Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 3 (123), Martie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

FEMEIA

Primit pentru publicare: 07 Mart. 2019
Autor: Gheorghe A. STROIA
Publicat: 08 Mart. 2019
© Gheorghe A. Stroia, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

FEMEIA

(Acrostih)

Fir de iarbă din poiană
E povestea din poveste,
Mult prea blândă – albă mană,
Este gând și totuși este,
Iar prin orizonturi largi
Au trecut doar clipe dragi!…

 DE NU TE-AI FI NĂSCUT…

De nu te-ai fi născut,
te-aș fi zămislit lacrimă
în colț de geană,
te-aș fi șlefuit din pietrele
de râu, zâmbinde spre soare.
Te-aș fi căutat
printre firele de nisip,
ce poartă în ele
veacurile măcinate de istorie.
Te-aș fi găsit în coloanele
baldachinului lui Nefertiti,
ori în florile grădinilor
suspendate ale Semiramidei.
Te-aș fi căutat între Scylla și Caribda,
în focurile miticei lupte,
pe firul Ariadnei, pe firul Penelopei,
întru dragoste și adevăr.
Te-aș fi sculptat în coloanele
Parthenonului sau Erehteionului,
aproape de statuia Atenei,
lângă frumusețea Afroditei,
în templul erosului,

din fina spumă de mare.

Dar ai venit din zările albastre,
de dincolo de stele,
pe undele originarului Big-bang,
purtând pe creștet cunună
din florile de măr ale Raiului,

Ispită și răzvrătire,
Leagăn și liman blând,
Cădere și ridicare,
Tu, ispită cu ochi de diamant!

NEDUMERIRE…

(gând parodiac)

De unde-ai coborât, Femeie,
Și aripi unde ai găsit,
Cine ți-a dăruit puterea
Din glasul tău neadormit?

Pe unde zbori mereu, Femeie,
Zbor de colibri-i trilul tău,
Cine ți-a spus că ești divină
Un Făt frumos sau Zeul rău?

De unde-ai strâns miere, Femeie,
Ce cuib de fiară ai prădat,
Cin’ te-a lăsat să-i vrăfui casa,
Iar tu să spui: – Doar am luat!?

Pe cine farmeci tu, Femeie,
De zile, luni, ani și milenii,
Cine ți-a spus a primăvară:
– Ești săptămâna unei Denii?

Pe unde mergi acum, Femeie,
De-n urma ta cresc ghiocei,
Cine-ți șoptește vorbe tandre,
De-n mâna ta dorm mielușei?

Ce ești cu-adevărat, Femeie,
De nimeni n-a cuprins întregul,
Cine se-ncumetă să spună:
– Tu ești isteața, eu sunt blegul?

Și dac-ai fi tot ce nu ești,
Și dacă lumea s-ar sfârși,
Noi, cei mai slabi și fără minte,
Mereu, mereu, te vom iubi!