Ghiocul

Trecând pe lâng-o şatră de ţigani,

o ţigăncuşă frumuşică foc

îmi cere pentru salbă câţiva bani

de-argint; schimbul ei - să-mi caute-n ghioc.

Îi spun pirandei că-i frumoasă; ea roşi;

şi îi mai spun că mi-am pierdut norocul;

ghiocu-şi pune la ureche şi-mi şopti:

,,o fată te va îndrăgi, aşa zice ghiocul”.

La gâtul ei de lebădă-mblânzită

- de-ar zice adevăr ghiocul -

i-aş prinde-o salbă de turcoaze;

schimbul meu - norocul.

Şi ca să-mi spună adevăr ghiocul,

mă ia de mână pirandeleşte

şi mă duse tainic sub bulibăşescul coviltir;

şi pân’ să-mi scoată din ghioc norocul,

piranda mă priveşte ştrengăreşte,

uitându-se prelung - de parc’-ar aştepta răspuns –

Iar eu mă reflectam în ochii ei

ce-aveau lucirea îndepărtatei Altair*.