Mihai MAXIM

(…) Şi au sărbătorit cu toţii fericiţi un revelion internaţionalist  la restaurantul Savoy. Iar Tatiana a  rămas nefericită de revelion  cu prietena  ei septuagenară  Valentina  Ivanovna în  apartamentul modernizat  de la etajul  unu (doi rusesc).  În săptămâna de după revelion a plecat fiecare de unde a venit. Tuturor  le procurase  bilete dus-întors  Tatiana.  Genu şi Tatiana s-au întâlnit tocmai în weekendul următor. A mers Genu la ea. Când i-a deschis uşa, să nu o recunoască.  Plânsă, palidă, slăbită, până şi vocea îi era schimbată. A făcut un  pas şi i-a căzut moale în braţe. A pus-o pe canapea, a aprins toate luminile şi,  fără să-şi scoată haina  îmblănită, şi-a luat  un scaun şi  i s-a aşezat la căpătâi. A vrut să-i ia capul în mâini, dar ea şi l-a tras îngrozită. -Să nu mă atingi!!! -Dar, iubito… -Ce cauţi aici? Locul tău nu e aici! A izbucnit în plâns, de fapt mai mult suspina,  simţea  că i-a secat izvorul lacrimilor. El şi-a scos haina, a mai stins din lumini, s-a întins lângă ea pe canapea şi a luat-o în braţe. După un timp corpul inert s-a oprit din suspinat, s-a liniştit şi apoi s-a auzit doar respiraţia ei regulată, întreruptă din când  în când de un suspin sau de un geamăt. Într-un târziu a adormit şi el. Nu ştie cât a dormit, dar s-a trezit cu senzaţia că cineva se joacă cu părul lui. A deschis ochii, şi-a dat seama unde se află. A auzit şi vocea şoptită  a Tatianei. -…şi n-am mai putut  răbda. Erai atât de aproape şi, totodată, atât de departe de mine. V-am văzut cum aţi ieşit pe poarta de la vilă şi v-am urmărit  până aţi intrat în parc. Eraţi atât de fericiţi, vorbeaţi toţi deodată, vă întrerupeaţi unul pe altul, nu existaţi decât voi pe lumea asta. Eu eram pe celălalt trotuar şi  dacă aţi fi întors privirea, m-aţi fi văzut. Fetelor îmbrăcate ca după revistele de modă, li se citea fericirea pe chip. O familie fericită. Eu,o intrusă. Ce căutam acolo?  Nu ştiu cum am ajuns acasă, cum m-am dezbrăcat şi m-am urcat în pat. Nu ştiu cât am dormit. M-a trezit telefonul mobil.Am sărit repede, am zburat spre telefon,  crezând că mă suni tu, că vrei să-mi faci urarea de Anul nou.  Dar,vai! era altcineva. Nu am răspuns. Nu simţeam nimic, parcă pluteam. A, parcă aveam gâtul uscat şi am pus sticla de apă minerală   la gură şi am băut din ea până  mi-a căzut  din mână. Nu am mai  adormit  şi am rememorat toate momentele trăite împreună.  De când te-am întâmpinat  la aeroport cu  doi ani şi jumătate în urmă  şi până acum trei săptămâni, când ţi-au venit  soţia şi fiica. Şi mi-am dat seama că între noi totul a fost minciună. Ai jucat teatru cu mine, aşa cum joci  şi cu soţia ta. Nu m-ai iubit  nici pe mine, nici pe ea.  Te-ai jucat cu noi de-a dragostea,  aşa cum se joacă copiii de-a mama şi de-a tata. În viaţa ta  ai iubit cu adevărat o singură femeie. Şi încă o mai iubeşti.  Pe nemţoaică, colega ta de liceu. Am înţeles asta  după cum ai reacţionat la piesa de teatru „Simfonia  poloneză” .  Asta  m-a înduioşat.  Mi s-a făcut milă de tine şi am vrut să te consolez, dar nu în felul în care au evoluat lucrurile între noi. M-am jucat cu focul şi m-am ars. Şi acum mă căiesc amarnic.  Nu neg, am trăit multe clipe fericite cu tine.Şi atunci uitam cine eşti, uitam cine sunt şi mă lăsam dusă de val. Eram orbită de dragoste. Doream să primesc, dar şi să ofer dragoste. Voiam să iubesc şi să fiu iubită.  N u e bine să forţezi soarta  pentru că iată ce păţeşti. Şi a fost o vreme când îmi doream atât de mult un copil de la tine! Ştiam că vei pleca, că nu poţi fi al meu, dar voiam să te păstrez prin copilul  nostru. Nu aş fi avut nici o pretenţie de la tine, l-aş fi crescut şi educat eu. El  ar fi dat sens vieţii mele. Dar m-am trezit la timp. Poate era mai bine dacă nu mă trezeam.Sau nu mă mai trezeam deloc. -Iubito,eu… -Sigur,tu. În cuplul nostru a contat un singur partener.Tu. Egoistul de tine. Să-ţi fie ţie bine, să nu se afle de tine, tu nu poţi, tu nu trebuie… Genu era năucit de ceea ce auzea. -Dar te iubesc. – Nu te cred. La tine nu e dragoste, este iluzia dragostei. Şi nu mai pot eu să iubesc. Am sufletul uscat. Sunt atât de obosită. Ultimele cuvinte le-a spus în minte şi a căzut într-un somn letargic. Genu s-a sculat, a acoperit-o  cu  pledul  şi a deschis ferestrele. În timp ce făcea ordine în bucătărie a sunat mobilul său. Era Doiniţa. -De ce nu ai răspuns la telefon, tati? Ai păţit ceva cu maşina? -Nu, dar sunt la rafinărie. A luat telefonul Tina. -Au apărut probleme  la rafinărie cât ai lipsit tu? -Nu, dar trebuia să mă asigur că totul e bine. Voi cum aţi ajuns? -Normal. La aeroport  ne-a aşteptat buni cu mamele.Voiam să-ţi mulţumim încă o dată  că ne-ai asigurat un sejur atât de plăcut. Îmi pare bine că l-am cunoscut pe  Mister. Cu un om ca el treci Iordanul . L-am rugat să te vegheze. Nu te superi, nu? -Nu-nu. El este prietenul meu mai mare. Îmi spune când dom’ inginer, când dom’ director, când măi flăcău. Ne amuzăm teribil. Genu a închis ferestrele şi a sunat-o pe Valentina Ivanovna. Îi ştia numărul, că la schimbul de locuinţă a preluat fiecare telefonul celeilate. Profesoara ştia ceva engleză. -La mulţi ani, Valentina Ivanovna! Sănătate şi viaţă lungă.       -O-o-o! Domnu’ inginer? Mulţumesc-mulţumesc.La muţi ani! -Vă rog să veniţi puţin la noi. -Dar nu e prea târziu? -Tatiana nu se simte  bine. -Vin acum. S-a uitat şi ea la Tatiana, Genu i-a povestit totul şi bătrânica  i-a aruncat o privire plină de reproş. -De aceea nu am văzut-o zilele astea şi nici nu a răspuns la telefon. Trebuie să chemăm Skoraia Pomoşci. Nu e  glumă. -Nu ştiu dacă  este  bine să mă găsească aici, a vrut să se eschiveze Genu. -Nu.nu. Rămâneţi.V-am chemat eu, doar sunteţi şeful ei. Salvarea a venit repede. Doctorul se aştepta la o comă alcoolică, cum  a mai avut câteva în tura lui. Când a văzut despre ce e vorba, s-a uitat cu subînţeles la Genu. -A avut un şoc nervos şi se pare că nu a mâncat nimic de câteva zile. Nu e timp de pierdut. O ducem la spital  şi o punem pe perfuzii. Va avea nevoie de însoţitor. Mergeţi Dv., bunicuţo?  Iar către Genu: Ne daţi numărul  Dv. de telefon, în caz de ceva? Fără să spună nimic, Genu i-a întins cartea sa de vizită. Şi i-a dat-o şi  Valentinei  Ivanovna. Când a aflat necazul, Mister a clătinat îngândurat din cap. -Era de aşteptat, săraca de ea. Să dea Domnul să treacă  uşor prin asta. Şi noi. Pe la prânz Genu a fost sunat  de  Valentina Ivanovna. Vorbea de pe mobilul Tatianei. -Şi-a revenit.E încă sub perfuzie. -Poate să vorbească cu mine? Tatiana a auzit şi a întors faţa spre perete. -Doarme. -Şi o mai ţin mult acolo? -Nu au venit încă rezultatele de la analize. Dacă o mută pe secţie, de acolo îţi dă drumu’ numai după  ce te faci bine. Aşa e la noi. Din spital te duci direct la serviciu. -Poate îi dă drumul acasă şi angajăm o infirmieră să o îngrijească. Şi vă rog să staţi  lângă ea. -Fiţi liniştit. O iubesc ca pe fiica mea. La prânz au mutat-o pe secţie.  La Ginecologie. Misterul s-a lămurit când a venit asistenta cu fişa. -Se pare că pacienta noastră e un pic gravidă. În prima lună. Îl  anunţaţi Dv. pe tată?  Sau e necunoscut? -Îl anunţ eu, fiţi liniştită. -Semnaţi aici. Când a aflat că este însărcinată, Tatiana a devenit stană de piatră. Apoi obrajii au început să prindă culoare, ochii i s-au aprins. -Doamne, mi-ai ascultat ruga!  Dar de ce aşa târziu? Apoi a pus-o pe Valentina Ivanovna  să jure că nu va vorbi  nimănui de sarcină. Cu atât mai mult lui Genu. Încă nu ştie dacă va păstra sarcina, asta este  doar problema ei şi numai a ei. -Să nu-ţi  ucizi copilul,  fata mamei. Eu am făcut greşeala asta când eram în anul întâi de facultate şi nu am mai putut rămâne grea. Toată viaţa am regretat. Păstrează  copilul. Dacă el nu-l recunoaşte sau va pleca, te ajut eu să-l creşti. Va fi  copilul nostru. L-aş iubi ca pe copilul meu nenăscut. Dacă nu ne descurcăm cu banii, vindem garsoniera şi ne mutăm împreună. Dacă nu, îi va rămâne lui   garsoniera când voi pleca după Andriuşa al meu. Tatiana nu  zicea nimic, dar ochii îi înotau  în lacrimi. Plângea de fericire? De nenoroc? Genu a mai sunat de două ori, insistând  să vorbească cu ea, dar s-a lovit de acelaşi refuz categoric. S-a oferit să vină la spital, însă bunicuţa i-a explicat  că  este   carantină şi că nu sunt permise vizitele pe secţii. Şi nu a vrut să-i dea nici  numele spitalului. Genu a  înţeles, în sfârşit, că Tatiana  nu vrea să-l  mai vadă. Seara Tatiana a luat  un somnifer puternic şi a avut un somn liniştit. Fără vise a dormit şi Valentina Ivanovna în patul ei de acasă. Pacienta  ieşise din criză şi nu mai avea nevoie de însoţitor.Pentru orice eventualitate,  bunicuţa  şi-a lăsat numărul de telefon. Până dimineaţă, când  va veni să aducă  un borcan cu roşii murate; aflând  că e gravidă,  fata mamei a început să aibă  greţuri. (…)

     (Fragment din romanul „JOCUL  CU  FOCUL” de Mihai Maxim , Ed. SEMNE, Buc. 2021)