Când iarna-n călduri visează zorii ce trec,
În corduri fiori de ghețari se strâng și trec.
Fulgi ce n-au căzut pe creștet, speranțe vor să-nvețe,
Farmaciile-s vii, spitale-cocserii, ne spun povețe.

Cocsul arde-n talpa furnalului, o vatră încinsă,
Cărbunele din pământuri, pierderea-i nesfârșită.
În cuptorul de o mie de grade, umbrele se-ntorc,
Existențe-n cocsificare, viețile lumii se storc.

În terorii de imperiu, baronu-i așezat străjer,
Ambulanțe-n cavități, demnități pierdute ieri
Fără autopsie. Cocsul, cocsarii-n blindaje,
Menirea lor competentă e producția-n sondaje.

Fără luminițe la capăt, se arată judecata,
Trădătorii vieții, cu moarte-ți sunt gata.
Necăjitule, trecător prin taina vieții, ia o sapă!
Ce mai stai?… ia coasa și de cerberi te scapă!