ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicolae CORNESCIAN

Fuziuni

Acum doar o singură umbră se desprinde de noi.
O umbră goală şi mult mai uşoară decât aerul
plin de pământ mieriu, modelat de vânt. Plin de forme
învelite în fum şi ceva ce capătă tente celeste,
de negăsit pe nici un plaur cunoscut. Acum,
când nimic nu mai e la fel de real
cum părea atunci când doar anticipam
tocmai acest prezent.

Altceva se infiltrează în văzduh. Rămâne imponderabil
şi la fel de prezent ca şi în alte dăţi. Precis
şi inevitabil. Ceva mult mai clar decât tot ce se poate zări
în împrejurări înveterate.  Ceva eteric, precum sticla
denaturând lumini desprinse de privirile noastre. Ceva
ce ar putea fi orice, însă e doar lipsa necesară
delimitării diversităţii de existenţe reale.

Persistă pretutindeni. Ne obligă să credem
că suntem alţii. Cei ce tindem să fim când nu mai izbutim
să deosebim amintirile de speranţe. Când tot ce-am trăit
e la fel de rocambolesc precum tot ce doream. Chiar şi acum,
când vrem să fim altundeva, cu toate că oglinzile din vitrine
încă ne mai reflectă umbra ambelor umbre, unite
într-o singură atrapă. Sticloasă. Plină de aer azuriu şi ceva
ce nici măcar nu se poate imagina. Dar există chiar şi acum,
când nimic nu mai e la fel de prezent
cum părea atunci când doar presupuneam această realitate.

Această proiecţie a recifului oglindit
pe pânza luminii fragede. Când trupurile noastre plutesc
până la malul amurgului, unde, din depărtări tot mai izolate,
alţii privesc doar o singură siluetă.