Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Impresii după Frica din adâncuri

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 5 (125), Mai 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Impresii după Frica din adâncuri

Primit pentru publicare: 26 Mai 2019
Autor: Simina LAZĂR HUSER
Publicat: 28 Mai 2019
© Simina Lazăr Huser, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Frica vine din adâncuri, roman semnat de Vasile LEFTER

Am descoperit cartea dvs. și vă mulțumesc. Am descoperit visul unui umanist, cultura unui pasionat de literatură, lumea unui român care ar dori tot ce e mai frumos pentru țara lui.   Ba chiar am făcut o călătorie pe potecile pe care le colindasem și eu odinioară în Bucegi.   Mi s-au trezit în minte amintiri uitate cu miros de brad și pământ reavăn. (Căci trebuie să știți, mirosul pădurilor din România nu este același ca al celor din Franța; este mai pătrunzător. Mai ales primăvara, când iarba reînvie după hibernarea din iarnă. Aici nu prea este zăpadă; iarba nu se reînnoiește cu adevărat și, probabil de aceea, nu-și schimbă mirosul.)
Da ! Romanul dvs. invită  cititorul la excursii în munții românești. Dar și la excursii intelectuale în cultura universală. Căci în spatele personajului principal se ghicește profesorul de literatură, publicistul, scriitorul, hispanistul și iubitorul de cultură : Vasile Lefter, care-și îndeamnă elevii sa pășească pe potecile cunoașterii. Se simt de altfel și câteva pasaje autobiografice, dar nu asta e important, ci firul narațiunii.
Pe măsură ce citeam, eu mă simțeam intrând într-un basm modern. Sau într-un vis. Un vis frumos, un vis umanist, un vis cu speranța unei împliniri. Mă cufundasem în basm si începusem să cred într-un miracol final.
Dar visurile se sfârșesc și în general, trezirea bruscă  spre o realitate mohorâtă nu e prea plăcută. Iar în viața, visurile umaniste nu se împlinesc, deoarece unele persoane pun interesele personale mai presus decât interesele colective, iar unora le face plăcere să tragă în jos pe cei ce ar putea reuși. Așa e și în cartea dvs. care transpune într-un vis, ceea ce se întâmplă din păcate în realitate. E un fel de paralelă și sfârșitul nu putea fi decât trist. Am remarcat și un pasaj care mi-a adus aminte de ideile lui tata cu teoria lui Nietzsche modificată  (oameni și sub-oameni).
Din cauze personale, pe mine romanul dvs. m-a tulburat extrem de mult; nu am dormit o săptămână după ce l-am citit.  Într-un fel, am făcut o paralelă între mine și fiul din Spania a profesorului Burlacu (respectând proporțiile).  Și eu as fi vrut să fac ceva pentru orașul meu, dar nu am reușit. Însă nu din vina altora, ci din cauza prostiei mele, ceea ce este și mai trist (căci nu am nici o scuză față de propria mea conștiință).  Remușcările mele sunt cu atât mai mari, cu cât știu că doar eu sunt de vină. Nu mai știu dacă v-am povestit secvența.
Plănuisem mai demult să fac o fundație cu un muzeu de tapiserie în partea din față a casei unde am trăit noi. Dar am ratat cumpărarea casei din față (din prostie, absolut din prostie, deși aveam toate condițiile și posibilitățile) și apoi proiectul nu s-a mai putut realiza. La vernisaj, doamna directoare Aurica Ichim a pomenit ceva de un eventual muzeu al tapiseriei… (nu știu dacă ați ascultat înregistrarea..) Dar totul e pierdut…. Îmi vine să plâng când mă gândesc și sunt neputincioasă.
Așa că am fost în realitate foarte tristă la intrarea tapiseriilor mamei mele, Gabriela Moga Lazăr la Muzeul Municipal. Nu am considerat aceasta ca fiind un succes, ci dimpotrivă, a fost o soluție disperată. Sunt tristă și gândesc că nu mi-am împlinit menirea.  Mă gândesc tot timpul si nu văd nici o soluție.

Iată că romanul dvs. a atins coardele cele mai sensibile ale ființei mele.  O mare reușită, o carte interesantă pentru cei ce iubesc frumosul !
Vă felicit și vă urez multe cărți frumoase, succese în toate domeniile și multă, multă sănătate.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.587 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5