Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Gheorghe Bâgu, eroul vornicenean

Gh-Bagu,Dorohoi-Vorniceni [800x600]Gheorghe Bâgu eroul vornicenean,
intelectualul care a suferit mult toată viaţa
în închisorile comuniste şi mai târziu

D-l Gheorghe Bâgu, fiu prin rădăcinile sale strămoşeşti, ale satului Vorniceni, s-a născut la 20 aprilie 1924, la Dorohoi. Precizăm că are adânci rădăcini în Vorniceni prin bunicul şi străbunicul său, care au locuit toată viaţa în satul nostru. De altfel, cum îl veţi ,,descoperi’’ ca un intelectual desăvârşit, s-a interesat şi de etimologia antroponimului Bâgu. Interesant este că acest antroponim vine de la cuvântul românesc din Basarabia – BÂCU (apă curgătoare) – de pe unde s-au refugiat străbunicii, pe teritoriul de astăzi al României (în Moldova noastră). De altfel Dânsul a făcut precizarea aceasta cu ocazia vizitei recente pe care i-am făcut-o la Bucureşti cum că veniţi în România străbunicii şi chiar socrii săi au primit mult pământ (peste 20 ha).
M-am bucurat să stau de vorbă cu un vornicenean, de Dorohoi, la cei 88 de ani pe care-i are, ca şi cum aş fi sfătuit ,,cu unul de 40-50 de ani, dar atât’’ de sfătos, încât ne-ar fi trebuit (mie şi d-lui ing.Gheorghe Chirila, vornicenean, din Ploieşti, prin intermediul căruia l-am cunoscut) câteva zile să termin.
La-Gh-Bagu,Bucuresti,Gh-Chrila-si-Gherman [800x600]Din biografia lui se pot face câteva precizări, foarte importante, pentru ceea ce vom citi mai departe. Între 1931-1936 a urmat 5 clase primare la Şcoala nr. 2 Dorohoi iar între 1936-1944 a făcut Liceul Grigore Ghica Voievod Dorohoi. Între 1 iulie 1944 şi 30 noiembrie a făcut Şcoala de ofiţeri de cavalerie, la Sibiu după care de la 15 decembrie 1944 la 30 iunie 1948 a studiat la Facultatea de Ştiinţe, secţia Geologie Bucureşti. De la 14 octombrie 1948 la 9 martie 1951 a fost arestat şi condamnat, ca deţinut politic. Între 1 iulie 1951 şi 1 ianuarie 1984 a lucrat ca geolog la Comitetul Geologic (la I.S.E.M. şi I.P.E.G.). După 1984 este pensionar. S-a căsătorit în 1951 la 5 mai cu Didina Popuşoi studentă în anul III fizică – matematică, arestată şi ea pe 17 iunie 1948 şi eliberată la 17 iulie 1950. A fost iubită de d-l Bâgu Gheorghe pentru că era o fire blândă, inteligentă, cuminte. Au avut o singură fată (foarte frumoasă) Georgeta Badea care este doctor în Ştiinţe Medicale, mare chirurg în specialitatea obstetrică şi ginecologie, la Spitalul Universitar Bucureşti. La anii săi se bucură de un prestigiu aparte având o varietate de lucrări publicate. Spicuim câteva dintre ele, fie studii proprii, fie în colaborare cu alţi specialişti:
1)Bâgu Gh. şi Ionescu V. – ,,Documentaţie geologică privind lucrările de explorare pentru nisipurile albe de la Miorcani’’ (1959)
2)Chelărescu Al., Nichita O., Bâgu Gh. – ,,Zăcământul de nisip alb de la Hudeşti – Miorcani, sursă de materie primă pentru sticlă’’ (1961)
3)Bâgu Gh. – ,,Documentaţie geologică preliminară asupra lucrărilor de cercetare pentru sulf nativ de la Darabani’’ (1959)
4)Bâgu Gh. şi Cosmineanu P. – ,,Documentaţie geologică asupra lucrărilor de explorare pentru calcarele de la Stânca – Ştefăneşti’’ (1961)
5)Bâgu Gh. şi Mocanu Al. – ,,Raport geologic cu calculul rezervelor de ghips din zona Ivăncăuţi – Cuzlău, jud. Botoşani’’ (1980)
6)Bâgu Gh., Drăguşin I. şi Erhan V. – ,,Mineralizaţiile de sulfuri polimetalice din zona Faraoani – Iacobeni – Carpaţii Orientali’’
7)Bâgu Gh. – ,,Raport geologic asupra lucrărilor de explorare minieră din Vârful Negoiul Românesc – Munţii Călimani – 1952-1954.’’
8)Bâgu Gh. şi Constantin M. – ,,Raport geologic asupra lucrărilor de prospecţiune şi explorare executate în sectorul Dadu – Cârlibaba pentru mangan în perioada 1962-1965’’ (1966)
9)Voda Al., Bâgu Gh., Mocanu Al. – ,,Proiect pentru cercetarea mineralizaţiilor de baritină din zona Ostra – Câmpulung – Moldovenesc’’ (1981)
Pe lângă aceste studii şi cercetări din Moldova a realizat cercetări şi în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului.
Gh-Bagu,cartile-sale [800x600]De asemenea a publicat cărţile:
– ,,Geologia Moldovei’’ – Gh. Bâgu şi Al. Mocanu
– ,,Resurse minerale de fier’’ – Gh. Bâgu şi Filipovici R.
– ,,Tortonianul din Platforma Moldovenească’’ – Gh. Bâgu
– ,,Mărturisiri din întuneric’’ – Gh. Bâgu
– ,,Mărturisiri din perioada comunistă – eseuri, portrete’’ – Gh. Bâgu.
,,… am scris aceste cărţi din dorinţa de a prezenta copiilor, nepoţilor şi urmaşilor mei, modul cum am trăit şi muncit eu, fiind tot timpul urmărit, agasat şi ameninţat de acea poliţie politică, denumită securitate.’’ (Gh. Bâgu, Cuvânt înainte, ,,Mărturisiri din perioada comunistă’’, ,,Mărturisiri din întuneric’’, Ed. tehnică, 1993, pg. 5). ,,Mărturiile le-am scris acum 20 de ani (1973) stăpânit de frica şi groaza de a nu fi descoperite… După ce am terminat relatarea amintirilor din întuneric am simţit o uşurare şi o mulţumire sufletească pentru că mă achitasem de o obligaţie morală. Obligaţie sfântă şi pentru faptul că toţi colegii cu care am fost judecat s-au prăpădit iar eu aveam datoria să spun urmaşilor tot ceea ce noi am suferit în timpul terorii roşii… sunt printre puţinii deţinuţi martori… la aşa zisa reeducare…’’ Aşa încep mărturisirile consăteanului nostru, Gheorghe Bâgu, născut de părinţi la Vorniceni şi care a locuit o bună bucată de vreme, la Dorohoi. Însă viaţa lui a fost o adevărată epopee (sau roman).
Potrivit spuselor unui trăitor al acelor vremuri, Gh. Bâgu, arată că după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial au început, la indicaţiile Moscovei, procesele şi arestările intelectualităţii ţării, ai gospodarilor fruntaşi ai satelor (chiaburi) şi o parte a tineretului studios (cu excepţia ,,cozilor de topor’’). Au fost excluşi din armată ofiţerii superiori, care au luptat în cele două războaie mondiale, fiind înlocuiţi cu alţii puţin educaţi, dezertori şi analfabeţi. Concomitent s-a creat poliţia politică (securitatea). S-a distrus şi învăţământul tradiţional (1948) printr-o lege prin care se înfiinţa liceul muncitoresc (vezi pg. 186) şi intrarea la facultate fără examen, s-a distrus biserica şi credinţa, ateismul devenind ca o ceaţă ce a acoperit ţara, mulţi ani, de atunci înainte. Uneori chiar reprezentaţii ei cu sau fără voie ajutau securitatea pentru a lovi rezistenţa anticomunistă. Gh. Bâgu face următoarea reflecţie ( ,,Mărturisiri din perioada comunistă’’, pg. 187).
,,Timp de 50 de ani am fost ţinuţi departe de lumea civilizată… S-a deturnat o ţară prosperă de la drumul ei normal de ţară bogată cu oameni harnici şi muncitori capabili, într-o ţară a haosului, a sărăciei, a minciunii, a lenii şi incopetenţei plătite…’’
În iunie 1944 d-l Bâgu lua bacalaureatul şi a ajuns, în bejenie, în Comuna Ştirbei, judeţul Romanaţi. Imediat a primit ordin de încorporare; …Mama, cu lacrimi în ochi… A mers pe jos alături de mine 20 kilometri, apoi a stat flămândă vreo trei ore pe peronul din Balş.’’ De acolo, tânărul Bâgu, a ajuns cu trenul la Ţânţăreni, judeţul Dolj. După ce a primit (ca şi alţi tineri) efectele de soldat a fost trimis la şcoala militară de cavalerie, de la Sibiu. Într-unul din schimbul II de planton, din seara zilei de 23 august 1944 un camarad i-a spus:
,,- Ascultă Bâgule, este pace… A vorbit acum regele şi a anunţat oprirea ostilităţilor. E pace! E pace!… Este adevărat, pe onoarea mea. Acum zece minute l-am ascultat pe rege care a dat ordin de oprire a focului contra sovieticilor şi întoarcerea armelor contra germanilor…’’ (pg. 38). Interesant este că, un coleg de liceu, Sârbu Ion, îi spune:
,,- Eu nu trag nici un glonţ în nemţi, pot să mă execute, sunt hotărât să nu trag…’’ Ostaşii sovietici atacau tot ce le ieşea în cale. Totul era ,,haraşo’’. Au urmat deportările germanilor în Siberia iar, la puţin timp şi numeroşi români, pentru că: ,,la masa tratativelor de pace n-am fost acceptaţi, n-am fost consideraţi colieligeranţi ci ţară ocupată…’’ (pg. 41).
Imediat, după 1945, guvernul dr. Petru Groza, prosovietic, susţinut de Nicolski, Ana Panker, Chişinevski l-au lansat în fruntea Partidului Comunist pe Gheorghiu Dej.
Ana Pauker îndemna pe lider: ,,Să dispară mila din vocabularul nostru… Şi într-adevăr n-a mai fost nici o milă, faţă de ţăranii, cărora li s-au luat pământul, utilajele agricole, faţă de intelectualii care au fost urmăriţi de securitate şi în cel mai bun caz, marginalizaţi. Gh. Bâgu, student fiind s-a trezit în 17-18 mai 1948, pe la ora 1 (unu) cu securiştii care i-au răscolit casa (gazda) unde locuia iar în iunie a fost arestat, ca un mare a unor păreri spuse, la Sf. Gheorghe în prezenţa unor prieteni şi colegi, criticând acele figuri prosovietice amintite şi falsificarea alegerilor din 1946. Oamenii erau dezbrăcaţi şi flămânzi, morocănoşi, deprimaţi, slăbiţi, plini de păduchi şi chinuiţi, după război şi seceta din 1946-1947.
Nimic nu-l putea doborî, nici măcar părerile unora, pe Gh. Bâgu. Iată ce le răspundea: ,,Eu una ştiu, şi sunt convins, că această moştenire sfântă, pământul ţării noastre, a fost apărat la timp de milenii cu multă trudă, cu multă politică abilă şi cu multe jertfe…’’ În aprilie 1948 a cântat, împreună cu nişte colegi ai săi cântece nepermise: ,,Deşteaptă-te române’’, ,,Treceţi batalioane’’.
Şi aşa a început peregrinările şi pribegia lui, aproape în toată ţara, o viaţă întreagă. A stat puţin timp în Bucureşti, la unchiul său, Vasile Bâgu, comunist, care, după spusele autorului zicea: ,,Ce-o să spună mă-ta cânt o afla că te plimbi cât este ziua de mare… prin Bucureşti…’’ A plecat la un văr, din Tulbureni, preot, care l-a îndemnat să plece în altă parte. A ajuns apoi la alt unchi, din partea tatălui, moş Costică, la Dorohoi, care l-a încurajat să rămână, spunând că împreună cu fraţii lui (inclusiv tatăl d-lui Gh. Bâgu) s-au jertfit în război. Aici a fost arestată şi prietena lui (viitoarea soţie, studentă) Didina Păpuşoi, de către securitate. A plecat apoi la Iaşi, pentru că presimţea că va fi privat de libertate. Într-o seară, aflat la o plimbare, cu nişte prieteni a fost legitimat de un … securist, şi dus în Copou, unde a fost percheziţionat, i s-au cerut cureaua, şireturile, actele şi verigheta. A fost aruncat într-o încăpere întunecoasă, fără paturi, cu mucegai şi cu miros de urină, foarte frig. Acolo stăteau pe jos un actor, un inginer, un locotenent de grăniceri şi 3 ţărani. Doar o dată pe zi, deţinuţii, mâncau resturi de la restaurante şi cantine. Într-o noapte întinzând mâna deasupra capului a apucat un şobolan care îi smulgea părul ca să-şi facă un cuib. După 3 săptămâni a fost dus la Bucureşti, la închisoarea de la Văcăreşti (închisoare pentru hoţi) şi apoi la Rahova (celula nr. 6). Nevoit a învăţat alfabetul Morse pentru a putea comunica prin lovituri cu deţinuţii de la alte celule. Când erau scoşi şi duşi pentru anchetă pentru ,,a-i îndemna’’ să recunoască ,,îi ajuta’’ cu câte un baston de cauciuc, alteori prin trimiterea la carceră determinându-i să se sinucidă când se ivea o oarece situaţie posibilă. În această situaţie s-a aflat şi nenea Bâgu fiind bătut până la leşin pentru că a tăinuit intenţia unui anume Stati de a se spânzura. Degeaba toţi deţinuţii au declarat greva foamei, zece zile, şi au dormit pe cimentul pe care îngheţa apa. Acest Gh. Bâgu rămăsese foarte slăbit după bătăile primite şi foamea care l-a măcinat. Dar vorba lui: ,,Nu-i da omului cât poate duce’’. Ca şi el ceilalţi deţinuţi politici erau slăbiţi, netunşi şi îmbătrâniţi (să nu uităm că aceştia erau studenţi la medicină, geologie, geografie, la Academia comercială, la litere, la teologie şi ştiinţe). Cu toţi erau acuzaţi că-s legionari. A fost dus la Văcăreşti, mai întâi ,,poposind’’ într-un closet iar până dimineaţa au fost acoperiţi cu zăpadă (1949). Erau înghesuiţi cu toţi, cei 60, într-o încăpere de 16 m2, unde se aflau şi tinetele cu mizerie. Şi alţi intelectuali de bază (general, profesor – fost ministru al învăţământului, colonel de grăniceri, un şef de gară) au suferit alături de el aici, prin înfometare sau mâncare constând în fasole cu nisip, nefierte. La puţin timp au fost mutaţi la Jilava, deţinutul Bâgu fiind într-o celulă, la 16 m adâncime, în pământ sub o livadă. Şi aici a avut ocazia să se întâlnească cu mari intelectuali (preoţi, călugări, arhitecţi, ingineri, avocaţi, medici, un general, un maior, studenţi, muncitori ceferişti, muncitori din transport, doi profesori universitari, un redactor). Pentru că se bănuia că preoţii au o biblie au avut de suferit toţi deţinuţii opt luni (au fost raşi în cap, preoţilor şi călugărilor inclusiv bărbile, pe nişte tineri studioşi i-au bătut cu cablul de sârmă, cu toţii erau ţinuţi într-un spaţiu mic). Degeaba era fericit (d-l Gh. Bâgu) pentru că tatăl său fusese decorat la Mărăşeşti iar un unchi îşi are locul de veci la mausoleu.
Acei intelectuali sau chiar şi alţii, ascundeau ,,sub cămaşă gamela pe care o înghiţeam pe nerăsuflate… Mâncam pe săturate…’’ ,,Acum eu şi logodnica mea ne aflam în închisoare şi nu ştiam din ce cauză…’’
La 4.04.1949 d-l Gh. Bâgu a aflat că este acuzat de crimă de înaltă trădare care se pedepsea cu 25 de ani de muncă silnică, potrivit declaraţiei date la anchetă (art. 209, b).
Pentru procesul la care urma să se prezinte Gh. Bâgu şi-a pregătit apărarea: ,,Nu doream să mi se mulţumească pentru că am plecat hotărât să-mi apăr patria (la sfârşitul bacalaureatului şi când a devenit militar plecând pe front), hotărât să-mi dau viaţa… aşa cum făcuseră şi tata cu cei patru fraţi ai săi (Gheorghe, Constantin, Vasile şi Ioan) care au luptat la Mărăşeşti…’’
Mai târziu, la Poarta Albă, unde a fost trimis era la categoria’’ – politici – adică ,,fazanii’’ (alţii erau cocori’’ cei care voiau să treacă graniţa, şi ,,pinguinii’’ – cei care-şi vindeau hainele, jucând la barbut iar în închisoare stăteau cu păturile pe cap). Duşi la proces procurorul a botezat tot lotul de 36 inculpaţi al Facultăţii de Ştiinţe ,,vipere veninoase, burghezi descompuşi, exploatatori ai muncitorilor, prost crescuţi, educaţi în spirit fascist, monştri hidoşi, hoţi şi criminali…’’, ,,eram fii de ţărani, de muncitori, de ciobani, subofiţeri şi dascăli…’’ Aici d-l Bâgu a fost ,,apărat’’ de avocat: ,,- Bâgu se face vinovat … de participarea la organizaţie de tip fascist dar pentru că n-a fost niciodată agresiv şi n-a fost înscris la legionari… vă rog să-i acordaţi circumstanţe atenuante…’’ Sentinţa: ,,nu ne-a fost citită niciodată.’’ Ţinuţi apoi într-un vagon, pe o linie moartă condamnaţii au fost mutaţi, la o închisoare, la Ploieşti. Aici a intrat între pungaşi şi criminali. La o lună de zile a fost transferat la Piteşti. Nu mai arăta ca studenţii ci ca nişte borfaşi. Aici a urmat reeducarea.’’ Regulamentul era strict: ,,Nu aveam dreptul să glumim; nu aveam dreptul să vorbim, să cerem de mâncare, să cerem o cană cu apă, să stăm jos, departe de a veni cu sugestii şi propuneri. Nu aveam dreptul să avem păreri, nu aveam dreptul să gândim…’’
Şi aici erau aduşi tot intelectuali (tineri) – de la litere, medicină sau drept; iar cei găsiţi acolo fuseseră condamnaţi la 5-25 ani închisoare (unii foşti legionari). La închisoarea aceasta (Piteşti) la etajul I erau 35 deţinuţi – medicinişti, ,,cu excepţia mea care eram geolog, a lui Suceveanu care studia Teologia…’’ Numai că printre ei se aflau şi aşa zisele ,,cozi de topor’’ – Ţurcanu Eugen, Gebak Lulu, Sofronie şi Sobolevski. Ţurcanu, pe lângă studiile de drept făcuse şi o şcoală politică având ca profesor pe Ana Pauker (am creionat şi o serie de personaje negative ca Eugen Ţurcanu (pg. 3) ,,Mărturisiri din perioada comunistă’’). Nu-i putea suferi pe legionari. Era spre sfârşitul celor 7 ani la care a fost condamnat. Gh. Bâgu ca şi alţi condamnaţi a trebuit să fie reeducat, adică îndoctrinat ci materialismul didactic, marxist – comunist, făcută de un anume Stângă (Nicolski) – dornic de promovare şi răzbunare, devenit anchetator, informator şi călău. Iată o mostră. Ţurcanu spunea: ,,Toţi cei ostili regimului comunist sunt nişte lichele, cu infinite posibilităţi de a se ascunde, hoţi şi secături… Trebuie să-i îndepărtăm ca pe nişte netrebnici… Trebuie să-i demascăm, să-i distrugem…’’ Aici, Gh. Bâgu, făcea puşcărie cu L. Blaga şi L. Pătrăşcanu. De reţinut, este faptul că L. Pătrăşcanu (după spusele lui Gh. Bâgu) fusese un vrajnic luptător comunist pe care chiar tovarăşii lui ,,l-au sacrificat’’ (împuşcat) pentru că spusese la Cluj ,,Mai înainte de a fi comunist, sunt român…’’, acum arăta jalnic. Şi la ,,comanda’’ lui Gh. Gheorghiu-Dej Teohari Georgescu l-a împuşcat.
Tot astfel de pedepse ,,inventate’’ erau aplicate noilor condamnaţi de acele ,,cozi de topor’’ (precum E. Ţurcanu) ,,- Dumitrescule… Să ne spui ce nu ştim noi, ce nu cunosc organele de anchetă… să nu baţi câmpii…’’ Acest Dumitrescu nu avea ce să mai adauge. Pentru acest lucru E. Ţurcanu s-a repezit… şi a început să-l lovească cu pumnii în cap şi peste gură până când l-a năpădit sângele…’’ (pg. 107).
,,- La fund are coaste? – Nu. – Atunci, pune mâna pe scândura de lângă tinetă… şi… dă până ţi-oi spune eu, stai…’’ dă-i cu putere până nu va mai sufla… (idem pg. 109-110). ,,Atunci Blaga… avea capul umflat, toată faţa vânătă, buzele crăpate şi dinţii rupţi… (iată metodele de reeducare)… Un anume Suceveanu bătut într-un stil animalic… ,,până seara a murit’’ (pg. 111) dar diagnosticul trecut era: TBC, sifilis, accident pe scări sau la plimbare (aceasta era conştiinţa profesională a medicului penitenciarului de la Piteşti). Reeducarea făcută la Piteşti de Ana Pauker, Nicolski, Alexandru Drăghici şi Alexandru Dumitrescu s-a extins şi la Gherla, Ocnele Mari la Canal, la Valea Neagră. Aici, călăii în timp ce-i torturau pe cei chemaţi, spre reeducare, puneau pe alţii să cânte la acordeon şi să chiuie, pentru a nu se auzi răcnetele de durere, fie erau obligaţi să-şi consume fecalele, să se omoare între ei sau li se făceau înscenări incredibile Gh. Bâgu, fiind trădat de un coleg, că ar fi înjurat pe directorul închisorii de la Jilava a fost mutat în celula 7 iar imediat după aceasta a fost trimis la Cernavodă (1950) unde erau peste 1000 deţinuţi. Aici foloseau unelte obişnuite (cazmale, roabe), slăbiţi şi lihniţi de foame. În primele două luni mulţi au murit de dezenterie, alţii epuizaţi şi cei mai mulţi de insolaţie. Unul dintre ,,şefi’’ spunea: ,,Dacă nu munciţi nu mâncaţi… Voi aţi vrut să fiţi miniştri… muribunzii se târau pe jos… cu ochii holbaţi cereau îndurare… păreau nişte câini hăituiţi…’’ (pg. 124). Într-o zi s-a îmbolnăvit şi Gh. Bâgu. Trebuie operat… dar nu erau bisturiu, pansamente. Dar la un control al şefilor de la Canal a fost găsit aducând apă şi atunci a început să fie lovit cu cizmele peste fluierele picioarelor şi cu pumnii în cap. La Valea Albă a fost o situaţie când o lună de zile n-a avut apă de băut. Ajunseserăm în situaţia disperată de a ne ,,spăla cu urină…’’ Când tocmai li se spusese că vor fi eliberaţi au fost trimişi la Poarta Albă – Km 31 ,,spre a li se întocmi actele de eliberare’’. În realitate a fost altceva – Urmau încă 8 luni de muncă la o colonie de pe traseul Canalului. Aici organizaţi tot pe brigăzi erau obligaţi să cânte: – politicii – ,,La canal să ştergem porta
Negrelor greşeli trecute
Drum deschidem cu lopata
Cu elanuri renăscute.’’
Asta era obligat să cânte şi Gh. Bâgu.
Au fost apoi obligaţi să lucreze la calea ferată.
Au primit ca hrană morcovi stricaţi.
Uneori intrau în gropile de WC luând resturi stricate, aruncate. Aici la Poarta Albă erau chinuiţi 10.000 de oameni. Mulţi erau condamnaţi la 25 de ani de muncă silnică iar sîmbetiştii, care nu voiau să lucreze sâmbăta, erau bătuţi cu părul său erau legaţi ciorchine de tractoare şi târâţi la muncă. Povestind despre grelele chinuri la care erau supuşi la Canal d-l Bâgu îşi aduce aminte de închisoarea de la Aiud unde 200 de oameni aduşi au auzit că un căpitan de aviaţie, Rabela, a fost aruncat într-un cuptor de var unde a ars de viu. Aici la Poarta Albă erau şi actori de la Timişoara şi Cluj printre care Mircea Şeptilici (în 1950). Fiind în noiembrie (1950) într-o zi cu brumă groasă îşi aducea aminte de – ,,casa părintească şi livada care se întinderea până la malul Jijiei…’’ ,,…Nu pot reda clipele de feerie pe care le trăiam pe malul Jijiei, care curgea, domol, printre sălciile desfrunzite, ducând cu ea parcă şi lucrurile copilăriei mele’’, ,,iar apărea mama care îmi spunea: – Trăieşte, măi băiete şi toate trec, toate se uită…’’ Numai că visele acestea s-au spulberat când într-o seară brigadierul a citit ordinul comandantului ,,Pentru abateri de la disciplina în muncă deţinuţii Iancu Benedict, Bâgu Gheorghe – de la brigada 14 sunt mutaţi disciplinar pentru o lună de zile la una din brigăzile de la Km 31…’’ (pg. 146)
Aici se muncea în nişte mlaştini, cu stufăriş. Se intra în mocirlă până la genunchi sau brâu. Apa era foarte rece. Era tratat mai rău ca animalele. Un copil de 17 ani se urca pentru 5 minute, în vagon, să se odihnească. Dimineaţa, cu cântec plecam din nou în acel ,,iad’’. D-l Bâgu ,,s-a bucurat’’ oarecum de un mic avantaj, adică s-a anunţat că ştie să coloreze şi să picteze lozinci??
,,Ana, Luca şi cu Dej au băgat spaima-n burgheji’’ Stalin şi poporul rus libertatea ne-a adus’’ ş.a. Pentru că se apropiau sărbătorile de iarnă, după întoarcerea la Poarta Albă, condamnaţii (inclusiv Gh. Bâgu) au început să pregătească unele colinde, urături şi piese de teatru. Aşteptau să fie eliberaţi. În zadar. După sărbători au fost scoşi la muncă când gerul şi viscolul era tot mai mare. Uneori săpau câte o groapă, în pământ, unde se înghesuiau câte 5-6 să se încălzească.
Pe 9 martie (în ziua când se sărbătoresc cei 40 de mucenici) Gh. Bâgu şi încă vreo 200 de camarazi au fost anunţaţi că sunt liberi dar… ,,Să ştiţi să vă ţineţi gura! Nici o vorbă, nici un comentariu despre securitate, puşcărie sau coloniile de muncă!… de aici înainte, vă rog, să fiţi… prieteni ai securităţii… Majoritatea sunteţi intelectuali, aşa că terminaţi cu ideile retrograde, murdare, urâte şi revanşarde…’’ În restul vieţii Gh. Bâgu spune că: ,,Nu vom uita niciodată nenorocirile pe care mi le-a pricinuit mie, familiei şi întregului meu neam, urgia comunistă, ciuma roşie… că ţara a trăit peste 45 de ani în infernul comunist…’’ ceea ce a însemnat… ,,pierderea a peste un milion de vieţi omeneşti…’’
Numai că şi mai târziu, ca geolog, cercetător în Munţii Călimani (Negoiu Românesc) a fost vizitată, toată echipa, de un necunoscut care în numele securităţii i-a ameninţat cu arma încărcată. Le-a luat tot echipamentul şi instrumentele, dinamita, hrana, hainele. Au fost luaţi de miliţie şi securitate şi obligaţi să meargă la Suceava. Erau partizani (9 ofiţeri dezertori din armată care au fost prinşi şi executaţi) – Securistul şef a spus că ,,a curăţat pădurile sucevene de bandiţi…’’ Ca geolog, meserie pe care a iubit-o cu toată fiinţa lui, toată viaţa, a descoperit şi mai târziu au fost puse în valoare, nisipurile cuarţoase de la Hudeşti (folosite la fabrica de sticlă şi porţelan Dorohoi) când a fost trimis vreo doi ani să lucreze, la Darabani.
Cu o fire blândă, foarte răbdător şi rezistent la greutăţile vieţii (care n-au fost puţine), un intelectual desăvârşit cu mult umor povesteşte cum că la Darabani (1957) într-o şedinţă de partid cu subiect foarte serios – alegerile sindicale – s-a transformat într-un balamuc şi anume că cel cal Puiu, trimis din Banat la Dărăbani ,,de două luni mănâncă şi nu produc fiindcă o mână duşmănoasă l-a înţepat în chişiţă cu o furcă… Secretarul de partid răstit strigă: – Aţi văzut tovarăşi de ce nu merge treaba bine la Darabani?…’’ Domnule Bâgu, cu adevărat sunteţi un EROU vornicenean.
27.03.2012, Prof. Gherman Gheorghe



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5