Primit pentru publicare. 23 ian. 2017
FILE  DE  DICŢIONAR
Autor: Lucian Manole, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 23 ian. 2017
Editor: Ion ISTRATE

TEOFIL  MIHĂILESCU (botezat EMANUIL)

(arhiereu, autor de literatură teologică, polemist)

Episcopul Teofil Mihăilescu se numără printre multele personalităţi ortodoxe şi culturale plecate din Botoşani,  plaiul geniilor româneşti. S-a născut la 20 septembrie 1863, în Dorohoi, în familia preotului  Constantin Mihăilescu. Trece la cele veşnice pe 20 iunie 1926, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica, ocazie cu care a rostit o cuvântare de suflet, evocând personalitatea defunctului, mitropolitul Atanasie. Sursele [1], [2], [3] şi [4] ne-au condus  prin frământata viaţă  a arhiereului Teofil Mihăilescu, făcând următoarea sistematizare:

• 1884: „termină cursurile Seminarului Teologic din Iaşi (Socola);
• 1884-1885: „revine la Dorohoi unde va fi profesor de muzică la Gimnaziu”;
• 1885-1889: „urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti”;
• 1890-1894: „profesor de muzică la  Gimnaziul din Vaslui, unde pune bazele unui cor”;
• 1894-1899: „profesor de Gimnaziu la Râmnicu Vâlcea”;
• 1899-1900: „profesor de Gimnaziu la Constanţa”;
• 1900: „se călugăreşte la Mănăstirea Sinaia şi tot în acest an devine ieromonah al Catedralei Episcopale Curtea de Argeş”;
• 1900-1902: „devine arhimandrit de scaun la Curtea de Argeş”;
• 1902: „ajunge slujitor la Eparhia Dunării de Jos”;
• 1902-1909: „preot la Catedrala Episcopală din Râmnicu Vâlcea”;
• 1909-1912: „preot la Catedrala Mitropolitană din Bucureşti”;
• 28 februarie 1912: „la propunerea mitropolitului Konon, în şedinţa Sfântului Sinod este ales arhiereu”;
• 31 mai 1912: „i se face ipopsifierea”;
• 1 aprilie 1912: „este hirotonit la Catedrala Mitropolitană Bucureşti”;
• 1912-1919: „este arhiereu vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, cu titulatura „Ploieşteanul”;
• 3 iulie 1918: „Colegiul electoral bisericesc, întrunit la Iaşi, l-a ales episcop de Argeş”;
• 4 septembrie 1918: „este înscăunat episcop de Argeş”;
• sfârşitul lui 1918: „pleacă ocupanţii germani, iar guvernul liberal instalat va anula toate deciziile Parlamentului Conservator şi ale Guvernului Marghiloman. Va fi anulată şi alegerea ca episcop a lui Teofil Mihăilescu, care va fi numit vicar al Episcopiei Buzăului, cu titulatura de „Râmniceanul”;
• 1918-1923: „vicar al Episcopiei Buzăului; în 1921, decedând episcopul Dionisie Climescu al Buzăului, timp de 6 luni va conduce această eparhie ca episcop locotenent);
• 1923-1924: „îşi dă demisia episcopul de Huşi, Nicodim Munteanu, iar Teofil Mihăilescu va fi însărcinat cu locotenenţa acestei eparhii, până la alegerea episcopului Iacov Antonovici”;
• 1924-1926: „este numit preşedinte al Institutului Biblic din Bucureşti”;
• 21 iunie 1926: „trece la cele veşnice; este înmormântat la Mănăstirea Cernica; mitropolitul Atanasie a rostit o cuvântare de suflet şi a evocat personalitatea defunctului”.

Cei interesaţi pot găsi în [2] câteva surse care pot fi luate ca referinţe mai vechi şi care pot fi cercetate:  

1. a) “Cei trei tineri arhierei”: BORom XXXVI (1912-1913), 1, p. 6-11;                
2. b) “Cronică bisericească – Succesiunea Episcopiei Buzăului”: I. Scriban în BORom XL (1921-1922), 6, p. 464;
3. c) “Cronică  bisericească – Moartea arhiereului Teofil Râmniceanu”: BORom XLIV (1976), 6, p. 351-353;
4. d) “Ştiri – Un ziar despre un arhiereu”: BORom XLIV (1926), 7, p. 431 –  se făcea trimitere la ziarul “Cultura Poporului” din Cluj care scrisese despre Teofil Mihăilescu); “Cronică bisericească – Episcopul Teofil Mihăilescu”: BORom XLIV (1926), 9, p. 541.

Conectat la spiritul timpului, Teofil Mihăilescu a avut şi o importantă activitate culturală.

Din [1] reţinem că Teofil Mihăilescu este autorul a două lucrări speciale pentru acele timpuri:

• „Meditaţiuni asupra Evangheliilor duminicale, la unele sărbători şi ocazionale” (Bucureşti, 1909, VIII +280 p.);
• „Polemice” (bucureşti, 1911, 129 p.).

Din  surse  precum [1], [3] şi [4], reies alte laturi ale spiritului arhiereului Teofil Mihăilescu:

• a publicat mult în revista “Cuvântul Adevărului”;
• a fost redactor la revista “Biserica Ortodoxă Română”;
• a fost preşedinte al Institutului Biblic din Bucureşti;
• a scris articole cu caracter polemic “răsturnând în chip măiestrit aberaţiile ateismului”;
• a răspuns, prin articole documentate, grupului de raţionalişti şi liber cugetători de la Iaşi (Tiron, Bujor ş. a.);
• a susţinut o polemică specială şi cu Gavriil Muzicescu.

Personalitatea complexă a arhiereului Teofil Mihăilescu  îl îndreptăţeşte să ocupe un loc şi în alte dicţionare decât cele teologice, cum ar fi şi cel al scriitorilor şi publiciştilor botoşăneni.

BIBLIOGRAFIE:
[1] MIRCEA  PĂCURARU, “Dicţionarul telogilor români” (Editura “Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 1996);
[2]  Ierom. MARCU  PETRU, ş.a., “Pagini din istoria monahismului orthodox în revistele teologice din România (vol. I – personalităţi)” (Editura Bibliotecii Naţionale Române, Editura “Mitropolit Iacov Putneanu, Putna, 2011);
[3] Pr. MARIUS  ONOFREI, “Arhiereul Teofil Mihăilescu…”, Ziarul “Lumina”  nr. 145(2211) din 24 iunie 2016;
[4]  DOROHOI NEWS (meniu de navigare CULTURA), “Arhiereul Teofil Mihăilescu din Dorohoi, nouă decenii de la trecerea la cele veşnice”.