Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

,,Glasul privirii” Bunicii mele

Petras,DumitruDumitru PETRAȘ

 

 

 

Glasul privirii

  • Bunicii mele-

 

Șindrilă de aer peste capăt de drum
Ce cai sălbatici țin noaptea în hamuri
Glasul drumului deschide zări ca pe o carte
Se vede și universal cum umblă prin sat
Și cenușa plecării se vântură în ecou de vânt
Vând mâine sărutul tău sa-mi cumpăr căruță.
Mi-e sete și mie de o noapte mai frumoasă
Să văd iarba ogrăzii sub copite de cal,
Prin fluier de cântec, o gârlă să curgă în vale
Și peste stele să cadă o perdea rece de apă.
Lumina sufletului să fie lumină înaltă
Să poată Dumnezeu ciopli alt chip de lut
Și cireșul înmugurit sub Steaua Polară.
Căruța luminii pornește spre casă
Și râuri de apă curg prin circuit de dor
Cad lacrimi de iubire în altar de vis,
Numai secunda merge prin pasul ascuns,
Și glasul privirii a rămas monument în poartă.
Numai pădurea urcă prin seva timpului frumos.
Zăpada se dezbracă ca o rochie de mireasă
Glasul de clopot respiră dintre fiare reci
La capăt de drum căruța cailor se oprește
Se naște lemnul din crucea lemnului crescut
Pământul din mine se topește și curge
Și steaua polară se rotește cât o candelă de apă.
Moara din cer începe să macine lumină,
Eu mă grăbesc să ridic umbra salcâmilor de pe casă
Ca să pot vedea moara cerului cum macină.
Nu poate nici somnul să mai doarmă în mine,
O văd pe mama cum pune în căni de lacrimi busuioc
Distanța plânge uitată la doi pași
Și ecoul pașilor, frumos se împreunează.
Când iarba serii respiră prin fulgi de omăt
Marea se vede în fereastra numită țărm
Zăpada va ninge numai în zile de post,
Cu fulgi subțiri cât lacrima iubirii.
Timpul dezbrăcat se uită ca o femeie în oglindă
Prin zborul desfrunzit mă doare distanța
Când văd moara mare ancorată în vis.
Moara se rotește în fereastră lângă suflet de om,
Eu răsfoiesc esenta privirii de departe
Eu pot vedea ecoul deschis și axa morii printre axe,
Vor să vină oameni la moară de pe alte planete.
Grâul pentru vamă curge într-un ciob de stea
Mama respiră prin inima cerului în noapte
Și moara macină amurg alb pentru îngeri.
Eu dezbrac esența privirii de departe
Să pot vedea ecou deschis în fiecare zi și noapte
Iar zborul aripei să ducă numai acasă.
De acolo moara se vede, de sub răchita pletoasă,
De glasul privirii numai mie îmi pasă.
Ce clopot de sânge, parcă-i minereu viu,
Ne cheamă la moară, în cer, printre fulgi de iubire.
Veniți și voi, veniți cu mine, veniți mereu.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5