Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Expresii româneşti în opera lui Caragiale

Haec primum ostium

Dascalu, DanielaDANIELA DASCĂLU

Născută la 20 iun.1990, Bacău.
Este profesor de Limba şi Literatura Română; Licenţă, cu studii la Universitatea „ Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere, specializarea Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Spaniolă şi un Master în Cultură şi Literatura Română, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Litere.

Debut publicistic,  februarie 2015:  în revista „Luceafărul” (Bt),  cu articolul Imaginar orfic în discursul lui Mircea Eliade şi Datini de iarnă  în revista școlară „Ochi de vultur (eni)”, anul I, nr. 1., Bacău. La aceasta din urmă mai publică, în iunie 2015, Teatrul – pe scurt…
Mai colaborează cu  revista „Boema”, Galați (iunie 2015, Pacienții din Concert).
Coordonează activitatea colaboratorilor cu revista ,,Luceafărul” (Bt) din zona Bacăului, numit de noi Nucleul de la Bacău.

        

Expresii româneşti în opera lui Caragiale

Opera lui I. L. Caragiale înglobează un vocabular bogat şi variat, cum este şi firesc pentru un scriitor care a decsris toate mediile sociale româneşti ale epocii sale. Caragiale este un bun obervator al limbajului contemporanilor, care se reflectează ulterior în opera sa, demonstrând că arta este un mijloc de cunoaştere a timpului în care a trăit.

În textul Cronica, Caragiale îşi dovedeşte încă o dată ingeniozitatea, creând, sub forma unor formule sentenţioase, un ansamblu de enunţuri menite să atragă atenţia cititorilor asupra diferitelor situaţii extrase din mediul mahalalelor şi mitocanilor. În sens denotativ, titlul desemnează un articol de ziar sau revistă care comentează evenimente politice, sociale şi culturale de actualitate sau lucrare cu caracter istoric, obişnuită mai ales în Evul Mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice şi familiale; roman conceput ca un document de epocă, în sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului.[1] Dintre aspectele menţionate, Caragiale reţine caracterul istoric şi analitic al unor expresii familiare. Textul este structurat în trei părţi: Formule topografice, Provenienţe popular reputate, Genitive personale cristalizate.

În prima parte, Formule topografice, Caragiale adoptă un stil sentenţios, aşternând pe hârtie enunţuri ce conţin expresii care au în structura lor toponime. Se întâlnesc nume de localităţi ca Veneţia, Mărul Roşu, Ţurloaia, Brăila, Dii, Giurgiu, Focşani, Târgovişte, Braşov şi expresii precum „a spăla putina”, „tufă de Veneţia”, „a pleca la Ţurloaia”, „a nimerit orbul Brăila”, „paşa de la Dii”, „a-şi găsi Bacăul”, „a auzi câinii în Giurgiu”, „azi aici, mâine-n Focşani”, „gură de Târgovişte”, „a spune braşoave”. De remarcat este povestea originii fiecărei expresii. Să le urmărim, pe scurt:

  1.  Când un casier spală putina şi lasă în casă tufă de Veneţia, se cheamă că a plecat la Mărul Roşu sau că s-a dus la Ţurloaia. Caragiale surprinde ideea de aspiraţie către ideal, sugerată de toponimele Mărul Roşu şi Ţurloaia – localităţi imaginare. În plan simbolic, roşu este o culoare a focului şi sângelui, care, prin asociere cu mărul, sugerează un roşu închis ce reprezintă „misterul vieţii ascuns în străfundurile beznei şi oceanelor primordiale”[2]; mărul este un fruct care „întreţine tinereţea, un simbol al reînnoirii şi al veşnicei prospeţimi”[3]. În plan stilistic, Mărul Roşu implică ideea de tărâm imaginar, unde imposibilul devine posibil. Expresia „tufă de Veneţia” semnifică „nimic, deloc”; „a spăla putina”  are înţelesul de „a pleca, a fugi”[4]. De fapt, e clar că cel ce se alege cu toţii banii din casă se va bucura pentru o vreme de o viaţă dionisiacă, conform zicalei „Hoţul neprins e negustor cinstit”.
  2. Cineva nu trebuie să se îndoiască că feciorul n-o să găsească locul unde-l trimete, că doar a nemerit orbul Brăila. Expresia a nimerit orbul Brăila sugerează faptul că unii oameni nimeresc un loc necunoscut fiind călăuziţi de noroc sau chibzuire[5]. Legenda are mai multe variante: 1. Odată, Brăila[6] era singurul oraş-port de la Dunăre, aşa că era imposibil pentru călători şi comercianţi să rătăcească drumul.; 2. Un băiat orb dorea să ajungă la o apă curgătoare. Urmând sfatul unui călător, de a ţine drumul drept, a ajuns la Dunăre, în Brăila. [7]; 3. În Brăila sunt foarte multe străduţe care pornesc de la Dunăre şi ajung tot pe malul acesteia, deci „Brăila medievală era foarte încurcată, iar proverbul acela există dinainte de 1850 şi a fost înregistrat de Anton Pann.”[8] Alexandru Graur susţine că această expresie îşi află originea în domeniul medical, unde se spune că „A cunoscut orbul Braille”, în sensul că a reuşit să înveţe alfabetul Braille. În ansamblu, Caragiale pare să ironizeze grija exagerată a unei mame căreia îi pleacă feciorul pentru prima dată de acasă, reliefând lipsa de curaj a acestuia.
  3. Ai bani, stai şi porunceşti ca paşa de la Dii. Locuţiunea adverbială „ca paşa” înseamnă „fără grijă, foarte bine, ca un boier”.[9] Ironia autorului se îndreaptă către statutul bogatului, avarului, şefului, care doar coordonează activităţile, dar nu se implică fizic. De asemenea, se subliniază importanţa banilor în societate.
  4. Un bătăuş trebuie să-şi găsească şi el Bacăul; o să capete şi el odată una, s-auză câinii în Giurgiu. Expresia a-şi găsi Bacăul se referă la o persoană energică, în stare să stăpânească pe cineva[10].  Bacău, fără majusculă întâlnit numai în locuţiunea moldovenească „a-şi găsi bacăul”, înseamnă „a o păţi, a da peste omul care să-l înveţe minte”[11], cf. magh. bakó „călău”[12]; pe vremuri, Bacău găzduia vameşii care provocau neplăceri trecătorilor, apropierea de toponim a fost una ulterioară, dat fiind că termenul „bacău” a ieşit din uz. Se mai foloseşte şi expresia „a-şi găsi naşul”. Expresia mai este folosită în opera Crai nou, de Vasile Alecsandri, scena 11: „Ispravnicul (în parte): şiret ţăran! (Tare.) Ian ascultă, măi badeo… nu-mi umbla cu mâţa-n sac, şi-mi răspunde curat cum te-ntreb, c-apoi îşi găseşti Bacău cu mine.” Expresia „a auzi câinii în Giurgiu” trimite la reacţia pe care o simte cineva atunci când primeşte o palmă zdravănă peste obraz, de îi ţiuie urechile[13] sau e năucit de lovitură.[14] De ce Giurgiu? Se spune că asemănarea cu localitatea provine de la expresiile „a lătra a giurgiu”, unde „giurgiu” înseamnă „grozav, zburlit, zborşit” şi „câinii din giulgiu”.[15]
  5.  Fereşte-te a acorda credit aventurierilor cari sunt azi aici, mâine în Focşani. Expresia azi aici, mâine în Focşani exprimă opoziţia prezent-viitor[16], în sensul că trubadurii nu sunt persoane de încredere, fiind aventurieri şi nomazi. Pe de altă parte, expresia se referă şi la indivizi mincinoşi sau care nu se ţin de cuvânt, inventând totdeauna explicaţii diverse.
  6. Nu te încumeta la discuţie cu un avocat limbut, că te biruie cu gură de Târgovişte. Enunţul subliniază diferenţa dintre timiditate şi curaj, introversiune şi extraversiune. Expresia gură de Târgovişte îşi are originea în evenimentele istorice petrecute la începutul secolului al IX-lea, când domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Şuţu (1818-1821), a încercat să răpească moşia oraşului Târgovişte pentru a o da ca zestre fiicei sale. Locuitorii s-au împotrivit acestei măsuri, primindu-i în septembrie 1820 cu acte de violenţă, iar pentru apărarea dreptului lor au trimis la Bucureşti o delegaţie de cetăţeni care au blestemat în faţa Înaltului Divan. Boierii nu au luat în seamă drepturile târgoviştenilor şi au dat averea în posesia domnului ţării.[17] Termenul târgovişte (slav. trŭgovişte „târg, piaţa târgului”) asociat celui de gură prin prepoziţia simplă „de”, gură de târgovişte, înseamnă gură rea, gură de piaţă, strigăt de mitocan (locuitor de la periferia unui oraş).[18]
  7. În fine, nu prea pune temei pe braşoavele reporterilor. Expresia a spune braşoave înseamnă „a spune fleacuri, palavre, minciuni, căutând a înşela, ca negustorii braşoveni care ne vindeau odinioară marfă de Braşov”[19] sau a povesti despre lucruri închipuite.[20] „Braşoavele” erau reclamele la mărfurile posedate. Se mai foloseşte expresia „a-i face cuiva o braşoavă”, care înseamnă „a înşela”.

Cronica lui Caragiale aduce în discuţie o serie de enunţuri care pun în lumină expresii româneşti, nelipsite de ironia şi satirizarea naratorului. Întotdeauna citirea operei lui Caragiale e o provocare, întrucât îndeamnă la studierea aprofundată a lexicului limbii române.

 

Surse bibliografice:

Stelian Dumistrăcel, Expresii româneşti: biografii – motivaţii, Editura Institutul European, Iaşi, 1997.
Iuliu Zanne, Proverbele românilor, Editura Tineretului, Bucureşti, 1959.
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Editura Artemis, Bucureşti, 1995.
https://dexonline.ro.
http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol–expresia-gura-de-targoviste-si-adevarul-istoric,5370.html.
http://epochtimes-romania.com/news/povestea-vorbei-cainii-din-giurgiu—191213.
https://ro.scribd.com/doc/139896474/Dictionar-de-expresii-si-locutiuni-romanesti-pdf.
http://www.obiectivbr.ro/cultura/39403-qpovestile-despre-case-nu-se-cauta-se-gasescq.html.
http://www.evz.ro/a-nimerit-orbul-braila-si-nu-i-a-simtit-lipsurile-893238.html.
http://www.archeus.ro.
http://www.academia.edu/6303110/Portul_Braila._Marire_si_decadere.
[1]https://dexonline.ro/lexem/cronic%C4%83/14112.
[2] Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Editura Artemis, Bucureşti, 1995, vol. III, pp. 173.
[3]Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Editura Artemis, Bucureşti, 1995, vol. II, pp. 285.
[4] Iuliu Zanne, Proverbele românilor, Editura Tineretului, Bucureşti, 1959, pp. 397.
[5] Iuliu Zanne, Proverbele românilor, Editura Tineretului, Bucureşti, 1959, pp. 429.
[6] http://www.academia.edu/6303110/Portul_Braila._Marire_si_decadere.
[7] http://www.evz.ro/a-nimerit-orbul-braila-si-nu-i-a-simtit-lipsurile-893238.html.
[8] http://www.obiectivbr.ro/cultura/39403-qpovestile-despre-case-nu-se-cauta-se-gasescq.html.
[9] http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=pa%C8%99%C4%83+&lang=ro.
[10] Stelian Dumistrăcel, Expresii româneşti: biografii – motivaţii, Editura Institutul European, Iaşi, 1997, pp. 23.
[11] L. Şăineanu, în https://dexonline.ro/definitie/bacau.
[12] Vezi şi http://www.desteptarea.ro/un-monument-de-limba-si-etnografie-romaneasca-expresia-a-si-gasi-bacaul/.
[13] Iuliu Zanne, Proverbele românilor, Editura Tineretului, Bucureşti, 1959, pp. 416.
[14] https://ro.scribd.com/doc/139896474/Dictionar-de-expresii-si-locutiuni-romanesti-pdf.
[15] http://epochtimes-romania.com/news/povestea-vorbei-cainii-din-giurgiu—191213.
[16] https://dexonline.ro/definitie/azi.
[17] http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol–expresia-gura-de-targoviste-si-adevarul-istoric,5370.html.
[18] https://dexonline.ro/definitie/targoviste.
[19] Iuliu Zanne, Proverbele românilor, Editura Tineretului, Bucureşti, 1959, pp. 429.
[20] Stelian Dumistrăcel, Expresii româneşti: biografii – motivaţii, Editura Institutul European, Iaşi, 1997, pp. 28.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Felicitări și aprecieri!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5