Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Gânduri la început de drum

În concretul vieţii mele cotidiene, am conştientizat, devreme, cu întreaga mea fiinţǎ, trecerea timpului; faptul cǎ anii care ne sunt daţi sunt numǎraţi, cǎ în faţa fiecǎruia dintre noi nu stǎ un timp infinit, ci un timp limitat. Este aici, desigur, un nobil mobil al întâlnirii în paginile acestei reviste-raţiunea ei primordialǎ. Admiţând apriori marea vorbǎ a lui Iorga: „Eşti tu însuţi prin ceea ce pǎstrezi din sufletul celor pe care i-ai cunoscut”, recunoşti, totodatǎ un adevǎr peremptoriu: mintea treptat-treptat se adapteazǎ subiectului cu care a fost pusǎ în contact şi se face asemenea celor ce este obişnuitǎ sǎ întâlneascǎ şi sǎ adore. Cǎci, la drept vorbind (vǎdit, incontestabil), omul nu se poate înǎlţa mai sus de ţinta sau de idealul de puritate, de bunǎtate şi adevǎr pe care l-a pus singur în calea vieţii sale. Astfel, ca atare, e vorba de a cunoaşte acest ideal şi a lua, deci, act de grava întrebare: Ce preţ mai are viaţa noastrǎ, dacǎ se îndepǎrteazǎ de oameni şi ce valoare are acea puritate, dacǎ se transformǎ într-o presiune şi nu se exercitǎ într-o simpatie asupra altora? Aceasta, fiindcǎ spunea acelaşi Iorga: „Şi, în viaţǎ, în simţire, în scris, în gând, când te uiţi mai bine, rǎmâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lǎsat de la tine, ce ai jertfit”.

 

                Dacǎ, aşa cum spunea odatǎ Antoine de Saint Exupery – „mǎreţia unui talent este înainte de toate acela de a uni oamenii”, profesiunea de scriitor nu îşi arogǎ, ci îşi recunoaşte cu modestie coram populo, adicǎ în public, înalt şi fǎrǎ teamǎ aceastǎ mǎreţie. Fericim pe cei care în viaţǎ o cultivǎ, felicitǎm pe cei care cred în ea…

                Când volens – nolens bagi de seamǎ cum azi, fǎrǎ veste, dispare distanţa dintre ucenic şi dascǎl şi apare în schimb, în mod inevitabil, în locul ei relaţia, firesc normalǎ, dintre om şi om, pari covârşit de o înaltǎ aleasǎ satisfacţie, cu atât mai mult cu cât, prin însǎşi ivirea noastrǎ în lume, aşa zicând ab ovo – oameni suntem.

                De ce revista „Luceafǎrul” la Botoşani? De-aici porni „Luceafǎrul”… Deoarece Botoşaniul a exercitat mereu asupra celor ce l-au cunoscut mai îndeaproape, şi, cu atât mai mult asupra celor care trǎiesc în sânul sǎu, un farmec deosebit de puternic… Nici un alt oraş nu se încorporeazǎ mai mult şi mai strâns în trecutul existenţelor noastre individuale, ca acesta. În nici un altul, trecutul lui nu se amestecǎ mai mult cu al nostru. Astfel, Botoşaniul nu e o localitate oarecare, cǎtre care cineva îşi întoarce gândul cu plǎcere sau cu înduioşare. Pentru cei ce îşi leagǎ sufletul lor de sufletul lui, Botoşaniul e ca o fiinţǎ vie, a cǎrei formǎ, a cǎrei voce, a cǎrei privire trǎiesc în amintirea noastrǎ dincolo de timp şi stǎpânesc gândurile noastre, fǎrǎ putinţǎ de împotrivire… Botoşaniul însǎ nu este amintire, ci convieţuire, o prezenţǎ continuǎ în care cele vechi se înnoiesc mereu, într-un joc bizar. Botoşaniul face parte din tine; dacǎ ai zǎbovit în el cândva, e ca şi cum ţi-ar fi crescut deodatǎ aripi. Duci povara lor în spate, Botoşaniul le priveşte bǎtaia şi înǎlţimea zborului: mai aproape, mai departe de stele. Icoana Botoşaniului o duce strâns lipitǎ îndǎrǎtul pleoapelor, ca sǎ nu rǎmânǎ loc pentru lacrimi. Spune-mi, tu, când te întorci acasǎ, plângi? Ridic ochii spre cer: cerul acela în care Botoşaniul s-a rǎsturnat e ca un zarzǎr înflorit, în fiecare floare, un înger apǎrǎ o lumânare pânditǎ de vânt.

                E dificil actul creator?

                Cuvintele încep sǎ se aştearnǎ pe hârtie calde, molcome, liniştite, cǎpǎtând o notǎ melancolicǎ. Acest segment al vieţii noastre, laboratorul temeliei de idei, de cuvinte şi de fapte, a fost format, de multe ori, din seri prelungite pânǎ târziu, dar seri puse în slujba creaţiei. Drumul e lung şi anevoios, dǎtǎtor de sincope, creator de frǎmântǎri, gândindu-ne la impresia ce v-o facem vouǎ, cititorilor. Deseori ne tulburǎ întrebǎrile: oare e bine ce scriem?; oare o sǎ placǎ?; ce se va spune despre noi?… Gânduri, idei, ce iau proporţii, gânduri şi idei ce-şi cer dreptul lor la luminǎ. Din aceste motive trebuie sǎ ne grǎbim a le prinde zborul în paginile revistei „Luceafǎrul”. Trebuie sǎ procedǎm aşa, cǎci altfel se întorc în neantul pur de unde au venit, în ciuda faptului cǎ poposesc doar o clipǎ pe pagina gândului nostru. Pentru a le valorifica, trebuie sǎ ne agǎţǎm cu putere de ele, sǎ le strunim şi, astfel, sǎ metamorfozǎm proverbul „Ce poţi face azi, nu lǎsa pe mâine!” în unul nou: „Ideea cu care eşti binecuvântat acum, n-o lǎsa pe mai târziu!” Sǎ vǎ spun şi un secret… uneori ajungi sǎ nu fii atent la orice gândindu-te la lumea ta de idei şi de imagini, la ce mai poţi modifica, adǎuga, cizela. Cǎci, odatǎ ce începi a crea o lume nouǎ, aparte, nici nu observi ce repede zboarǎ timpul. Pentru a crea, considerǎm cǎ trebuie, în primul rând, harul pe care sǎ-l înfloreşti citind. Dacǎ nu citeşti, nu poţi face nimic, încetul cu încetul totul se pulverizeazǎ, se fǎrâmiţeazǎ şi se risipeşte în fragmentele începutului. Citind, îţi formezi vocabularul şi nu-ţi va fi foarte greu sǎ îţi gǎseşti cuvintele potrivite. Citind, capeţi imaginaţie şi îţi formezi propriile idei, devenind tu însuţi, cu propria ta creaţie, cu propria ta lume şi, ce fericire imensǎ vei simţi!…

                Ooo! Am spus CREAŢIE? Ce cuvânt mǎreţ! Oare mulţi îi percep adevǎrata conotaţie? Hei! Poate cu asta trebuie sǎ încep. Oricum, cititorule, nu uita cǎ şi tu poţi sǎ creezi, chiar dacǎ ţi se pare greu. Ne putem zice, în fond, fiecare astfel, nouǎ tuturor şi fiecare lui însuşi: Non ridere, non lugere, neque detestare, sed intelligere! Ceea ce s-ar zice, în limba noastrǎ de azi: Sǎ nu râzi, sǎ nu plângi, sǎ nu deteşti (urǎşti), ci sǎ înţelegi… degustând frumosul! – pe aceastǎ cale, cu ochii larg deschişi, sǎ-ţi luminezi încercǎrile tale literare.

 

Cezar Vasilescu

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.630 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5