Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    George Călinescu –personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române-103 ani de la naștere-Viața publicistului G.Călinescu

    George Călinescu –personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române-103 ani de la naștere
    -Viața publicistului G.Călinescu

     Critica literară  îl socotește pe G. Călinescu, drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu, Autorul  romanului “Enigma Otiliei “ a fost de asemenea istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române. S-a născut pe 19 iunie 1899 la Bucureşti sub numele de Gheorghe Vişan. A fost crescut de impiegatul cu responsabilitate  de ceferistul Constantin Călinescu şi de soţia sa, Maria, în casa cărora mama băiatului, Maria Vişan lucra ca menajeră. În 1907, mama sa natural, datorită situației materiale precară, acceptă ca soţii Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. A fost momentul în care numele său s-a schimbat în Gheorghe Călinescu şi aşa a rămas pe tot parcursul vieţii. Acesta fiind numele său oficial, scriitorul însuşi a evitat consecvent utilizarea prenumelui George. Şi-a semnat întodeauna articolele G. Călinescu, după o modă răspandită în perioada interbelică.

    Şi-a luat licenţa în litere în 1923 şi a plecat ulterior la Roma după ce a primit o bursă din partea Academiei Române.

    În 1929, s-a căsătorit cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Episodul foarte amuzant al primei întîlniri a celor doi viitori soţi este descris cu lux de amănunte în romanul Cartea nunţii.

    Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români şi după 1945 a publicat studii şi eseuri privind literatura universală. A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu.

    În 1953 îi apărea romanul “Bietul Ioanide”, iar din 1956 a avut o rubrică permanentă intitulată “Cronica optimistului” în săptămânalul cultural Contemporanul. Intelectual cu idei mai curând de stânga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea publica în Revista Fundațiilor Regale ode ditirambice la adresa monarhului, George Călinescu a aderat, încă de la sfârșitul lui 1944, la noua ideologie. El a fost directorul a trei dintre cele mai incisive publicații procomuniste din primii ani postbelici- „Tribuna Poporului”, „Națiunea” și „Lumea”.

    George Călinescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în legislaturile din perioada 1946-1965.[12]

    A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în China comunistă (Am fost în China nouă1953), publicându-și impresiile de călătorie în aceste două volume.

    Perioada aceasta poate fi subdivizată în trei etape:

    Perioada anilor 19481953, când criticul, deși raliat noului regim, este îndepărtat de la catedră, dar numit director la Institutul de Teorie Literară și Folclor, creat special pentru el, devenit după 1965 Institutul de Istorie și teorie literarăGeorge Călinescu. Devine membru al Academiei Republicii Populare Române în 1949.

    Un proces verbal al unei ședințe din 1951 a Secțiunii de Stiința Limbii Literatură și Arte s-a transformat într-un un document de istorie întunecată. Academicieni și intelectuali români de prima mînă,universitari cu greutate și pretenții participă la unul dintre cele mai anticulturale momente din istoria Academiei Romane:o dezbatere legată de opera lui Constantin Brancusi. Ea a avut loc în urma ofertei sculptorului român de a lăsa moșternire statului roman circa 200 de lucrari și atelierul sau din Impasse Ronsin no 10. Ademcienii și intelectualii români au respins oferta lui Brancusi și astfel o impoartantă parte a moștenirii Brancusi a ajuns în proprietatea statului francez. Ce a putut face politica din academicieni,din Academie și din arte vedem abia acum,cînd ”omul nou” s-a făcut praf iar ”viitorul luminos” din anii comunismului s-a întunecat demult. Printre acdemicienii care au votat împotriva lui Brâncuși au fost:Mihai Sadoveanu, I.Iordan, Camil Petrescu, G. Călinescu, Al.Rosetti, Al.Toma, G.Oprescu, V.Eftimiu, Geo Bogza, Al.Graur, I.Jalea, K.H.Zambacian, I.Panaitescu-Perpessicius,  Singurul care a refuzat să participe la această ședință a Academiei Române a fost Gala Galaction.

    Perioada 19531956, anii destalinizării hrușcioviene, în care însă România lui Gheorghiu-Dej nu se grăbește să urmeze exemplul Moscovei.

    Aceste evenimente politice îl găsesc pe Călinescu în faza încercării de creație a unor opere în stilul epocii, dar limbajul trădează imposibilitatea unei adaptări totale la stereotipiile din limba de lemn.

    În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începând cu 1956 revine în publicistică printr-o rubrică permanentă (Cronica optimistului) ținută în săptămânalul cultural Contemporanul.

     Începând cu anii 19551956 și până la moarte (12 martie 1965) se va bucura de aprecieri exclusiv pozitive pentru angajarea sa civică și activitatea de intelectual democrat din perioada interbelică. Își poate retipări aproape întreaga operă, cu excepția Istoriei sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru. Este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat.

    În anul 1961 l-am cunoscut pe G. Călinescu la o conferință despre Mihai Eminescu pe care a ținut-o la Universitatea București pe 15 ianuarie. Glasul său inconfundabil cu rezonanțe subțiri și flexibile nu am să-l uit niciodată. 

    În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopţii, a plecat în lumea umbrelor, lăsând ”o operă fundamentală pentru cultura poporului român” potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza. În fonoteca de aur de la Radio România a rămas mărturie înregistrarea discursului pe care George Călinescu l-a susţinut la Academia Română unde a fost sărbătorit la împlinirea a 60 de ani.

    Pe Str. George Calinescu nr. 53 în sectorul 1 al capitalei se află casa memorială George Călinescu. Corpul de casă construit după proiectul lui George Călinescu cuprinde două încăperi suprapuse – jos sufrageria, deasupra dormitorul.

    În grădina din faţa casei se afla un bazin, creaţia scriitorului cu jeturi de apă printre tufe de trandafiri, aflat sub crengile dudului din curte, în care erau agăţate colivii cu canari şi papagali. În curte, lângă gardul din stradă, este o căsuţă cu două odăi mici unde se retrăgea uneori scriitorul şi exersa la vioară fiind impresionat de rezonanţa pereţilor. De altfel Călinescu obişnuia să asculte muzica lui Beethoven, Bach sau Mozart, care îl inspirau să scrie şi mergea deseori la Ateneul Român, la diferite spectacole. În curte, ,,prietenii” scriitorului erau ,,Seneca” (o broască ţestoasă) şi ,,Fofeaza” (câinele său, care apare sub numele de ,,Stolt” în opera sa).

    În capătul curţii, este o parte din locuinţa sa – un salon, un mic hol şi o cameră folosită ca birou. Pe masa de scris se află stiloul deschis şi câteva rânduri din ,,Cronica optimistului”. Cărţile, multe la număr, sunt pe rafturi până în tavan, aşezate pe un singur rând. Biblioteca din casa memorială George Calinescu este o adevărată enciclopedie cu mai multe exemplare din literatura universală – de la hieroglifele chineze la cartea Evului Mediu, la Rilke, Valery şi poeţi tineri. George Calinescu avea o colecţie de autografe la care ţinea mult, iar biblioteca sa cuprinde şi ediţii rare de carte italiană, germană, franceză alături de opere ale poeţilor români.Am vizitat casa cristicului literar în anul 2015, pentru documentare pe când scriam la romanul “La braț cu Andromeda-Viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste “, cunoscând faptul că a existat o relație între G. Călinescu și Gib I. Mihăescu în perioada interbelică.

    Al.Florin Țene

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5