Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    GLASUL ISTORIEI

    Mircea DAROȘI

     

     

     

     

    GLASUL ISTORIEI

                                                                      

    Istoria ne cheamă dintr-un ungher uitat
    Să coborâm prin veacuri în taină cu străbunii,
    Sub soarele dreptății să stăm cu ei la sfat,
    Să ne găsim azi locul pe cerul nou al lumii.

    Prea multe umbre negre s-au rătăcit în pagini
    Şi ne-au trimis duşmanii si vorbe de ocară.
    Au pus minciuni la cale și ură în imagini,
    Ca adevăru-n  suflet, mai tare să ne doară.

    Suntem aici de veacuri si n-am plecat nicicând,
    Peste moşia noastră am fost mereu stăpâni.
    Ne-am pus de strajă braţul si-n inimă un gând
    Să ne păstrăm si graiul si fala de români .

    S-au abătut atâtea furtuni pe-acest pământ,
    Ca să ne smulgă trupul direct din rădăcină.
    Ne-am îndoit de spate ca trestia în vânt
    Şi am ieşit din beznă cu faţa la lumină.

    Nu am râvnit vreodată o palmă de pământ,
    Dar au venit în valuri străini cu-a lor dorinţă,
    Ca să ne ia cu forţa tot ce aveam mai sfânt
    Şi cerul plin de stele şi-a inimii credinţă.

    N-am construit palate de vis sau catedrale,
    Ci case cu ştergare şi blide mari de lut,
    Cu pâine şi cu sare noi am ieşit în cale
    La prieteni, iar duşmanii, la uşă i-am ţinut.

    Am alergat ca vântul  pedeştri şi pe cai
    Să facem zidul tare la marginea cetăţii
    Şi-alăturea de Mircea, de Ştefan şi Mihai
    Am ridicat  spre ceruri statuia libertăţii.

    La Alba în cetate s-a scris pentru vecie
    Hrisovul cel de veacuri pecetluit cu dor,
    S-avem pe cerul nostru  o sfântă Românie
    Şi-un singur steag pe lume, un mândru tricolor.

    Dar au venit vrăşmaşii din nou să ne despartă
    Şi-au pus hotar de sârmă intre Siret și Prut
    Şi ne-au răpit Ardealul de parcă niciodată
    N-a fost pământul nostru în care ne-am născut.

    S-au risipit vremelnic acele clipe-n nori
    Şi ne-am trezit deodată c-un vânt din răsărit,
    Ce ne-a luat pe aripi de vulturi răpitori,
    Să ne sădească-n inimi un cântec   nedorit.

    Şi s-a întins frăţia pe drum vreo cinci decenii,
    Dar a sunat un clopot, ori toaca a bătut,
    Să fim la liturghie, chiar la-nceputul iernii,
    Să facem parastasul durerii ce-a durut.

    Şi ne-a bătut pe umăr un vânt de libertate
    Să punem adevărul pe soclul lui de fier,
    Căci a sosit momentul s-avem si noi dreptate
    După atâta vreme, cât ne-am rugat la Cer.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5