Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Mormintele scriitorilor din cimitirul „Bellu”

    Mormintele scriitorilor din cimitirul „Bellu”

    Marii scriitori ai literaturii noastre care au trecut în neființă au lăsat urme și după moarte pe mormintele lor. Majoritatea lor înmormântați pe „Aleea scriitorilor” atrag atenția turiștilor, celor îndrăgostiți de literatură, marelui public, surprinzându-i cu așa zisele „Epitafuri” de pe morminte, care sunt adevărate reflexii despre viață și moarte. Unii și-au scris ei epitafurile din timpul vieții, altora le-au fost alese versuri din operă care au ilustrat tema „fortuna labilis.”. Încă de la intrarea în cimitir, un indicator te direcţionează către Aleea Mihai Eminescu, unde ajungi repede. Aleea nu este foarte lungă , dar concentraţia de personalităţi pe metrul pătrat este imensă : Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Nichita Stănescu, Eugen Barbu, Gheorghe Pituţ, Ion Iuga, Marin Preda, George Călinescu, Laurenţiu Ulici, Mircea Nedelciu, Zaharia Stancu, George Coşbuc, Traian Săvulescu, Adrian Păunescu.

    „Şi ieri va fi o zi”
    Primul mormânt este cel al scriitorului Mircea Nedelciu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română, care a preferat un epitaf scurt : „Şi ieri va fi o zi”. Autorul a fost răpus de leucemie la vârsta de 48 de ani.

    Imediat lângă acesta se odihneşte Zaharia Stancu, care a evocat în opera sa mai ales viaţa ţăranului român. Despre romanul său cel mai cunoscut, Desculţ, s-a spus că „a parcurs globul cu sandale de aur”. Epitaful său este unul simplu:
    „Ca şi voi sunt legat de pământ,
    În pământ ca şi voi m’oi întoarce
    Am cu ţărîna un legământ
    Pe care nimeni nu-l poate desface.”

    „O luptă-i viaţa, deci te luptă”
    Marele poet ardelean George Coşbuc a fost şi el înmormântat la cimitirul Bellu. La moartea lui Coşbuc, Nicolae Iorga, a publicat un necrolog pe care-l încheie astfel: „Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanţii din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al ţării. Să lăsăm ca asupra frunţii lui palide, acum liniştite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”Epitaful poetului vorbeşte despre viaţă:

    „O luptă-i viaţa, deci te luptă
    Cu dragoste de ea, cu dor.

    Pe seama cui? Eşti un nemernic
    Când n-ai un ţel hotărâtor.

    Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
    Te lupţi pe seama tuturor”.

    Mulți ştiu că la Bellu îşi doarme somnul de veci şi Luceafărul poeziei româneşti. Cu câteva zile înainte de comemorarea marelui poet, la mormântul lui Mihai Eminescu veniseră câteva clase de elevi care au recitat poezii şi au depus flori. Luceafărul a fost înmormântat la umbra unui tei, iar pe cruce are drept epitaf o strofă din „Nu voi mormânt bogat” :
    „Reverse dulci scântei
    Atotştiutoarea,
    Deasupra-mi crengi de tei
    Să-şi scuture floarea.
    Ne mai fiind pribeag
    De-atunci înainte
    Aduceri aminte
    M-or troieni cu drag”.

    De pe crucea sa, maestrul Ion Luca Caragiale reuşeşte să-i „altoiască” cu verbul său pe „moftangii” români.
    „Fii, să cultivaţi poporul, Că un pom fără rădăcini. Nu poate trăi”.

    Poetul „Stelelor fixe”, Gheorghe Pituţ, a dispărut devreme dintre noi, postum fiind redescoperit de către cititori. Pe crucea sa scrie simplu:
    „De mila timpului din sânge / Poetul nu-i decât iubire
    Şi cum iubirea-i nemurire,/ Cu frigul ei el va învinge”.

    Adrian Păunescu, fără epitaf
    Chiar lângă locul unde se odihneste Gheorghe Pitut este îngropat şi poetul Adrian Păunescu. Mormântul proaspat este încă acoperit de coroane de flori. Are o cruce simpla de lemn, fără nici o inscripţie.
    „Eu nu sunt altceva decât/ O Pată de sânge/ Care vorbeşte”
    Pe mormântul poetului Nichita Stănescu tronează o cruce din lemn deosebită, iar epitaful acestuia este poemul „Semn 5”.

    „Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
    ca şi cum ai citi din deşerturi un gând,
    ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
    ca şi cum ieri ar fi în curând,
    astfel stau palid şi trist, fumegând”.
    Tot la mormântul marelui se poate citi:
    „Eu nu sunt altceva decât
    O Pată de sânge
    Care vorbeşte”.

    Peste drum de Aleea Scriitorilor se află mormântul marelui romancier Liviu Rebreanu, care a încetat din viaţă la 59 de ani. Mai întâi a fost înmormântat la Valea Mare, ulterior fiind deshumat şi reînhumat la Cimitirul Belu din Bucureşti. Pe monumentul funerar al marelui romancier sunt câteva cuvinte din romanul „Ion” :
    „… Ion încet, cucernic, fără să-şi dea seama, se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate pe pământul ud. Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor.”

    „Cred în Eminescu ca în soare”
    Cunoscutul cercetător al biografiei eminesciene, Augustin Z. N. Pop, a ales să aibă scris pe crucea sa crezul său faţă de marele poet.
    „Cred în Eminescu ca în soare
    În magia frumosului
    Şi în veşnicia neamului românesc”.

    Nicolae Labiş, supranumit „buzduganul” generaţiei şaizeciste, are scris pe crucea sa câteva versuri din poezia sa „Primele iubiri”.
    „Pale se sting ale luncilor flori,
    Mori, vegetatie, suflete, mori”,
    iar altele din „Încheiere”:
    „Eu curg întreg în acest cântec sfânt;
    Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sânt.”

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    2 comentarii la acestă însemnare

    1. Anonim spune:

      Emotionant articolul Dvs.

    2. Felicitari si multumiri ! Emotionant !

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5