ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 03 Mai 2018
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 03 Mai 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Fără litere și spirit, la peștera lui Platon! La întunericul luminii!

Unora nu le place mâna cu care (de)scriu întunericul, focul și peșterile confortabile, altora nu le place piciorul peste care pășesc, multora nu le place cum și ce (de ce) gândesc, ce văd, ce percep, ce aud și ce nu ascund. Am o singură viață și nu vreau s-o disper, scriu cu gândul la cer și la  iad. Nu sunt cum vor toți ca să fiu. Sunt atât cât încă sunt prea viu. Și-o să scriu și de dincolo, câte-o carte zi de zi, până când m-oi retrezi. Uneori mi se lovesc turnuri caste de biserici, peste capul de pitic, un marin mai de nimic. Nu am replici pe cuvinte, nu sunt vreun galileo galilei, sunt doar un copil sub tei. Sunt rotund, pătrat, triunghi din natura mea de unghi. Nu am umbră și nici soare, nici căldură sub răcoare. Sunt marin și nu e apă cât de vin vreau să încapă. Marea Neagră e fudulă, are-n dosuri  niște pești, ridicând valuri cerești. Sunt atât cât sunt de val, călărind propriul măgar. Am cu mine continente, am în minte suplimente, și nu pot ca să exist, fără protocol la fix. Când iubesc ceva anume dau din mine de la tine, Dumnezeule în fire, știi că nu fac din înger drac, că nu văd lumea la vrac. Mintea mea e limitată, orizont din dacă-n dacă. Nu mai zic nimic de p(r)ost și de scuze în pustie. Pup dușmanii peste săbii, peste vrerea lor totală, stau în creangă de maimuță și-n biserică micuță. Am cedat ce n-am putut. Un război care pe care cel vizat fiind cel mai tare. O  să scriu și în sicriu ! Nervul meu e ca si fiu, inclusiv pentru pustiu.