Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Frumuşica, jud. Botoşani. Obiceiuri de Crăciun

Text preluat din ,,Monografia Comunei Frumuşica”, nepublicată
Autor: prof. Mihai PALAGHIA

Frumuşica, jud. Botoşani

Obiceiuri de Crăciun

Încă de pe la jumătatea lunii noiembrie se sărbează „ Lăsatul ((lăsata) secului, când se fac, de obicei, colţunaşi (chiroşte), stropiţi din belşug cu ţuică şi vin, care la această dată e liniştit („ limpezit, aşezat), familiile, în general, grupându-se, după rudenii, vecini etc.
A doua zi este „ Spolocania ”, când oamenii se dreg, dar fiind prima zi de post, nu se mănâncă de frupt.
Sărbătorile de iarnă începeau (şi încep) pe de-adevăratelea din luna decembrie, respectiv cu Sf. Nicolae.
Postul durează până la 25 decembrie, dată la care totdeauna este Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale ortodocşilor.
Pe toată perioada sfintelor sărbători de iarnă, dar mai ales în zilele de Crăciun şi Anul Nou se schimbă vizite între rude şi cunoscuţi, fiind mese întinse şi cinste, de cele mai multe ori făcându-se reciproc şi cadouri.
Aceste sărbători, de iarnă, se terminau şi (se termină) după Bobotează şi Sf.Ioan Botezătorul, cu sărbătoarea Sfântului „ Ioan Gură de Aur”  şi, mai ales, a Sfinţilor „Vasile,  Grigore şi Ion ”, după care se fac nunţi.
„ După aceste zile fastuoase vremea curge firesc, spre a împlini alte rosturi ale vieţii.
Intervalul de acum până la începerea postului mare (al Paştilor), numit „ câşlegi ”, este un timp al nunţilor, când se întemeiază noile familii tinere, multe dintre ele izvorâte din farmecul zilelor şi tainele iubirii înflorite în solemnitatea sărbătorilor de iarnă, clipe ce ne transpun în lumea legendară a esenţelor şi ne copleşesc inima de nostalgie şi nedumerire !
Când neamul nostru are o zestre spirituală atât de bogată, de ce renunţăm la fascinaţia ei ca să îmbrăţişăm „ moda nouă ”, fără discernământ, a sărbătorilor de aiurea, cu nume străine, pe care nici graiul, nici condeiul nu le au la îndemână ? ” (Din articolul „ La casele luminate ale lui Crăciun cel Bătrân ”, de Liviu Ioani,” Tribuna Învăţământului ”de pe 25 dec. 2000-14 ian. 2001)
În lunile de iarnă decembrie – ianuarie şi locuitorii comunei Frumuşica merg din sărbătoare în sărbătoare , încă înainte de jumătatea lui decembrie şi până spre jumătatea lui ianuarie fiind aşa numitele „ sărbători de iarnă ”.
Şi în raza satelor comunei Frumuşica , prin obiceiurile populare premergătoare Naşterii Domnului , Crăciunului , ca, de altfel , şi prin celebrarea propriu-zisă , această sărbătoare este percepută ca o împlinire generatoare de bucurie , trăită de întreaga obşte , ea având rânduieli a căror împlinire contribuie la precizarea semnificaţiei acestui eveniment din perspectivă creştină .
Şi aici , ca şi prin alte părţi , dimensiunea de spectacol şi de petrecere se asociază cu semnificaţii iniţiatice , educati- ve , sociale şi de altă natură .
Astfel , predominanţa valorilor culturale , etice etc., în raport cu cele de agrement , se relevă foarte bine  în obiceiurile caracteristice acestor sate , în această perioadă .
Prevestirea sfintelor mari sărbători creştine de iarnă o fac , mai întâi , zilele de post.
Aparţinând practicilor de cult , prin care biserica reglementează conduita individuală a enoriaşilor , practica postitului este corelată cu raţiunea umană , pământească , a unei vieţi cumpătate din punct de vedere biologic şi menţinute sub stare de veghe asupra sinelui  , din punct de vedere spiritual , deci o terapie biologică , intelectuală şi morală .
În acest sens , preceptele educative arată că „ hrana existenţială ”, „ pâinea cea de toate zilele ”, este irelevantă fără dimensiunea etică , adică moralitatea noastră de zi cu zi , pentru afirmarea eternelor virtuţi umane : dreptatea , adevărul,  cinstea , respectul , buna-cuviinţă etc.
Prevestirea marii taine e , de asemenea , şi prin noaptea spre 6 decembrie , ziua Sfântului Nicolae , aşa-numitul moş Nicolae , prin darurile ce le aduce copiilor , în încălţăminte .
Cu câteva săptămâni înaintea Crăciunului , unii vârstnici , în general mai bătrâni şi mai săraci , dar şi unii copii , puţini la număr , de obicei în grupe de câte 2-3 , îşi pregăteau , unii dintre ei , copii , încă îşi mai pregătesc , unele colinde  religioase , cântece de stea etc.
Cu câteva zile înaintea acestei foarte mari sărbători preoţii şi dascălii bisericilor umblau şi continuă să umble din casă în casă , vestind naşterea Domnului .
De „ Ignat ” în întregul satelor se auzeau şi se aud ţipetele porcilor , din care urma a se pregăti bunătăţi pentru Sfintele Sărbători : mai întâi , după pârlire şi jupuire , şoricii , apoi cârnaţii , care se vor atârna în pod la afumat , jumările în grăsime, puse în chiupuri de lut , răciturile ( piftia ) , toba, caltaboşii , fleicile sau şniţelele , şunca etc.
Dincolo de raţiuni utilitare , practica tăierii porcului are la bază credinţe străvechi în eficienţa acestui ritual , acest ansamblu fiind încheiat printr-o masă comună : „pomana”sau „praznicul porcului ”, masă la care participau , pe lângă familia în cauză , şi cei ce au lucrat la tăierea porcului , vecinii şi rudele de aproape , friptura fiind stropită din belşug cu ţuică , dublu rafinată, şi vinuiri foarte bune ( albe , gălbui,   roz , roşii sau negre ”.
Copiii se bucurau cu acest prilej şi pentru că umflau băşica porcului şi se jucau cu ea , precum cu o minge sau un balon .
Nu lipsea „ turta cu  juflă ”, care se prepară din seminţe de cânepă şi in , care bătute în piuă dau un lapte , ce se pune , cu zahăr , între turte , puse una peste alta , lăsându-se apoi câteva zile la înmuiat , însiropat etc.
În altă variantă aceste seminţe se prăjeau şi se băteau în chiuă , până deveneau un fel de halva .
Se punea produsul obţinut la fiert şi se scotea o cremă foarte fină , ce se îndulcea cu zahăr tos , adesea vaniliat .
Din făină albă , de cea mai bună calitate , se făceau nişte turte foarte subţiri , coapte pe plită .
Turta se tăia sau se rupea în bucăţi mai mici , se făcea un strat din ele şi se punea din această cremă , întinsă uniform , strat după strat , după care se dădea la răcoare , mai multe zile , pentru înmuiere , însiropare etc.
Din turtele făcute , o parte se făceau cu miez de nucă , dat prin maşină şi amestecat cu zahăr , madea care se punea între turte , puse tot una peste alta şi umezite , apoi puse la răcoare câteva zile .
În acest context , se aştepta preotul cu Ajunul , cu icoana Naşterii Domnului .
Când venea preotul , se auzea de departe : „ 0 , ni – ho-  ho , la Crăciun , iar la Bobotează : „ O , chi , ra , leisa ! ” .
Înainte de a se săruta Sfânta Cruce , se punea un fuior de cânepă sau un prosop în jurul Sfintei Cruci şi apoi aceasta era sărutată .
Fuiorul sau prosopul simbolizau apele Iordanului , în care s-a botezat Mântuitorul .
Se dădeau un colac mai mare , frumos , şi o modestă sumă de bani .
Pe masă se puneau mere , pere , colaci , nuci , o cană cu vin , juflă , prăjituri , de care nu se atingea nimeni decât după ce gusta preotul din ele şi pleca  , deci după binecuvântarea lor .
În ultimul timp pe masă sunt puse chiar şi citrice : portocale , mandarine , clementine , sau banane , cafea etc.
Cu câteva zile înainte de Ajun , se zice că moş Crăciun trece pe la copiii cuminţi şi le lasă câte un brăduţ , acesta fiind un semn preţios că va veni şi în Ajunul Crăciunului cu daruri multe .
În majoritatea caselor se simte emoţia  împodobirii bradului de Crăciun , cu ghirlande de beteală sclipitoare , fulgi de vată , beculeţe luminate şi mişcătoare , prin instalaţii electrice,  şi altele , precum globuleţe şi cadouri , în special dulciuri .
Cadourile pentru copii , şi nu numai , vor fi găsite în dimineaţa primei zile de Crăciun , spre bucuria şi fericirea tuturor .
Se simt deja gustul răciturilor ( piftiei ) , al sărmăluţelor de casă , în foi de viţă de vie sau de varză murată , mirosul cozonacilor din cuptor şi altele , toate relevând bucuria nemărginită a naşterii lui Iisus , liniştea sufletească profundă , desăvârşită , pacea şi căldura din sufletele şi casele noastre , pregătite de sărbătoare etc.
Cei menţionaţi mai sus , cu excepţia principalilor oameni ai bisericii, în ajunul Crăciunului , seara , cu clopoţei şi crengi de brad,  îmbrăcaţi frumos , îi colindă pe cei apropiaţi , vecini şi rude , dar şi în general pe cei gospodari din satele comunei , la geamurile sau uşile acestora .
Aceste colinde , prin conţinutul lor , prin felul în care se cântă , exprimă bogăţia , bunătatea şi fericirea sufletească a poporului nostru .
Ele se cântă în fiecare an , nefiind uitate niciodată , ba mai mult decât atât au început tot mai mult să fie în atenţia a tot mai mulţi rapsozi şi interpreţi de frunte ai muzicii noastre populare .
Originea colindelor se pierde în lungul veacurilor , cuvântul „ colind( ă ) ” , ca şi „ a colinda ” şi „ dor ”,  fiind inclus şi în dicţionarul UNESCO .
În ultimele decenii ale secolului al XX-lea şi odată cu intrarea în primele decenii ale secolului al XXI-lea , tinerii , maturii şi bătrânii nu mai colindă , în schimb a crescut numărul copiilor care practică acest obicei , mai mult pentru recompense materiale , dar şi impulsionaţi de radio-televiziune , care susţine tot mai mult aceste obiceiuri tradiţionale .
Textele , de obicei , erau vechi , mai rar modificate , de către unii ticluitori sau creatori locali , şi se refereau în primul rând la naşterea Pruncului , a Mântuitorului Iisus .
Cu toate acestea , în satele comunei Frumuşica acest obicei a apărut destul de târziu , fiind şi destul de slab reprezentat , abia după revoluţia din decembrie 1989 fiind ceva mai mult întărit şi consecvent , după modelul altor comune şi după radio-televiziune , presa scrisă etc.
Naşterea Mântuitorului reprezentând o renaştere şi a comunităţilor săteşti la care ne referim , dar şi a recoltei , colindătorii erau răsplătiţi în primul rând cu ceea ce ţinea de recoltă , ca o urare pentru noul an : colaci , mere , pere , gutui, nuci , prune uscate,  iar în ultimii ani doar în mod excepţional colaci şi fructe şi mai ales bani .
În anii de după 2005 , au fost organizate şi foarte bine pregătite grupuri vocale de colindători de către preoţii bisericilor din parohiile comunei , acestea  colindând şi în bisericile respective , dar participând şi la unele programe în şcoli şi chiar la unele concursuri intercomunale .
Astfel a fost cel de la Casa de Cultură din oraşul Flămînzi , din duminica premergătoare Crăciunului , la care au participat astfel de formaţii ale preoţilor Toma Vamanu , din Vlădeni-Deal , şi Florin Vamanu , din Frumuşica , dar valoarea tezaurului folcloric , inclusiv religios , trebuie cunoscută şi preţuită de către copii de la o vârstă cât mai fragedă , şi aceasta şi printr-o mai bună colaborare a şcolii cu biserica .
Cu totul deosebite şi pentru sătenii comunei Frumuşica au fost şi rămân slujbele de Crăciun .
Bine reprezentate erau însă şi cântecele de stea şi luceafăr,  ce se efectuau ziua , în zilele de Crăciun , de către grupuri de câte 2-3 copii , care aveau asupra lor şi obiectele ce reprezentau aştrii respectivi .
Acestea vesteau naşterea Domnului şi  simbolizau felul în care se orientau magii spre locul unde s-a născut Iisus .
De aceea , stelele şi luceferii aveau , de obicei , şi un globuleţ , cu zurgălău sau clopoţel , după cum apare Dumnezeu ţinându-l în mână , în unele picturi etc.
Toate acestea erau frumos ornate , cu hârtie creponată , zigzaguri de beteală luminoasă , flori multicolore , oglinzi , spre a avea frumuseţea , luminozitatea şi strălucireadeosebite.
Nu este loc pentru tristeţe în ziua în care se naşte viaţa care distruge frica morţii şi dă bucuria promisiunilor veşnice .
Aceste obiecte erau confecţionate din lemn , în formă de stea , cu mai multe colţuri, cu o iconiţă în mijloc , în centrul cadrului, luceafărul fiind cel mai impresionant , deoarece era ca o scăriţă din lemn , compusă din fragmente flexibile , cu două capete – lopăţele sau mânere , la extremitatea de jos , care , când erau apropiate de mânuitorul respectiv , făceau ca partea superioară , care uneori , în ultimii ani , avea şi un beculeţ , întreţinut de o baterie sau lanternă , să se ridice până la lampă şi apoi la becul din casă .
Între Crăciun şi Anul Nou există o pauză , de câteva zile , când copiii lasă colindele şi cântecele de stea şi învaţă sau repetă frumoase urături , pe care le vor spune pe la case în Ajunul Anului Nou .

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Dumitru Ivan spune:

    Felicitări Domnului profesor Mihai Palaghia, pentru modul în care prezintă acest minunat peisaj al satului moldovean din judeţul Botoşani.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5