Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Florin T. ROMAN: NOSTALGIILE DOAMNEI LIMBII ROMÂNE

Primit pentru publicare: 11 aug. 2017
Autor: Florin T. ROMAN
Publicat: 12 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

NOSTALGIILE DOAMNEI LIMBII ROMÂNE

– recenzie –

Nu ascund faptul că autoarea mi-e prietenă, deci s-ar putea să fiu subiectiv. O cunosc doar de câţiva ani, dar parcă o cunosc de câteva veşnicii. Ştiu bine că are credinţă în Dumnezeu, dar ignoră superstiţiile. Că îşi iubeşte ţara şi stă departe de trădătorii ei. Că îşi ajută semenii care au nevoie de ajutor, dar nu încurajează lenea. Că trăieşte intens pentru Cultura naţională dar moare puţin ori de câte ori cele şapte arte sunt batjocorite şi de fiecare dată când Limba română este blasfemiată. Că învie ori de câte ori dă peste un autor de literatură talentat, dar nu o impresionează talentul lipsit de onestitate.

Cea mai recentă carte a Domniei sale nu este dedicată cuiva în mod explicit, dar laitmotivul principal este, în mod evident, partenerul de viaţă, Traian, chemat nu demult în Biserica triumfătoare. De aceea ultima copertă este zugrăvită în culoarea doliului şi are inscripţionată pe acest fundal o poezie din care extrag următoarele versuri: „Eram trecuţi de prima tinereţe,/ Încă frumoşi, îmbălsămaţi în dor/ Şi-nlănţuiţi de vreme prin iubire,/ Nespusă dar simţită până-n zori”.   

Ultimul vers al cărţii şi primul, alăturate: „Iubindu-ne profund, ca doi nebuni/ Limba noastră cea română”.

Între aceste două extremităţi lirice curg, cu o simplitate a la Grigore Vieru şi cu un rafinament a la Ioan Alexandru, reverberaţii teologice, filosofice, psihologice, patriotice. Bunăoară, patriotismul poetesei e atât de personal, încât nu-i accesibil decât celor ce poartă o patrie în inima lor. Exempli gratia: „Limba noastră românească/ A pictat şi Bărăganul/ Prin culori de oameni harnici/ Care şi-au cântat aleanul” (Limba noastră cea română). Psihologia sa e atât de paseistă, încât nu o pot pătrunde decât vizionarii. Exempli gratia: „Columna românismului mi-e vatră /Un Decebal, Traian, război şi pace /Un suflet zămislit de la Zamolxe /Şi şlefuit de mii de ani încoace” (Columna românismului). Filosofia sa e atât de profundă, încât n-o pot înţelege decât copiii. Exempli gratia: „M-ai întrebat odată dacă mai poţi cânta/ În camera aceea cu flori de câmp în glastre/ În care orice clipă prea repede trecea/ Dovada necesară a repetării noastre” (M-ai întrebat). Teologia sa e atât de ezoterică, încât n-o pot pricepe decât oamenii simpli. Exempli gratia: „Sărutul câmpului, blând, cântă/ Cald, prin istorii, amintirea/ Şi-mbălsămaţi cu vinul roşu/ Prin pâine sărutăm iubirea.” (Pâinea vieţii).

Titlurile unor poezii îndeamnă ele însele la meditaţie, ducându-te până acolo încât nici nu mai ştii care e poezia şi care e titlul. Când îţi revii, simţi cum unele (titluri) zguduie, altele mângâie:  Dor de…pâine; Îngeri cu aripi arse; Marele dor de tata; A plâns în mine Dumnezeu. Sau poate fiecare şi zguduie, şi mângâie…?  Când îţi revii mai simţi cum unele (poezii) rănesc, altele vindecă: „…cu sânge clocotind”, „prin cald fior”, „negre primăveri”, „sărutul câmpului blând”. Sau poate fiecare şi răneşte, şi vindecă…?

Vers după vers, strofă după strofă, poezie după poezie, omului contemplativ autoarea îi redescoperă cu harul cuvântului artistic detalii ale existenţei atât de ignorate de omul postmodern, stresat şi superficial: marame, măslini, porumbei, ţest, fân, licurici, riduri, rouă, sănii, petale, armăsari, faleze, raze… Prin poezia Nostalgiilor defilează, de la un capăt la altul, mame, taţi, bunici, soţi, soţii, copii, nepoţi, călugări, mateloţi, duhovnici, generaţii…

Recunoştinţa e o floare rară, poate mai rară decât floarea de colţ, chiar printre artişti. Am regăsit-o cu bucurie în paginile cărţii: „Mi-ai pus stilou-n mână, dimineaţa/ Am scris povestea fericirii vii/ Şi-mi desenai pe gânduri împlinirea./ Acum te-aştept prin toamnă şi nu vii.” (Marele dor de tata).

Prefaţa poartă semnătura preşedintelui naţional al Ligii Scriitorilor din România, dl. Al. Florin Ţene, care o caracterizează pe autoare ca fiind „poetă a dealurilor subcarpatice”, „emotivă, „academică în versificaţie”, „bună cunoscătoare a versului clasic”.

Coperta întâi ne dezvăluie, pe fondul unei picturi în culori calde a poetei, scrise cu caractere de culoarea Învierii, anul apariţiei cărţii şi editura „vinovată”: 2016 – Olimpias Galaţi, titlul: Nostalgii, şi, bineînţeles, numele autoarei: Ligya Diaconescu.

Pe 14 iulie poeta a împlinit o frumoasă vârstă. La mulţi ani, Ligya! Fie-ţi nostalgiile sublimate în bucurii!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania