Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    FABULE, DE VASILE LARCO

    unnamedFABULE  DE   VASILE  LARCO

     

     

     

    FUSTA  ȘI  BLUZA

     

    O bluziță înflorată

    Și o fustă despicată

    Întâlnindu-se odată

    Pe un mijlocel de fată

    S-au tot înțepat pe rând

    Cum nu s-a văzut nicicând.

    Zise bluza iritată

    Spre fustița discutată:

    – În zadar ești foarte lungă,

    Dacă ochii pot s-ajungă

    Pe picior de fată, iată,

    Până unde nu-i bronzată.

    Ești atât de despicată,

    Pot să spun, chiar deocheată,

    Te credeam mult mai decentă,

    Nu așa de transparentă.

    Tot ce-ar fi normal să-acoperi,

    Văd că permanent descoperi!

    – Ce aud chiar mă amuză,

    Mult prea decoltată bluză!

    Tu nu vezi cât ești de scurtă,

    De n-ajungi nici pân’ la burtă,

    Primul nasture-ți lipsește

    Și oricine te privește,

    Ca să-și ia îi vine greu

    Ochii de pe decolteu,

    Iar apoi, făr’ de ocol,

    Vede și buricul gol.

    Nu știu cum argumentezi

    Dar nimic nu protejezi!

     

    Și-au mai zis aşa de toate

    Până fost-au aruncate

    La-ntâmplare pe nisip

    Lângă sutien și slip.

     

    M O R A L A

     

    Pe drumul lung și dificil

    Trăirea are un substrat:

    Oricât te-ai crede de util,

    Poți fi oricând de lepădat.

     

    SOARTA  UNEI  ROȚI

     

    – O, cât ești de îndoită,

    Mult prea lată, ca o spadă!

    Zise-o spiță alungită

    Spre o biată de obadă.

     

    Și întruna prăfuită,

    Plină de noroi și udă…

    Cum poți sta  așa mânjită,

    Într-o soartă-atât de crudă?

     

    Însă de-nvârtit o roată

    Fără spițe nu se poate,

    Pe deasupra, vezi, surată,

    Te mai ducem și în spate!

     

    Dar, ce-a fost mai dureros!

    Când era în toi buclucul,

    Pe un drum cam mocirlos,

    Nu s-a mai rotit butucul.

     

    Se căzniră ziua toată,

    Zi de vară, mi se pare,

    Însă vai! Bătrâna roată

    Nu se puse în mișcare.

     

    Ani s-au scurs de-atunci și iată,

    Neștiind pe unde-i vina,

    Stă și astăzi nemișcată

    Și se bucură rugina.

     

    M O R A L A

     

    Cât va dăinui pământul,

    Omul, gândul și cuvântul,

    Când sunt certuri multe-n țară,

    Profitorii-s din afară.

     

    PLOPUL  ȘI  RĂCHITA

     

    Cândva-ntr-o vară cu mult soare

    Ce pielea fină ți-o irită

    Zicea spre-o biată de răchită

    Un plop înalt, în desfătare:

     

    –  Din mândra-mi verticalitate,

    Răchită pe orizontală,

    Abia te văd, ca o beteală

    Răsfrântă-n valuri agitate.

     

    Pari că te-apleci în clipe-amare

    Că ești sortită cerșetoare,

    Nici nu rodești și de pomană

    Ți-e umbra-n unda  „diafană.”

     

    – Măria ta, cu nici o scară

    La vârful tău nu pot ajunge,

    Și nu mă sperii, bunăoară,

    Că vârful tău un nor străpunge.

     

    Știi, maica salcie-n putere

    Mi-a spus că voi rodi odată,

    Când îngâmfarea ta bogată

    S-o lăuda cu coapte pere!

     

    M O R A L A

     

    Când ești pe post de-ascultător

    Și doi lăudăroși se ceartă,

    Îți zici cu glas dojenitor:

    Cum „râde hârb de oală spartă!”

     

    03 iunie 2015

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5