Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    GALERIILE ,,ŞTEFAN LUCHIAN” – ,,FORŢA MOTORIE” ÎN CULTURA BOTOŞĂNEANĂ – EXPOZIȚIA GABRIELEI MOGA LAZĂR

    ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
    Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
    GALERIILE ,,ŞTEFAN LUCHIAN”  – ,,FORŢA MOTORIE” ÎN CULTURA BOTOŞĂNEANĂ –
    Primit pentru publicare: 23 nov. 2009
    Autor: Ion ISTRATE
    Actualizare: 11 sept.2016
    Republicare: 07 Sept. 2018, în semn de Omagiu artistei plastice Gabriela MOGA LAZĂR
    A
    stăzi la Muzeul Municipal Iași, ora 17:00 –  Vernisaj, Expoziția de tapiserii a artistei plastice Gabriela Moga Lazăr
    .
    .
    .
    .
    Începând cu a doua jumătate a lunii octombrie a.c. publicul botoșănean este impresionat de forța cu care conducerea Muzeului Județean Botoșani resuscitează activitatea Galeriei de Artă ,,Ștefan Luchian”, iar iubitorii de cultură sunt încântați de conținutul acțiunilor organizate, aici, parcă anume pentru a se recupera ceea ce s-a pierdut atât cât au durat lucrările de renovare a lăcașului.
    Prima a fost expoziția ,,retro” a artistului Petre Achițenie organizată la redeschiderea activității Galeriilor ,,Ștefan Luchian”, 16 octombrie 2009. Un numeros public, iubitor de artă, a fost prezent admirând operele expuse. Printre invitați au fost reputatul critic şi istoric de artă, Valentin Ciucă, și Ionuţ Achiţenie, fiul marelui pictor botoşănean.
    Petre Achițenie este autorul frescei din Sala Mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoșani, a picturii de la intrare în Biserica Uspenia şi a peste 300 de lucrări de artă – picturi -, care au fost donate Muzeului Judeţean Botoșani.
    Directorul Muzeului Judeţean Botoşani, prof. Lucica Pârvan, a ținut să facă precizarea că „Muzeul poate să mai organizeze încă două sau trei expoziţii interesante cu lucrările artistului, Petre Achiţenie…”, făcând asta, pentru a contrazice zvonurile răuvoitoare privind integritatea colecției artistului donată instituției pe care o conduce.
    Reputatul critic de artă Valentin Ciucă a apreciat că opera lui Petre Achițenie este asemuită de publicul botoșănean cu perfecţiunea unui Grigorescu și a rugat autoritățile botoșănene ,,… pentru că am experienţă de la Iaşi, să reintroducem în obişnuinţă ideea de a denumi noile străzi cu numele marilor creatori, a celor care marchează o dimensiune în estetic. Să nu ezitaţi şi să aprobaţi în comisia de cultură ca numele Petre Achiţenie să fie dat unei străzi, centrale dacă se poate”.
    Deschisă sâmbătă, 7 noiembrie 2009, expoziția  venerabilei doamne profesor – artist Gabriela Moga Lazăr, stabilită la Paris, este a două acțiune culturală, inspirată și oportună de altminteri, organizată de Muzeul Județean Botoșani în această perioadă. Artista Gabriela Moga Lazăr, cunoscută şi apreciată, atât în ţară cât şi peste hotare, pentru „excelenţa tapiseriilor”, este, pe bună dreptate, „o mesageră a sufletului românesc”.
    Gabriela Moga Lazăr s-a născut în 1926, lângă Cluj, unde și-a făcut și studiile, specializându-se în arta tapițeriei. A lucrat, apoi, în vechea capitală a Moldovei – Iași. Ca profesor în domeniul tapițeriei și în cooperare cu Emilia Pavel – etnograf -, a dezvoltat un nou curent în arta și tapiseria românească făcând legătura între arta modernă și arta populară. Prezent la deschiderea expoziției, Prof. Univ. Dr., Gheorghe Macarie, remarca: ,,…în viziunea Gabrielei Moga Lazar tapiseria devine o artă de sinteză, însușindu-și un câmp ornamental vast, revendicabil nu numai covorului moldovenesc, ci și tuturor țesăturilor noastre, precum si ornamenticii celorlalte sectoare ale artei populare româneşti. Stăpânind un limbaj aparte și pe deplin constituit, tapiseriile expuse au tangențe vizibile cu o artă vecină cu pictura. Întâlnim aceeaşi aspiraţie spre claritate, echilibrul în compoziție, măsură și ritm, dar mai presus de toate, preocuparea vizibilă de a armoniza culorile; nu atât energiile lor integrale, cât nuanțele acestora.”
    Tapiseriile Gabrielei Moga Lazăr țesute pe verticală respectă o axă de simetrie și se supun unor reguli: de repetare, de alternanță și de paralelism, unde se alege o cromatică discretă, bazată pe degradeuri și utilizarea alternantă a golurilor și plinurilor. Grija pentru culorile utilizate, pentru grosimea lânii sau pentru calitățile tactile ale firelor se manifestă de asemenea în lucrările de concepție figurativă. Un exemplu al măiestriei sale este portretul marelui poet român – Eminescu –, realizat dintr-un subtil amestec de tonuri și semi-tonuri de alb și brumăriu (culorile naturale ele lânii) și lucrat cu fir gros în stilul vechiului țol românesc. Colecția sa de tablouri cuprinde și portrete ale altor personalități din istoria și cultura românească (Cuza, Creangă etc.) sau din cultura franceză (Victor Hugo, Balzac). Ţesătura artistei devine și mai expresivă atunci când e vorba de persoane apropiate sufletește (Mama, Tata etc.). Tapiseriile Gabrielei Moga Lazăr, de diferite dimensiuni, au calitatea de a se integra armonios în interioarele moderne, răspunzând, astfel, ambiției declarată de artistă de a înfrumuseța cotidianul vieții noastre, reînviind o artă de mult timp uitată.
    Concomitent cu deschiderea expoziției Gabrielei Moga Lazăr, fericită coincidență, a avut loc lansarea catalogului etnografic ,,Țesături – Alesături: Păretarul, Lăicerul, Scoarța”, autor Steliana BĂLTUȚĂ, apărut la Editura Agata. Doamna Lucica Pârvan, directorul Muzeului județean Botoșani, și muzeograful Gheorghe Median au apreciat valoarea artistică a albumului și munca depusă de autor pentru realizarea acestuia. Așa cum a reieșit din cuvântul autoarei:
    ,,CATALOGUL DE COLECŢIE, prezentat publicului, este un document de studiu pentru oricare dintre domeniile muzeale. Este în acelaşi timp şi un document ce valorifică şi face cunoscut un patrimoniu.
    Creaţia materială şi spirituală populară conturează o civilizaţie care impresionează şi uimeşte prin arta şi frumuseţea sa.
    Arhitectura, prelucrarea lemnului, prelucrarea metalelor, ceramica, sumănăritul, cojocăritul, ţesutul, obiceiurile populare ale vieţii de familie şi cele de peste an, încondeierea ouălor, portul sătesc tradiţional, interiorul de locuinţă cu mobilierul şi obiectele de uz casnic fac parte din componentele culturii unui popor.
    De o frumuseţe aparte s-au dovedit a fi printre piesele de interior, păretarul, lăicerul, scoarţa, ţesute şi alese atât din fire vegetale cât şi din lână, unde imaginaţia meşterelor a creat o adevărată artă prin motivele decorative şi elementele care alcătuiesc diferite compoziţii, puse în valoare şi prin cromatica armonioasă şi echilibrată la cele de secol XIX şi la explozia de culori la cele de secol XX.
    Putem afirma că printre ţesăturile folosite în interiorul de locuinţă, pe lângă cele de bumbac, in şi cânepă (feţe de masă, „prostiri” – cearceafuri de pat şi culme, feţe de pernă), un rol deosebit îl au ţesăturile din lână cu utilitate diversă: pentru decorarea interiorului (pe perete, pe pat, pe laiţe, bănci); pe lada de zestre constituind dota fetei de măritat; pentru ritualul de nuntă la iertăciune şi cununie; pentru ritualul de înmormântare, la obiceiurile de iarnă, pentru costumul cerbului şi caprei cu covor, la jocurile referitoare la fertilitatea agrară şi a turmelor în NOUL AN.
    La fel ca şi celelalte piese din întreaga artă populară, ţesăturile şi alesăturile au o multitudine de motive decorative, începând de la cele mai simple în „scaune”, „vrâste”, mergând spre cele mai complexe – motive geometrice („zig-zag”, pătrat, romb, linie frântă), motive vegetale („pomul vieţii”), motive „avimorfe” (păsările uneori ca simboluri ale sufletelor celor plecaţi în „lumea de dincolo”), motive „zoomorfe” (animale diverse – cal, cerb, căprioară, ied); motive „antropomorfe” (copii, femei, bărbaţi, ducând uneori spre stilizarea comparată – femeia şi bărbatul floare).
    Este o lume pe aceste ţesuturi – alesături, este creaţia autentică a meşterelor care au avut doar talentul nativ, spiritul de observaţie ascuţit şi inspiraţia în momentul alegerii temei (subiectului), este în final, arta ilustrată a satului.
    Referindu-se la ţesăturile de lână în studiul „KOBOPUЛ МOЛДOBEHECK” („COVORUL MOLDOVENESC”) tipărit în 1990 la Editura Timpul din Chişinău, autorii Valenmun Zelenciuc şi Elena Postolachi, afirmă: „CHENARUL UNUI COVOR E ASEMENEA UNEI PORŢI DESCHISE, POFTINDU-I PE TOŢI SĂ INTRE ÎN ŢARA FRUMOSULUI” (traducerea noastră).
    Aşa cum afirmam şi la început, publicarea cataloagelor de colecţie este necesară pentru că ea oferă imaginea completă a unui patrimoniu dintr-un muzeu sau dintr-o colecţie particulară.
    Acum câtva timp în urmă am dactilografiat textul şi am realizat fotografii alb-negru pentru un catalog care cuprindea ţesături-alesături ale patrimoniului Secţiei de etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani, material netipărit.
    Ideea de a relua iniţiativa realizării catalogului, a revenit în momentul când noi piese foarte preţioase pentru arta populară românească sub aspect artistic şi documentar – etnografic au intrat în inventar.
    Frumoasele păretare, lăicere, scoarţe de la sfârşitul secolului al XIX – lea şi primul sfert al secolului XX au trezit interesul şi au fost prezentate marelui public în expoziţia permanentă şi în expoziţii temporare.
    Catalogul cuprinde date care se referă la provenienţa covoarelor, la dimensiuni, la cromatică, la imaginile ţesute – alese, şi la detaliile decorative.
    Pe lângă piesele la care ne-am referit, catalogul mai cuprinde câteva ţesături realizate în anii 2000 – 2004 ca dovadă a continuităţii acestui meşteşug.
    Decorul de pe ţesăturile recente este realizat de către femei, din lână în culori naturale (alb, gri, maro, negru). Aceste nuanţe sunt uneori asociate cu fire vopsite vegetal cu flori de tei, coji de ceapă, coji de nuci verzi.
    În secolul al XIX-lea, ţesăturile de lână erau realizate din fire naturale şi fire vopsite vegetal, dar la sfârşit de secol XIX şi în secolul XX, apar firele vopsite în culori chimice, care încep să domine, în gama cromatică.
    Această perioadă se caracterizează prin existenţa a două extreme între care paleta cromatică este diversificată de la ţesături cu fire naturale (nevopsite), la cele vopsite vegetal (cu până la trei sau mai multe plante), şi până la ţesături cu o cromatică foarte bogată, unde armonia suferă, şi unde culorile nu se mai supun unor reguli artistice. În ultimul caz, ţesătoarele recurg şi la cumpărarea firelor gata vopsite, a firelor sintetice (artificiale) strident colorate, cu care înlocuiesc, fără ca ele să fie preocupate în acest sens, armonia cromatică, cu stridenţa.
    De aceea, nu este întâmplător faptul că filologul cercetător de excepţie care este Doamna Dinuţa Marin, născută în zona Botoşani, a apreciat că: „Dispunerea armonioasă a culorilor, se face la şcoala naturii şi a talentului”. (Dinuţa Marin, „NICOLAE IORGA ŞI CREAŢIA POPULARĂ”, Bucureşti, 1986)


    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5