Toader  RĂDUŢĂ

GHIOCELUL

Pe când zăpada mai mustea a iarnă
Şi viscolul pe sănii necheza,
Când colţul ierbii adora să doarmă,
Doar ghiocelul, singur,  înfrunzea.

Visase cum părinţii se luptase
Cu umbra unui alb imaculat…
Nici plapuma cea caldă de mătase,
Nu-i potolise setea de înalt.

Cu sabia de vrăjitor, despică
Potecă pentru albii clopoţei;
Spre razele de soare  îi ridică
Triumfător – ofrandă pentru zei.

Plăpând, firav, din lacrimă de zână,
A fost sortit  şi scris în calendar,
În fiecare an, ca veste bună,
El, primăvara să ne-aducă-n dar.