Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

FRÂNTURI DE VEȘNICIE 

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

FRÂNTURI DE VEȘNICIE

Primit pentru publicare: 19 Nov. 2018
Autor: Constantin P. POPESCU
Prefața cărții apărută și lansată la Asociația Scriitorilor de Limba Română, Montreal, pe 17 noiembrie 2018 

Publicat: 20 Nov. 2018

Editor: Ion ISTRATE

E-un fel de bucurie cu plângere divină

Nu întâmplător am ales acest vers pentru un (posibil) motto al prefeței pentru volumul de poezii scris de Lia Filofteia Ruse. Din poemele autoarei se desprind fiorii unei adânci melancolii, reverberând amintiri în sufletul ei; clipe care trec totdeauna, așa cum trec toate clipele, cu excepția clipelor poeziei, care poartă magica forță de a le surprinde – și cuprinde – în cuvânt. Ivite pe neașteptate din elementele de decor ce o înconjoară, din undele parcă fermecate ale unui vis, Lia Filofteia Ruse trăiește în poeziile d-sale farmecul stării momentului, conștientă de rezonanțele pe care amintirile i le provoacă în suflet: Viclean mărește visul distanța și-o reduce, / Apar frânturi de viață și iarăși se ascund / E moale seara! Și… nostalgia dulce / Se luminează în vârtejul în care mă afund (Luciri de reverie). Există în poeziile poetei o continuă legătură cu natura, un fel de chemare la înțelegere, o formă de comunicare non-verbală a elementelor ei, ca un răspuns demult și îndelung așteptat: Ce suavă poveste!… Mai știi cum cădea / Ploaia toamnei în gri și tăcerea din ea? / Dans de vânt am simțit și în crânguri de dor / Clipele săreau, din ceas, cu pasul ușor… (O poveste). Silabele curg și hohotesc mărunt în versuri, culorile nu mai sunt doar senzații vizuale, ci plutesc cu adevărat, acoperite de vălurile unui timp care se dezvăluie, înlănțuind nostalgiile și clipele prezente peste tot în creația poetei. Astfel, clipa devine frântură de veșnicie și prilej de exprimare poetică: Ploua, de sus, cu clipe aurite, sau Frumoase clipe se leagănă-n zare, ori E un semn al firii ! Vremea e nebună / Macină clipe.

În întregul cuprins al volumului este prezent timpul atotputernic. După cum am subliniat deja, energia tainică a percepției timpului, în mod diferit în starea de veghe față de vis, este cheia senzațiilor de contractare sau de dilatare (emoțională) a lui. Timpul pare astfel ceva viu, modelat de legi elastice și de emoțiile ce prind contur și conștiință de sine prin mijlocirea poeziei. Cu toate că motivele poeziei Liei Filofteia Ruse sunt mai degrabă contemplative, însoțind freamătul pe care îl simte sufletul înaintea minunilor naturii, nu lipsesc anumite chemări neexplicite la meditații mai profunde, chiar asupra unor mari motive poetice, cum sunt dragostea, viața, timpul: M-așez sub hohot izbucnit! / Caisul știe despre tine, / Cheamă-amintirea să m-aline! / Sub gene,-ncet, roua-a-nflorit… / Pe-obrazul clipei cu ochi goi, / Privirea-ți blândă  îmi vine-n gând, / În poala brizei cad flori pe rând / Ca-ntr-o poemă cu noi doi… Timpul este modulatorul unor întâmplări pe care numai el le poate plămădi, călăuzi, vindeca, îndrepta, stăpâni, întâmplări care par să conducă spre o anume idee de fatalitate. Poeta reușește să surprindă acest fapt: Timpul ciudat din care ieșeau întrebări… / Cineva nevăzut îngrămădea absolut totul. / Clipa cu sâmburele pur în gură / Învârtea neîntrerupt, / Într-o sârbă de culori / Modul de a fi (Arena vieții). Poezia pare a fi uneori foarte aproape de un simplu joc, fără a fi însă astfel; pare mai degrabă o vrajă, un descântec sau un farmec vechi devenit conștient: Ți-aș scrie!… nu știu dacă pot / Să torc, din dor, fir de cerneală, / Ți-aș scrie-așa, dintr-o sminteală, / Din basmul meu, să-nțelegi tot… (Ți-aș scrie). Apar uneori senzațiile sumbre ale toamnelor târzii și reci, Când tăcerea-i spartă-n coarnele unui vânt, bine transmise emoțional cititorului, sau bucuriile primăverii, pe care le găsim încă de la începutul volumului, în poeziile intitulate Culori de mai (în timp ce persistă în priviri, prin frumoasa lumină a reînnoirii naturii, când tic-tacul sângelui bate) sau Era-ntr-o vreme și 13 Mai.

Depărtarea de țară, dorul de locurile și întâmplările vieții de acasă își află un binemeritat loc în cuprinsul volumului, în special în poezia Țara. Prilejuită de parada desfășurată de ziua națională, Prin labirintul dulce al graiului străbun / Bat inimile noastre înmiresmând serbarea, / Argintul, acestei zile, sclipește acum / Reverberând istoria și neuitarea, poezia trezește la viață amintiri neprețuite, care se ivesc și sunt conștientizate în clipe (din nou, clipele) care nu pot fi șterse din memoria celui îndepărtat de pământul unde a cunoscut lumina nașterii, pământul de neuitat pe care frământările, uneori crude, ale vieții l-au constrâns să-l părăsească. Prin vers, acest pământ devine parcă mai bogat.

Mă fac toamnă târzie… primăvară am fost… / – Foșnitoare iubire peste viața mea – / Și clipele de azi, să le scriu, au un rost: / În față, speranță, îndărăt, mică stea… (Mică stea), ne mărturisește poeta, ca o formă de mulțumire nevăzută a dragostei. Regăsim în poemele volumului o undă de tandrețe caldă, o formă de blândețe a versului care învăluie lectura, regăsind astfel farmecul unui stil care ar putea părea desuet unora, dar care, în realitate, e deosebit de plăcut, de ușor de înțeles și descifrat, mai cu seamă într-o vreme când poezia contemporană lasă impresia că se zbuciumă în căutarea cu orice preț a unei noi originalități de exprimare. Este aceasta o posibilă – și poate necesară – reîntoarcere la fiorul primordial al poeziei, la starea de conștiință a frumuseții pure. Iată un fragment sugestiv: Un alt gând împlinit, alintări ca de crin / Înfrunzind armonii pe iubirea din noi, / Într-o foame de vis, într-o sete de ploi / De viori și de dans și de timp trecut lin (13 Mai).

Doresc din tot sufletul mult succes poetei Lia Filofteia Ruse, care se află în clipa înflorită din poem, în acest volum, pe calea unei noi și reușite etape a împlinirii creatoare.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5