Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    ,,Glasul privirii” Bunicii mele

    Petras,DumitruDumitru PETRAȘ

     

     

     

    Glasul privirii

    • Bunicii mele-

     

    Șindrilă de aer peste capăt de drum
    Ce cai sălbatici țin noaptea în hamuri
    Glasul drumului deschide zări ca pe o carte
    Se vede și universal cum umblă prin sat
    Și cenușa plecării se vântură în ecou de vânt
    Vând mâine sărutul tău sa-mi cumpăr căruță.
    Mi-e sete și mie de o noapte mai frumoasă
    Să văd iarba ogrăzii sub copite de cal,
    Prin fluier de cântec, o gârlă să curgă în vale
    Și peste stele să cadă o perdea rece de apă.
    Lumina sufletului să fie lumină înaltă
    Să poată Dumnezeu ciopli alt chip de lut
    Și cireșul înmugurit sub Steaua Polară.
    Căruța luminii pornește spre casă
    Și râuri de apă curg prin circuit de dor
    Cad lacrimi de iubire în altar de vis,
    Numai secunda merge prin pasul ascuns,
    Și glasul privirii a rămas monument în poartă.
    Numai pădurea urcă prin seva timpului frumos.
    Zăpada se dezbracă ca o rochie de mireasă
    Glasul de clopot respiră dintre fiare reci
    La capăt de drum căruța cailor se oprește
    Se naște lemnul din crucea lemnului crescut
    Pământul din mine se topește și curge
    Și steaua polară se rotește cât o candelă de apă.
    Moara din cer începe să macine lumină,
    Eu mă grăbesc să ridic umbra salcâmilor de pe casă
    Ca să pot vedea moara cerului cum macină.
    Nu poate nici somnul să mai doarmă în mine,
    O văd pe mama cum pune în căni de lacrimi busuioc
    Distanța plânge uitată la doi pași
    Și ecoul pașilor, frumos se împreunează.
    Când iarba serii respiră prin fulgi de omăt
    Marea se vede în fereastra numită țărm
    Zăpada va ninge numai în zile de post,
    Cu fulgi subțiri cât lacrima iubirii.
    Timpul dezbrăcat se uită ca o femeie în oglindă
    Prin zborul desfrunzit mă doare distanța
    Când văd moara mare ancorată în vis.
    Moara se rotește în fereastră lângă suflet de om,
    Eu răsfoiesc esenta privirii de departe
    Eu pot vedea ecoul deschis și axa morii printre axe,
    Vor să vină oameni la moară de pe alte planete.
    Grâul pentru vamă curge într-un ciob de stea
    Mama respiră prin inima cerului în noapte
    Și moara macină amurg alb pentru îngeri.
    Eu dezbrac esența privirii de departe
    Să pot vedea ecou deschis în fiecare zi și noapte
    Iar zborul aripei să ducă numai acasă.
    De acolo moara se vede, de sub răchita pletoasă,
    De glasul privirii numai mie îmi pasă.
    Ce clopot de sânge, parcă-i minereu viu,
    Ne cheamă la moară, în cer, printre fulgi de iubire.
    Veniți și voi, veniți cu mine, veniți mereu.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5