Primit pentru publicare: 15 nov.2014
Autor: Gheorghe MEDIAN

Postat: 16 nov.2014

Gânduri de autor: Ovidiu Chelaru

(prefața cărții ,,Himere și speranțe” – poezii, Ed. Agata,2014)

Am în faţă, în manuscris, o nouă carte, a veşnicului tânăr creator de poezie, Ovidiu Chelaru. Lectura ei, de abia terminată, mi-a relevat un autor de cu totul altă factură, decât cel cunoscut din scrierile anterioare, mai puţin exuberant, mai grav, şi pentru întâia oară, în mod vădit, preocupat de propria-i persoană.

Este, un fapt firesc, dacă ţinem seama de faptul că, după mai bine de 80 de ani de viaţă, ultimii marcaţi de un efort intelectual ieşit din comun, al cărui rod îl constituie publicarea a 21 volume de proză şi poezie, a intervenit inevitabil uzura. Constatând acest fapt, poetul a decis să-şi acorde un moment de răgaz, alegând, fără să aibă altă opţiune, ca loc al odihnei şi refacerii, câteva din clinicile medicale din Botoşani şi Iaşi.

Şederea aici, între oameni marcaţi de suferinţă, i-a devoalat o faţetă aspră şi dureroasă a existenţei multora dintre semenii săi, pe care până atunci nu o bănuia sau nu şi-o închipuia astfel, căreia i-a dat expresie poetică. Un întreg capitol al volumului este dedicat vieţii în spital, poeziile redând teama şi disperarea sa şi nu numai în faţa bolii. „Colegi de suferinţă”, „Patul groazei”, „Cifra nouă”, „Dezolant”, „A treia zi”, „Himere şi speranţe”, sunt doar câteva dintre acestea.

În această ambianţă, Ovidiu Chelaru a găsit timp să cugete asupra sa, a locului şi rostului său în lume, ca om şi ca poet. Şi a făcut-o cu temei, întorcându-şi gândurile spre îndelungii ani care au trecut, marcându-i existenţa, spre părinţii plecaţi de demult în eternitate şi nu în ultimul rând spre prietenii şi colegii de generaţie, tot mai puţini cu fiecare an.

Readucerea lor în amintire, i-a relevat faptul că, omul este trecător şi că nimic şi nimeni nu este etern. Conştient de aceasta, poetul nu se lasă copleşit de tristeţe, dorindu-şi să mai trăiască, cel puţin atât timp cât mai poate crea:

Ideea dispariţiei fizice, a ruperii de lume, de cei dragi, este abordată în multe din poeziile acestui volum, între care: „La moartea mea”, „Moarte”, „Sorocul”, „Presimt”, „Insomnii”, „Zboară timpul”, „Veni-va vremea”, „Zigzaguri”, „În fiecare răsărit”, „Furat de gânduri”, „Neputinţa”.

Rezolvând problema propriului destin, Ovidiu Chelaru reintră între zidurile cetăţii, abordând ca în multe din volumele anterioare, teme diverse: natura („Prin grădini încă-i lumină”, „Melancolie de toamnă”, „Eterna iarnă”, „Bate vânt de primăvară”, „Neaua florilor”, etc.), dragostea: („În visele de azi”, „54 de primăveri”), bucuria sufletească prilejuită de sărbătorile creştine: („Prima zi de Paşti”, „Lumina învierii”, „Spiritul Floriilor”, „Spiritul Crăciunului”), glosează pe tema realităţilor politice, sociale şi economice de azi („Şcoli, biserici, crâşme”, „Turnul Babel”, „Mariajul”, „Zeii noştri”) sau aduce elogii unor confraţi din lumea literară a Botoşanilor: Dan Cristescu („Viaţa ca un poem”), Dorel Mihai Gaftoneanu („Un talent”) şi Silvia Lazarovici („Privilegiu”).

Scrise în ultimii doi ani, ultimile în primăvara şi vara anului 2013, poeziile domnului Ovidiu Chelaru, dincolo de tonul pesimist, justificat de problemele neprevăzute cu care s-a confruntat, ne demonstrează că prolificul creator este departe de a se retrage din lumea scrisului. O va face, că puterea creatoare nu are limite de timp, de spaţiu şi cu atât mai puţin de vârstă. Îl aşteptăm, prin urmare, cu noi volume şi suntem siguri că ele vor veni, pentru că, poetul mai are multe de spus şi la vârsta respectabilă la care a ajuns, ca puţini alţii, are curajul să o facă.

 Noiembrie 2013
Prof. Gheorghe Median