Gruia COJOCARU

Într-o străfulgerare de gând, m-am folosit într-o oarecare măsură de titlul romanului de referință a lui John Steinbeck – Fructele mâniei – în încercarea de descifrare a unor elemente (sper) esențiale din existența rostuită pe Pământ, la ceasul când anul se rotunjește agonizant. Un soi de bilanț, care, în funcție de structura interioară, experiența de viață și consum cultural, conturează un portret, ce se metamorfozează dinspre culorile calde spre cele sumbre, dar și invers.

Anul 2021 se apropie voios de final. Dincolo de un horcăit smintit, mi-e cu neputință să deslușesc în cupa sa motive luminoase. La niciun nivel. Da, era loc și de mai rău, ca în acea pildă în care, la auzul veștii că un individ a murit subit într-un accident, replica unui guru de ocazie a fost:

– Se putea și mai rău!
– Cum, mai rău decât moartea?! vine iritat întrebarea.
– Da, a dat colțul iute, dar cum ar fi fost ca, înainte de final, să fi fost jupuit, emasculat, eviscerat… gama e largă, specialiști destoinici găsim pe toate ulițele istoriei, atât  în spațiul asiatic, cât și în cel occidental. Nu coborâm însă până-ntr-acolo, că-ntre timp omenirea a descoperit că, prin manipularea creierelor, poți obține beneficii la care Teroarea n-a avut vreodată acces.

Așadar, dacă excludem preludiul reasamblării sferelor de influență globale – cu tot ansamblul de elemente politico-militare rostogolite agresiv – observăm presiunea pe care statele lumii, prin decidenții săi, o exercită progresiv asupra indivizilor de doi ani încoace. Firește că la scară globală, din punct de vedere istoric, viața unui individ, ori a unei generații nu înseamnă nimic, pentru că, de pildă, nu mergi în Egipt, la piramide, să identifici sudoarea și sângele miilor de nenorociți, care și-au lăsat oasele sub blocuri de piatră, ci vrei să contempli un crâmpei din bijuteriile civilizației antice. Totuși, viața ta, a mea, a fiecăruia dintre noi contează în regim de microcosmos mai mult decât jumătate de planetă, ucisă de un eventual cataclism. Și-aș zice că deja-s generos…

Nu te grăbi să-mi înfierezi egoismul! Dacă totuși mă judeci cu asprime, amintește-ți de câte ori ți l-ai amintit pe cel în mizerie și suferință, atunci când musteai suveran în plăcere?!.. Apoi, în ce măsură ești dispus să renunți la bunurile tale – toate, nu doar la vechiturile care așteaptă tomberonul! – pentru binele comun?… Vezi, dacă umanitatea s-ar mistui, dar cercul persoanelor esențiale din viața ta n-ar fi afectat în vreun fel, n-ai avea nicio suferință reală!

– Eiii, exagerezi, nici chiar așa!…

– Da?!… Atunci de ce-ți reprimi cu greu lacrimile, când un bolid i-a zdrobit țeasta câinelui preferat, iar în fața masacrelor din Irak, Siria, Libia, Yemen, Rwanda, Pakistan – lista e abia atinsă – n-ai nicio problemă, dimpotrivă, mănânci, bei, faci amor, dacă mai poți și ai cu cine?! Dezbracă-te de haina socială a ipocriziei și vezi că zero barat înseamnă pentru tine toată durerea exterioară! Evident că în roata destinului, când îți vine rândul, ceilalți vor fi la fel de traumatizați de tragedia ta… Și a mea, desigur!

Gata cu divagarea! N-am avut nicicând vreo încredere în vreo instituție a statului român. Nici înainte de decembrie ’89, nici după. (Las Biserica în pace – și-a văzut de treaba ei în orice vremuri.) Trei decenii însă am avut un aliat rezonabil: mass-media! Nu toată, întotdeauna a existat parte a presei apropiată de puterea zilei, dar, pentru a fi credibil consumată, era (oarecum) critică la derapajele cretinoide ale decidenților. Au fost însă, până la începutul anului 2020, foarte mulți jurnaliști onești, care-au servit cauza Adevărului, indiferent de culoarea dominantă din Palatul Victoria și Palatul Cotroceni. După anul 2020 s-a rupt totul. Verticalitatea jurnalistului de carieră a apus! Motivul? Arginții livrați generos din visteria guvernamentală pentru susținerea campaniei de impunere a restricțiilor în noua pandemie și cea privind vaccinarea împotriva COVID-19. Fenomenul este mondial, fiecare trust media fiind retribuit  în funcție de rating. De aici agresivitatea jurnaliștilor în susținerea cauzei. Cu cât erau mai incisivi și mai creativi în manipularea maselor, cu atât creștea dimensiunea calupului de lei/euro! (O parte din bani au venit direct de la Bruxelles, dovadă sunt clipurile publicitare din formatul televiziunilor de stat și a celor comerciale!).

Clientul e stăpânul nostru – asta o știu și copiii de grădiniță. Vrei un clip publicitar video pentru o porție de r….t, nu-i nicio problemă, în mass-media demersul e la fel de apetisant financiar precum ar fi, de pildă, revelarea  minunii de viață dintr-o sticlă de apă, dezlegată înțelept lângă o baterie de vin sec, Fetească Neagră eventual. Așa se face că, acceptând suportul financiar al decidenților, mass-media s-a decredibilizat iremediabil. Ruptura dintre decidenții susținuți de presă și bună parte a populației, care refuză vaccinarea, e atât de evidentă încât, peste tot în lume, au avut și au loc proteste, unele violente, reprimate brutal de dulăii puterii. Afirmația, finalizată interogativ – S-au vaccinat 300 de milioane de persoane din Uniunea Europeană, pentru c-au înțeles că doar astfel putem avea o viață liberă, voi, ceilalți, de ce nu sunteți responsabili?! – e de un cinism care m-ar scoate din minți, dacă n-aș avea la îndemână instrumentul numit SARCASM!

– Bă, deștepților, voi ăștia luminați, credeți că cel care ajunge să se vaccineze – în afara cazurilor pe care le-am evidențiat în alte materiale – vă apreciază sau uită vreodată că i-ați pus sula-n coaste și l-ați obligat să se injecteze, pentru că altfel (tot voi!) îl împiedicați să călătorească, să aibă acces în diverse spații și-i îngrădeați dreptul la muncă?!!! Știți voi că aproape  toți medicii pe care-i cunosc se gândesc cu groază la efectele următoarei doze de vaccin, iar unii deja apelează la tratamente naturiste și de acupunctură pentru a contracara efectele adverse?! Eu însumi, dacă voi spori turma vaccinaților, credeți că voi uita cumva actul impus?… NU, voi urî cu toată mânia și ferocitatea pe cei care mi-au impus injectarea, mă voi urî și pe mine însumi dac-am cedat! Stau însă și mă-ntreb: ce simte nevaccinatul din Austria, unde – în numele drepturilor omului, cântate imbecil de democrație –  după amendă îl așteaptă închisoarea, dacă refuză injectarea?! (Gulagul sovietic era criminal, penitenciarul austriac pregătit pentru nevaccinați e oază de parfum de levănțică! – mă prind mai greu, așa-i cu esticii, dragi occidentali!…). Iar Austria e pe post de berbece, artileria grea în Europa coboară din Germania, unde deja cancelarul Olaf  Scholz propune amenzi în cazul nevaccinaților.

…Tăvălugul sclaviei e în mișcare de doi ani. După un marș întins, înaintarea a devenit însă  anevoioasă.  De ce, s-au ivit munții și-s dificil de escaladat? Nu, libertatea crescută vertical a fost ucisă, în schimb au rezistat (încă) nepervertite zonele mlăștinoase ale ființării umane. Acolo, în spațiul tainic al omului simplu, libertatea încă pulsează. Pentru mulți dintre noi a început TREZIREA! Simt o bucurie sălbatică – cu greu cenzurată – când, în diverse cercuri sociale, aud voci care spun: regret că m-am vaccinat, nu mai fac nicio doză!!! Aici nu are nicio relevanță cauza, ci doar concluzia!

Cu speranța eliberării de sub tiraniile de orice tip, mi-ar plăcea să știu că anul 2022 va aduce pentru noi, pasagerii temporari ai Terrei, bogăție de sănătate, pâine rotundă pe masă și un strop de iubire, necontaminat de serul ipocriziei. La mulți ani luminoși!