FABULE  DE   VASILE  LARCO

FUSTA  ȘI  BLUZA

O bluziță înflorată

Și o fustă despicată

Întâlnindu-se odată

Pe un mijlocel de fată

S-au tot înțepat pe rând

Cum nu s-a văzut nicicând.

Zise bluza iritată

Spre fustița discutată:

– În zadar ești foarte lungă,

Dacă ochii pot s-ajungă

Pe picior de fată, iată,

Până unde nu-i bronzată.

Ești atât de despicată,

Pot să spun, chiar deocheată,

Te credeam mult mai decentă,

Nu așa de transparentă.

Tot ce-ar fi normal să-acoperi,

Văd că permanent descoperi!

– Ce aud chiar mă amuză,

Mult prea decoltată bluză!

Tu nu vezi cât ești de scurtă,

De n-ajungi nici pân’ la burtă,

Primul nasture-ți lipsește

Și oricine te privește,

Ca să-și ia îi vine greu

Ochii de pe decolteu,

Iar apoi, făr’ de ocol,

Vede și buricul gol.

Nu știu cum argumentezi

Dar nimic nu protejezi!

Și-au mai zis aşa de toate

Până fost-au aruncate

La-ntâmplare pe nisip

Lângă sutien și slip.

M O R A L A

Pe drumul lung și dificil

Trăirea are un substrat:

Oricât te-ai crede de util,

Poți fi oricând de lepădat.

SOARTA  UNEI  ROȚI

– O, cât ești de îndoită,

Mult prea lată, ca o spadă!

Zise-o spiță alungită

Spre o biată de obadă.

Și întruna prăfuită,

Plină de noroi și udă…

Cum poți sta  așa mânjită,

Într-o soartă-atât de crudă?

Însă de-nvârtit o roată

Fără spițe nu se poate,

Pe deasupra, vezi, surată,

Te mai ducem și în spate!

Dar, ce-a fost mai dureros!

Când era în toi buclucul,

Pe un drum cam mocirlos,

Nu s-a mai rotit butucul.

Se căzniră ziua toată,

Zi de vară, mi se pare,

Însă vai! Bătrâna roată

Nu se puse în mișcare.

Ani s-au scurs de-atunci și iată,

Neștiind pe unde-i vina,

Stă și astăzi nemișcată

Și se bucură rugina.

M O R A L A

Cât va dăinui pământul,

Omul, gândul și cuvântul,

Când sunt certuri multe-n țară,

Profitorii-s din afară.

PLOPUL  ȘI  RĂCHITA

Cândva-ntr-o vară cu mult soare

Ce pielea fină ți-o irită

Zicea spre-o biată de răchită

Un plop înalt, în desfătare:

–  Din mândra-mi verticalitate,

Răchită pe orizontală,

Abia te văd, ca o beteală

Răsfrântă-n valuri agitate.

Pari că te-apleci în clipe-amare

Că ești sortită cerșetoare,

Nici nu rodești și de pomană

Ți-e umbra-n unda  „diafană.”

– Măria ta, cu nici o scară

La vârful tău nu pot ajunge,

Și nu mă sperii, bunăoară,

Că vârful tău un nor străpunge.

Știi, maica salcie-n putere

Mi-a spus că voi rodi odată,

Când îngâmfarea ta bogată

S-o lăuda cu coapte pere!

M O R A L A

Când ești pe post de-ascultător

Și doi lăudăroși se ceartă,

Îți zici cu glas dojenitor:

Cum „râde hârb de oală spartă!”

03 iunie 2015