Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Gheorghe Pituț, un nume de rezonanță în lirica contemporană

Primit pentru publicare: 16 Sept. 2020
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița     
Publicat: 16 Sept.  2020
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Gheorghe Pituț, un nume de rezonanță în lirica contemporană

Chiar dacă poetul nu este năsăudean de origine, numele lui se leagă de aceste plaiuri mirifice prin faptul că, între anii 1953-1956 a fost elev al Școlii Medii Tehnice de Silvicultură din Năsăud, astăzi Colegiul Silvic Transilvania din orașul academicienilor. Dovada trecerii sale  prin această instituție școlară este placa memorială așezată pe fațada clădirii, în semn de prețuire și admirație pentru cel care a devenit poetul marilor interogații existențiale ,,despre sine și ceilalți, despre timp și inocență, despre părinți și urmași, despre trudă, ură și iubire…și despre sânge – cea mai adâncă patrie în care ne aflăm ,,strălucitori și efemeri ca florile neantului ”. Coborâtor din Săliștea de Beiuș, la 1 aprilie 1940, dintr-o familie de ,,moromeți ”, cum le place unora să spună, Gheorghe Pituț își conturează formația intelectuală la școala de pe strada Gării din Năsăud, chiar dacă atmosfera cazonă  de aici nu i-a fost pe plac. Simțindu-se un însingurat, ca pasărea într-o colivie, încearcă să evadeze din acest mediu prin poezie. După trei ani părăsește această unitate de învățământ pentru că toate școlile medii tehnice se transformă în școli profesionale. Timp de doi ani este  angajat la Ocolul Silvic Beiuş, unde va avea în grijă doi munţi împăduriţi pe care îi va străbate zilnic, însoţit de calul său şi înarmat cu o puşcă, pe care însă nu o va folosi niciodată. Acest fapt îi va face pe unii critici literari să afirme că Gheorghe Pituţ „a intrat în pădure poet”, ca mai târziu, Nicolaie Manolescu să-l numească ,,poet al nopții și al pădurii”: ,,S-au spart liniștile pădurilor virgine/ Satele au intrat până-n genunchi în pământ,/ Cerbii se retrag tot mai mult la creste/frecându-și coarnele de cer ”. În 1958   pleacă la cursurile Școlii tehnice de maiștri forestieri de la Sighetu Marmației, devenind tehnicean silvic laTășnad, județul Satu Mare. Ecoul acestei deveniri se va răsfrânge mai târziu asupra versurilor sale. De aici provine și lexicul ce cuprinde o arie semantică specifică pădurii, a materiei lemnoase: trunchi, scorbură, brad, stejar, pădure, arbore, bârne, grinzi, frunze și crengi, etc, termeni  cărora le va găsi sensuri poetice și metafore de o reală sensibilitate. Marea lui împlinire ca poet se realizează după absolvirea Facultății de Filologie de la Cluj și apoi a Universității din București, încununându-și studiile cu cele de Filozofie din Koln, remarcându-se pe plan literar cu valoroase creații lirice în care zugrăvește casa, familia, neamul, ca entități ale acestui popor. Își face debutul în revista ,,Tribuna  ” (1963), dar colaborează și la ,,Amfiteatru ”,  ,,Luceafărul”, ,,România literară”, ,,Viața Românească”, etc. Primul său volum tipărit se numește ,,Poarta cetății”, apărut în 1966,  care cristalizează liric experiența omului ce s-a înfrățit cu pădurea  în anii tinereții. Apoi, văd lumina tiparului volumele :,,Cine mă apără”, 1968, poate cartea cea mai împlinită din această perioadă a creației, ,,Ochiul neantului”, 1969, ,,Sunetul originar”, 1969, ,,Fum”,1971, care aduc noi accente acestei poezii de factură vizionară, în tonalități expresioniste. Cu ,,Stele fixe” (1977), în mare parte alcătuit din sonete, poetul se întoarce la versul clasic, amplificându-și tonalitatea reflexivă, elogiind ,,poporul blând și mohorât/, dar drept ”… Următoarele sale volume, antume și postume conturează ,,un expresionism de esență rurală ” (Eugen Simion). Există o forță anume în versurile lui Gheorghe Pituț, simțită  atât de pregnant în limbajul său alegoric și aforistic din care se desprind trei elemente primordiale ale universului teluric şi celest : pământ, lemn și apă. Cuvintele și sintagmele lui Gheorghe Pituț devin motive lirice și simboluri ale pământului : ,,Pe valea stelelor ; aș simți/cum se urnește/ c-un zuruit de osii grele/ din matca lui pământul/ dar noaptea când înfășur pământul cu suflet/ și-i mângâi înțelepcunea mută,/ scăpându-l apoi / pe orbita în care n-a obosit niciodată / îl simt pe jumătate / mulţumit / că poate privi stelele / prin mine;…… pe podul plin de roade/ al pământului; pe vârful dealului / mama şi tata/ etern aplecaţi pe coase şi sape / deasupra pământului sterp… (Singur ) Cel de-al doilea element care definește lirica lui Pituț este lemnul, o veche obsesie profesională din anii tinereții: ,, mamă, n-ai vrut să fiu lemn ; oasele-mi sunt în bună parte/ din lemn noduros şi uscat” ; ,,părinții mei cred mai mult în grinzile de lemn ”. Apa este al treilea element al structurii sale lirice, prezentă în diferite forme de dezlănțuire a fenomenelor naturale, precum ploaia, furtuna, fulgerele… : ,,mă inundă ploaia întinsă, norii cad pe dealul satului meu, cum se desfundă vâna/ izvoarelor pe lume ; și marea care le-a luat în spate ” ; ,,Ce straniu galopează pe dealul din Ardeal furtuna,/ părinții fug/ spre casele lor care o iau din loc,/ se crapă coaja norilor…mă inundă ” (Cam atât). Prin creația sa, Gheorghe Pituț se confensează într-un mod afectiv : ,,Dacă n-aș scrie eu/ silit/ de vocile din mine/ m-aș spânzura de primul pom din cale ”, dar îl apără poezia, căci trupul său nu-i decât ,,o lumânare/ cu flacăra îngropată în ea ” (Prima lumină), ,,fiindcă eu ard și cant/ plăcerea și greutatea/ de a trăi/cheme-se început/ al neliniștii mele/ o zi  ( (Laudă). O mare parte dintre poemele sale au ca teme iubirea și moartea. Ele cuprind imagini de o sensibilitate aparte : ,, Dar eu n-o să te țin în brață,/ nu știu pe care drum să vin,/ îngânduratul tău suspin /e-așa de stins/ parcă îngheață ”(Simpatie).Trebuie să subliniez și faptul că Gheorghe Pituț este și un poet al simbolurilor divine prin care preamărește pe Dumnezeu : ,,Eu grație iubirii tale, încep să fiu nemuritor ”. S-a stins din viață la 6 iunie 1991, când abia împlinise vârsta de 51 de ani, îndreptându-se spre ,,un lagăr de păsări sfinte ”pe ,,valea stelelelor ”.