Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Garda veche îşi pregăteşte viitorimea, Garda nouă este pregătită să ne ia locul


Garda veche îşi pregăteşte viitorimea,
Garda nouă este pregătită să ne ia locul
ION N. OPREA, Iaşi, octogenarul, la sfat  cu o  tânără speranţă

 

Oltean-Cosmina,by-INOCOSMINA MARCELA OLTEAN

din Subcetate-Harghita

 

Pentru început spune-ne ceva despre tine.

Mă numesc Cosmina Marcela Oltean, m-am născut în municipiul Topliţa, la 24 octombrie 1992, apoi, de la vârsta de 3 ani, m-am mutat împreună cu părinţii în localitatea Gălăuţaş, unde am urmat între 1999-2007 studiile primare la şcoala Generală Dumitru Gafton . Între 2007-2011 am studiat la Liceul ,,Miron Cristea’’ din Subcetate şi, în paralel, am urmat şcoala Populară de Arte din Topliţa.

Când şi cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru artă?

Mi se adresează des această întrebare şi mereu răspunsul meu este acelaşi: este greu de spus cu exactitate, cred că a fost în momentul în care am pus prima dată mâna pe un creion. Dar un lucru ştiu sigur: am început să desenez dinainte de a învăţa să scriu.

Cum ai încercat să-ţi dezvolţi în timp talentul?

Personal, niciodată nu am considerat că aş poseda un talent nemaipomenit şi nici acum un cred asta. Mult timp am negat că îmi face plăcere să fac artă, căci eu niciodată nu am desenat sau pictat privind actul ca o modalitate de relaxare, cum am auzit că afirmă unii. Era o activitate care mă consuma întrucât repetam la nesfârşit marea greşeală a începătorului: aceea de a încerca să copiez cât mai fidel realitatea, obiectiv care era greu de atins pentru nivelul meu de atunci. Mă supăram şi renunţam, apoi o luam de la capăt. Când am realizat singură că pentru a evolua e nevoie de mult exerciţiu, m-am mai liniştit, am început să fiu mai îngăduitoare cu mine însămi şi am observat că, în timp, am trecut de la un nivel spre următorul.

Cum a fost experienţa de licean?

După gimnaziu, am dat admitere la Liceul de Artă din Târgu-Mureş, unde am intrat cu medie bună, însă experienţa a fost scurtă, căci nu am făcut faţă dezrădăcinării timpurii, iar dorul de casă a învins. Am plecat fără să privesc în urmă, îndreptându-mă spre Liceul din Subcetate (specialitatea Matematică-Informatică), decizie pe care nu o regret pentru că azi cred că acolo era locul meu. Deşi mi-am găsit greu locul şi acolo, tot arta m-a salvat. M-am înscris la Şcoala de Arte, am început să particip la numeroase concursuri şcolare, judeţene şi naţionale, la îndrumarea d-nei profesoare Doina Dobreanu, concursuri la care rezultatele au început să fie din ce în ce mai bune, iar în timp lista de premii a devenit tot mai lungă. Am organizat expoziţii la liceu şi în curând toţi mă considerau drept ,,artista liceului’’. Mi-am descoperit atunci şi pasiunea pentru poezie. Aşa au fost anii mei de liceu: studiu, artă… Şi nu am dus dorul altor modalităţi de distracţie asemeni colegilor, cărora le era greu să înţeleagă asta

Cum a fost experienţa de licean?

Ce a urmat?

Multă agitaţie, căci urma Bacalaureatul. Apoi am depus dosar la Şcoala Postliceală Sanitară din Topliţa şi am plecat la Cluj-Napoca, să susţin examenul de admitere la Universitatea de Artă şi Design. Am trecut cu bine examenele, dar faptul că nu am câştigat un loc la buget m-a împiedicat să rămân, căci ,,arta e un lux’’ şi nu e deloc o exagerare. M-am întors la Topliţa şi am început cursurile Şcolii Postliceale Sanitare. La fel, nu eram convinsă la început că mi se potriveşte, dar timpul m-a contrazis. Am terminat primul an având cea mai mare medie din clasă şi am descoperit că mă descurc cu partea de medicină ce-i revine unui asistent, ba mai mult, că am aptitudinile necesare unui bun asistent medical. Dar chiar şi-aşa simţeam că-mi lipseşte ceva esenţial pentru a găsi linişte sufletească şi împlinire. În căutarea artei, m-am înscris la un curs de Design Interior, desfăşurat de către Institutul EUROCOR din Bucureşti, curs pe care l-am urmat cu drag şi în urma căruia am câştigat un certificat oficial de decorator de interioare. La Casa de Cultură a municipiului Topliţa m-am oferit voluntară, în ideea de a fi cât mai aproape de tot ceea ce înseamnă cultură. Acolo am predat copiilor pentru scurt timp Design vestimentar. Am început să împletesc Şcoala cu activităţi culturale: lansări de carte, vizionări de spectacole de teatru… Dar cel mai mult îmi doream o expoziţie la Casa de Cultură. Nu credeam că dorinţa se va împlini înzecit.

Cum s-a întâmplat asta?

Într-un mod neaşteptat. De fapt, de aici începe tot ce contează cu adevărat pentru mine: ascensiunea în activitatea mea artistică. Ideea e că mereu am făcut artă indiferent de situaţie şi de alegerile mele, niciodată nu am renunţat. Viaţa mereu m-a făcut să mă întorc pe drumul artei, pentru că o căutam în toate lucrurile. Am avut mult timp greşita concepţie că un om care nu şi-a dedicat tot timpul posibil studiind numai artă, dar face artă în felul lui, nu merită să se numească artist. Mă regăseam în această categorie, dar am auzit şi multe poveşti de viaţă a unor artişti adevăraţi, cu un talent pur, dar necizelat de vreo şcoală în domeniu, care susţineau că arta i-a scos din impas în perioade mai grele ale vieţii. Aşa am înţeles puterea miraculoasă a artei. Povestea mea începe astfel: o prietenă, membră în Asociaţia Literară ,,Buna Vestire’’, din Miercurea-Ciuc, m-a invitat la o lansare de carte la Topliţa a poetului  Ionel Simota, preşedintele Asociaţiei. Îi trimisesem anterior câteva poezii poetului Ionel Simota,după ce în liceu participasem la primul meu concurs de poezie şi la care am obţinut premiul I. Domnia sa a considerat „bune” poeziile mele şi m-a încurajat să continui. Lansarea a fost momentul în care am avut bucuria de a face cunoştinţă cu poetul Ionel Simota, cu scriitorul şi jurnalistul Ştefan Danciu şi cu epigramistul Gheorghe Filip. Dl. Simota m-a invitat să iau parte la şedinţele de cenaclu, la Miercurea-Ciuc, ceea ce am şi făcut.

Şi în ce mod a influenţat activitatea din cadrul cenaclului ascensiunea ta artistică?

Când i-am mărturisit domnului Ionel Simota că ,,sunt mai bună la desen decât la poezie’’, mi-a cerut mapa cu lucrări. Văzându-le, domnul Danciu a spus ,,ar trebui să organizăm o expoziţie’’. Au fost cu toţii de acord. Eu m-am pus serios pe lucru şi pe 4 decembrie 2012 am avut Cosmina,Oprea [640x480]prima expoziţie, la Cercul Militar din Miercurea-Ciuc, după care au urmat altele, în aceeaşi locaţie, dar şi la Subcetate, Topliţa, Cluj-Napoca şi Ciucea, locuri unde, spre surprinderea mea, au fost foarte apreciate. Între timp am devenit membră a cenaclului, iar luna aceasta împlinesc deja 1 an de la înscriere.

Am început colaborări cu reviste precum ,,Cetatea Culturală”- Cluj, ,,Gând Românesc”- Alba Iulia, ,,Vatra Veche”- Tg.Mureş, reviste care mi-au publicat ilustraţiile, iar desenele mele au apărut şi în cărţi precum ,,Lumina din fereastra şcolii” a d-nei profesoare Doina Dobreanu (2013), ,,Fiicele bătrânului an”(2013)- carte de colorat pentru copii cu poezii de Viorica Urzică, ilustrată integral cu desenele mele. Totodată am mai primit şi alte oferte, de pildă aceea de a scoate, în viitor, un album cu ilustraţiile mele.

Totodată am mai primit şi alte oferte, de pildă aceea de a scoate, în viitor, un album cu ilustraţiile mele.

Cum a fost primită arta ta de public şi ce critici ai primit?

A fost primită foarte bine. Într-o expoziţie de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, un domn a rămas uimit când m-a văzut, pentru că îmi văzuse lucrările înainte şi mi-a spus că se aştepta ca autoarea lor să fie o doamnă de cel puţin 40 de ani, cu experienţă de viaţă, căci în ele se găseşte ,,multă filozofie şi materializarea unor gânduri profunde’’. Am fost plăcut surprinsă să aud asta.

Ce alte ocupaţii mai ai?

Ei bine, un lucru ştiu sigur acum: am îndeletniciri dintre cele mai diverse, astfel încât nu mai am timp liber aproape deloc. Mă mir când aud tinerii care spun că se plictisesc. Pe lângă partea artistică, ce include poezia, desenul şi designul interior, mă ocup, fireşte, de ceea ce presupune Şcoala de asistenţi medicali, iar de curând am început şi un curs de prim ajutor, la care particip cu drag şi în urma căruia voi avea mai multe beneficii, printre care posibilitatea de a practica în cadrul serviciului de ambulanţă cu tot ce presupune acest lucru. Dar printre ocupaţiile mele se numără, nu în ultimul rând, jurnalismul. Scriu articole de presă pentru cotidianul nostru ,,Informaţia Harghitei’’, datorită încurajărilor d-lui Danciu şi buna voinţei  d-lui redactor-şef Mihail Groza, cărora doresc să le mulţumesc pe această cale. Îmi place să caut subiecte şi poveşti demne de a deveni subiectul unui nou articol. Am deja 1 an de când mi-au publicat primul articol şi simt cum creşte pasiunea mea pentru jurnalism. Acum, urmând sfaturile lui Ion N. Oprea, adică a dumneavoastră, şi a doamnei Ana Dumitrescu, public  grafică şi eseuri şi în revistele Luceafărul Botoşani şi Onyx, Dublin-Vaslui, mulţumindu-le conducerii celor două publicaţii şi dvs.  A, încă ceva, cu desenele mele au fost ilustrate cărţile „Darul vieţii: Dragostea”, şi „Astea-mi rămân” de Ion N. Oprea, Editura PIM, Iaşi, 2014.

Ce îţi mai doreşti?

Ca orice tânăr, noi oportunităţi de a realiza lucruri frumoase, doar că eu îmi doresc asta mai mult ca oricine. Vreau să duc tot ceea ce am început cât mai departe, vreau să pot face cât mai multe în artă şi jurnalism. Îmi doresc să fac lucruri remarcabile prin care să înving timpul şi prin care să trăiesc veşnic- asta e marea mea problemă şi pentru asta lupt zilnic, e gândul cu care mă trezesc şi cu care adorm. Este normal să fie aşa, cred eu, căci în minte îmi răsună mereu o afirmaţie înţeleaptă: ,,nu visa lucruri mărunte pentru că ele nu au puterea să mişte inimile oamenilor.’’  (Goethe)

Ar mai fi multe de spus în jurul fiecărui subiect în parte… Vă mulţumesc foarte mult pentru această ocazie unică. Pentru mine înseamnă mult!

***

(Din volumul în pregătire “Eternitatea ideilor în cărţile noastre”,  de Ion N. Oprea,  eseuri, recenzii, scrisori şi comentarii diverse în revistele literare, Editura PIM, Iaşi).                                                                                                                              



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5