mele ideale, cea care mi s-a băgat pe gât în școli inutile, imune la restul planetei. Țara ideală, zidită cu mâna dreaptă, tencuită cu mâna stângă și demolată ambidextral, cu voie de la nevoiții patriei, purtătorii de card social, asistați de stânga, asigurați de dreapta.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Florin Grigoriu spune:

    Să comentez? Să nu comentez? Pe cine interesează? Scriu cu dreapta pe litere, pe-o mașină străină. De ce nu fabricăm noi așa ceva? Pentru ca banii noștri să plece la cei care fabrică aceste lucruri, din ce în ce mai scump? Aveam o fabrică de televizoare color. Eram pe lista statului din acea vreme la poziția 520, cred că-n doi ani primeam televizorul color. Dar s-a spart lista și brusc l-am cumpărat foarte ieftin, cu banii din salariul meu pe câteva luni. Azi, când se spune că tehnica a avansat televizorul este mai mare ca ecran, dar de zece ori (ori de-o sută de ori mai scump) și se scumpește zilnic. Salariul (azi se cheamă pensie) e staționară și am făcut socoteala că m-ar costa o sută de luni (sau cincizeci, n-are importanță, e tot mai scump obiectul față de salariul (ori pensia) mea. În preajmă aceleași lozinci. Trăim într-o lume mai bună! A crescut nivelul de trai! etc. Sus, același soare ne încălzește, când vrea. Când nu vrea, vine înghețul… Asta este. Din când în când îl citesc pe Marin Ifrim, care zice că scrie poeme. Așa o fi. Ura! Trăiască Marin Ifrim! Ura, viața mea și nivelul de trai! În rest, vorba Europei Unite și Libere, numai bine și foarte bine! Normal, am evoluat la foarte bine.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5